Citate de Baruch Spinoza

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

La inceput, Pamantul se rotea in jurul axei sale in cinci ore. De atunci, rotatia s-a incetinit mult, franata de fortele gravitationale pe care Luna le exercita asupra lui. Aceasta va continua sa se incetineasca. Ziua de douazeci si patru de ore se va extinde pana la patruzeci si opt de ore, timp de saptamani, luni, ani... Dar cei carora nu le place sa fie deranjati in tabieturile lor pot sta linistiti. Chiar daca vor deveni centenari, vor trebui sa adauge doar cel mult vreo treizeci de secunde la ziua lor. (Melodia secreta) © CCC

Nu omul opreste timpul, ci timpul opreste omul. © CCC

Este timpul sa se reaprinda stelele. Pentru a se dovedi “francez adevarat”, Apollinaire se inroleaza in armata in 1914. Repartizat in Regimentul 96 Infanterie, este ranit grav la cap de o schija de obuz, pe 17 martie 1916, fiind supus unei trepanatii craniene. In timp ce era in convalescenta, a scris piesa Mamelele lui Tiresias din care este extras acest citat: “Il est grand temps de rallumer les étoiles”. Este de la sine inteles cum cineva care a vazut ororile Primului Razboi Mondial, din transee, sa doreasca sa redestepte ceea ce a fost frumos in lume pana atunci: “Este timpul sa se reaprinda stelele…”. © CCC

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.

Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.

Pendula arata clipa, dar cine arata vesnicia?

Nu dorim ceva fiindca il socotim bun, ci dimpotriva, numim bun ceea ce dorim.

Există timp pentru munca si timp pentru dragoste. Nu mai există timp pentru nimic altceva. © CCC

…Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atît de activă şi atît de plină, încît un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege, iar maturitatea le ignoră, vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pînă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vîrsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decît lucrurile materiale, iar restul este uitat. Fiecare an care mi se dădea îl socoteam ca un dar în plus de la Dumnezeu. Socoteam în tinereţe că am să trăiesc cam 60 de ani, n-am să ajung pînă la 70. Am avut întotdeauna obsesia morţii iminente. Cu fiecare an care trecea, încercam să adaug ceva la mine, la persoana interioară, căci persoana exterioară nu mă interesa. Cînd eram în viaţa publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspîndi cultura, de a forma cultura, de a răspîndi ceva din traseul fiinţei mele. […] Bătrîneţea nu este o povară. Acum, pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo»…

Timpul e arta cea mai mare a omului.

Timpul nemarginit nu este decat una din infatisarile infinitului. Fericiti aceia care n-au ametit aplecandu-se peste abisul lui.

Îmi amintesc ce spunea Sfântul Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă sunt întrebat, nu știu ce să răspund.” (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Cei mai multi oameni nu se cunosc pe ei insisi.

Din nefericire, ne rămâne un interval prea mic între timpul în care suntem tineri și acela în care suntem bătrâni. (Cugetări diverse)

Trecutul? Un vis retrospectiv. Viitorul? Un vis anticipat. Prezentul? O minciună între aceste două visuri.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Într-una dintre relatările puranice despre faptele lui Vishnu în încarnarea sa de mistreț sau Avatarul său, apare o referire întâmplătoare la reapariția ciclică a marilor momente ale mitului. Mistrețul, purtând pe braț pe zeița Pământ pe care o salvează din adâncurile mării, face către ea o remarcă în treacăt: „De fiecare dată când te port așa…” Pentru mintea occidentală, care crede în evenimente istorice unice, care fac epocă (cum ar fi, de exemplu, venirea lui Hristos), acest comentariu întâmplător al zeului fără vârstă are un ușor efect de minimalizare, anihilator. Ne este ușor să uităm că ideea noastră de timp strict liniar, evolutiv este ceva specific omului modern. Nici măcar grecii din zilele lui Platon și Aristotel, care erau mult mai aproape decât hindușii de modurile noastre de gândire și simțire, nu o împărtășeau. Într-adevăr, Sfântul Augustin pare să fi fost primul care a conceput această idee modernă a timpului. (Mituri și simboluri în arta și civilizația indiană, cap. Concepte avansate și cosmologie hindusă) Când Zeița Pământ a fost luată captivă de un demon și dusă pe fundul oceanului cosmic, Vishnu a luat forma unui mistreț (varaha) pentru a o salva. În mitologia hindusă, Varaha (în sanscrită: „mistreț”) este a treia dintre cele 10 încarnări (avatare) ale zeului hindus Vishnu. Când demonul pe nume Hiranyaksha a târât pământul pe fundul mării, Vishnu a luat forma unui mistreț pentru a-l salva. Au luptat o mie de ani. Apoi Varaha a ucis demonul și a ridicat pământul din apă cu colții. Mitul reflectă o legendă anterioară a creației lui Prajapati (Brahma), care a luat forma unui mistreț pentru a ridica pământul din apele primitive. Dr. Heinrich Zimmer, marele indolog german, un om cu un intelect pătrunzător și cu cea mai ascuțită sensibilitate estetică a observat ceea ce se spune în citat. Trebuie spus că există două moduri de a vedea timpul: occidentalii concep timpul ca fiind liniar și evolutiv, în timp ce hindușii îl consideră ciclic și repetitiv (evoluând în spirală) fiind distrus și recreat continuu. Astfel, timpul ciclic, al eternei repetări, „Eterna Reîntoarcere” din miturile Greciei şi Indiei, ne spune că după distrugere urmează regenerarea şi invers. În hinduism, cosmologia se referă la ideile pe care hindușii le au despre univers și cum funcționează acesta. Hindușii cred că există o diferență între lumea spirituală și cea materială. Credințele hinduse despre univers sunt prezentate într-un text important numit Rig Veda. Acest text sugerează că universul este foarte vechi, dar că nu este complet clar de unde a venit sau când a început. Hindușii cred că există multe universuri care plutesc în spațiu, dar există multe idei diferite despre cum a fost creată lumea. Hindușii au credințe importante despre univers și despre cum funcționează acesta. Ei cred că timpul trece într-un ciclu și că este distrus și recreat continuu. Fiecare ciclu de timp este cunoscut ca o yuga (epocă). Ciclul celor patru epoci Hindușii cred că timpul trece în cicluri și că fiecare perioadă de timp este una lungă. Fiecare ciclu se numește yuga (epocă) și există patru yuga diferite, fiecare dintre ele durând o perioadă diferită de timp. La sfârșitul fiecărei yuga, timpul este distrus și apoi începe o nouă yuga. Hindușii se află în prezent în epoca fierului, iar atunci când se va încheia, va începe o nouă epocă a aurului. Yuga de Aur, Lungime 1.728.000 de ani Yuga de Argint, Lungime 1.296.000 de ani Yuga de Cupru sau de Bronz, Lungime 864.000 de ani Yuga de Fier, Lungime 432.000 de ani Credințele despre materie Hindușii cred că lumea este alcătuită din două lucruri: spirit și materie care sunt realități diferite. Spiritul este cunoscut ca pursusha și materia este cunoscută ca prakriti. Spiritul înseamnă lucruri care nu pot fi văzute sau atinse, în timp ce materia înseamnă lucruri care pot fi văzute și atinse. Hindușii cred că spiritul este mai important decât materia, deoarece materia poate fi distrusă, iar spiritul, nu. Hindușii cred că toată materia va trece prin diferite etape, cunoscute sub numele de Tri-guna, ceea ce  înseamnă că totul este creat, rămâne în existență și apoi este distrus. Aceasta se leagă de Trimurti (trinitatea divinității supreme în hinduism, cei trei zei devenind o singură formă cu trei fețe) deoarece Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul și Shiva este distrugătorul și transformatorul. Se spune adesea că există o trinitate de zei hinduși: Brahma, Vishnu și Shiva. Dar în timp ce Vishnu și Shiva au adepți și temple în toată India, Brahma nu este venerat ca o zeitate majoră. © CCC

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.