Nu exista o dreptate in sine, ci numai intelegerile reciproce, de la caz la caz, in care partile se angajeaza sa nu-si faca rau unele altora. Nedreptatea nu este un rau in sine, ci porneste numai din teama si banuiala ca ar putea sa indure asprimea ispasirii si a pedepsei. Nu este cu putinta ca cel care a facut pe ascuns o nedreptate, impotriva pactului stabilit intre oameni, sa ramana nepedepsit. In comunitate, dreptatea este aceeasi pentru toti; deoarece tot ce promoveaza intelegerea reciproca este folositor.

Este drept ca ceea ce-i just sa fie urmat; este necesar ca cel mai puternic sa fie ascultat. Justitia fara forta e ne­putincioasa; puterea fara justitie este tiranica. Justitia fara forta este contestata, pentru ca exista intotdeauna oameni rai; forta fara justitie este condamnabila. Prin urmare, trebuie sa punem la un loc justitia si forta, si pen­tru aceasta sa facem ca ce-i drept sa fie puternic si ce-i puternic sa fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaste fara nici o discutie. Deci n-avem decat sa dam putere justitiei. Neputandu-se face ca ceea ce-i drept sa fie puternic, lumea a facut ca ceea ce-i pu­ternic sa fie drept.

Mulți lucrează, dar puțini gândesc.

Acolo unde interesul dicteaza, acolo nu exista adevar.

Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă.

Fii invingator si vei avea intotdeauna dreptate.

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.

Nu exista oameni mai neinduplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.

Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântarile, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu. (Sărmanul Dionis)

Valoarea intregii activitati omenesti nu atarna de ceea ce face omul, ci de cum o face.

Exista o dreptate, dar n-o vedem intotdeauna. Ea exista undeva, discreta, surazatoare, alaturi si putin in spatele nedreptatii care face mare galagie.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

Cand dreptatea piere, nu mai este nimic care sa poata da pret oamenilor.

Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Faptul de a nu savarsi nedreptatea ne aduce frumusetea.

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

Vino din păduri Ca să-mi spui poveşti Cu căutături Îngereşti. Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-a lucit Până ieri. Unde mi te-ai dus Pe acest pământ Fără să-mi fi spus Un cuvânt? Din frunzişul rar Luna în fereşti, Cercetează iar Unde eşti. Ar luci pe zid Până când te culci Până ţi se-nchid Ochii dulci. Şi pe gura ta De cum adormişi Ea te-ar săruta Pe furiş. Cum nu sunt ca ea Ca să mă strecor Drept oglinda ta Să cobor. Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Iar de m-ai zări Pintre ochi-nchişi Ţi s-ar năzări Luminiş. (cca. 1880–1881) (Vino din păduri…)

Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune si nu mai exista nicio garantie pentru cele mai pretioase interese ale societatii.