Top 10: Cele mai populate orașe din lume și atracțiile lor turistice

Centrele urbane au proliferat în întreaga lume, pe măsură ce un mare număr de oameni se instalează în orașe pentru a profita de oportunități economice mai bune, infrastructură modernă și alte facilități.

Orașele asiatice au cunoscut o creștere remarcabilă, iar majoritatea orașelor mai mari sunt în prezent situate pe acest continent. Este cazul orașelor Shanghai, Beijing, Dacca/Dhaka, Tokyo, Delhi, Mumbai, Karachi și Guangzhou.

Care sunt cele mai populate 10 orașe din lume în 2020, conform datelor furnizate de Raportul Orașelor Lumii al ONU.

# 10 – Osaka (Japonia) – 19,3 milioane de locuitori

Osaka este al doilea cel mai populat oraș și a doua cea mai mare zonă metropolitană din Japonia, după Tokyo. Datorită amplasării sale pe coasta oceanului, buticurilor sale fermecătoare și bogatei sale scene culturale, Osaka este o destinație de ales pentru călătorii interni și internaționali.

Zgârie-nori în Osaka

În mod tradițional, Osaka a fost considerată centrul economic al Japoniei. Până în perioada Kofun (300–538) s-a dezvoltat într-un port regional important, iar în secolele VII și VIII a servit o scurtă perioadă drept capitală imperială.

Osaka a continuat să înflorească în perioada Edo (1603-1867) și a devenit cunoscut drept centru al culturii japoneze. În urma Restaurației Meiji, care a condus la lichidarea șogunatului și restaurarea conducerii imperiale în Japonia, Osaka s-a extins foarte mult ca dimensiune și a suferit o industrializare rapidă. În 1889, Osaka a fost înființată oficial ca municipalitate.

În perioada feudală Edo, Osaka era menționată ca fiind „bucătăria națiunii”, deoarece era principalul centru de tranzacționare pentru orez, acolo creându-se prima piață de schimb modernă (piața futures, piață bursieră cu livrare la termen) din lume.

Astăzi, Osaka este un centru financiar important al Japoniei. Aceasta găzduiește Bursa de valori mobiliare Osaka, precum și corporațiile multinaționale de electronice Panasonic și Sharp.

Canalul Dōtonbori este renumit pentru teatrele sale istorice (acum dispărute), magazinele, restaurantele și numeroasele afișe luminoase, precum cel al cofetarului Ezaki Glico.

Canalul Dōtonbori

Firma cofetarului Ezaki Glico reprezintă un alergător care traversează linia de sosire (se vede în imaginea de mai sus, pe partea dreaptă a canalului) și este de renume mondial. Glico este un brand de cofetărie renumit în toată Asia pentru vânzarea de “Pocky”, niște mici gustări sub formă de bastonașe, numele lor fiind onomatopeic, acesta fiind sunetul unui bastonaș care este rupt în două. Acestea sunt comercializate sub licență în Europa, numele lor fiind “Mikado”.

Un obiectiv turistic renumit din Osaka este Castelul Osaka – care a jucat un rol esențial în evenimentul din 1614, denumit Asediul castelului Osaka și care a fost prezentat în mini-serialele de televiziune americane Shogun, din 1980, – și Shitennō-ji – fiind cel mai vechi templu budist din Japonia. Castelul a jucat un rol important în unificarea politică a Japoniei. Astăzi Castelul Osaka este deschis publicului și este unul dintre cele mai cunoscute castele ale Japoniei.

Castelul Osaka

Alte atracții turistice din apropiere includ parcul “Universal Studios Japan“, înființat pe 31 martie 2001. Anual, acesta este vizitat de cca. 8 milioane de turiști.

Intrarea în parcul tematic Universal Studios

Cinema 4 D în parcul Universal Studios

Cândva un centru economic important, rolul orașului Osaka a devenit acum mai mult acela de centru financiar.

Deși acest oraș japonez este încă dens populat în 2020, recent a cunoscut și o rată scăzută a natalității, ceea ce ar trebui să conducă la o scădere a populației în anii următori.

# 9 – Dacca (Bangladesh) – 19,6 milioane de locuitori

Orașul, cunoscut acum sub numele de Dacca sau Dhaka, a fost un centru comercial important începând cu secolul al XVII-lea. De asemenea, a fost capitala mai multor imperii și țări înainte de a deveni cea a nou-independentului Bangladesh din 1971. Bangladesh înseamnă, literalmente, Țara Bengalului. Era cunoscut cândva ca Pakistanul de Est.

Vechi centru meșteșugăresc textil, Dacca adăpostește acum diverse industrii: a hârtiei, a sticlei, alimentară, de postavuri (museline: țesături de bumbac sau de mătase, subțiri și străvezii, din care se confecționează îmbrăcăminte ușoară, perdele etc. sau stofe de lână foarte fine). De asemenea este un important nod de comunicații.

Populația orașului a crescut considerabil în ultimele decenii, devenind un megalopolis (arie urbană foarte întinsă creată prin includerea succesivă a zonelor suburbane și a orașelor învecinate) în secolul XXI. Este principalul centru financiar, politic și cultural al regiunii.

Situat în aproprierea fluviului Gange, cu o populație de 19,6 milioane de locuitori, Dacca este cel mai mare oraș din Bangladesh și unul dintre principalele orașe din Asia de Sud.

 Dacca

Universitatea din Dacca

Hatirjheel

Hatirjheel (Lacul Elefantului), inițial folosit pentru descongestionarea traficului, este acum un spațiu de agrement foarte popular.

# 8 – Beijing (China) – 19,8 milioane de locuitori

Zgârie-nori în Beijing

Beijingul (fostul Pekin) este capitala Chinei și se află în Câmpia Chinei de Nord, în nord-estul țării. De altfel, numele său înseamnă “Capitala Nordului”. Beijingul este al doilea cel mai populat oraș din China, după Shanghai, și totodată una dintre cele mai poluate metropole.

Orașul are o istorie plină de evenimente. Într-adevăr, este una dintre cele patru mari capitale antice ale Chinei și a cunoscut ocupația străină, precum și războiul civil în secolul XX.

Beijingul este considerat centrul politic și cultural al Chinei, în timp ce Hong Kong și Shanghai domină sectorul economic.

Beijingul s-a impus ca un pol industrial în urma revoluției comuniste din 1949. Automobilele, textilele, produsele petrochimice, echipamentele aerospațiale și semiconductorii sunt printre produsele fabricate de sectorul industrial al orașului.

Ca centru cultural, Beijingul are șapte situri patrimoniale mondiale clasificate de UNESCO: Orașul interzis, Templul Cerului, Palatul de vară, Mormintele Ming, Zhoukoudian și anumite părți ale Marelui Zid și Marelui Canal.

Orașul Interzis sau Palatul Imperial Chinezesc, complex palațial din centrul orașului Beijing, a fost palatul imperial chinez începând de la dinastia Ming până la sfârșitul dinastiei Qing – din 1420 până în 1912 – și găzduiește acum Muzeul Palatului, un muzeu al istoriei și artei dinastice. A slujit drept reședință a împăraților și a familiilor lor, precum și ca centru ceremonial și politic al guvernului chinez timp de aproape 500 de ani.

Orașul Interzis a fost numit astfel, deoarece accesul în zonă era interzis majorității supușilor împărăției. Funcționarilor statului și chiar familiei imperiale li se permitea doar accesul limitat; doar împăratul putea intra în orice parte a sa după bunul plac.

Complexul are 72 de hectare și cuprinde clădiri cu o arhitectură inegalabilă. Arhitectura complexului aderă strict la practica geomantică tradițională chineză a feng shui-ului. Orientarea Orașului Interzis și, de altfel, a întregului Beijing, urmează direcția nord-sud. În interiorul complexului, cele mai importante clădiri, în special cele de-a lungul axei principale, se orientează spre sud pentru a onora Soarele.

Clădirile și spațiile ceremoniale dintre ele sunt amenajate pentru a transmite o impresie de mare putere imperială, prin contrast cu neînsemnătatea individului. Acest concept arhitectural se transmite până la cele mai mici detalii: importanța relativă a unei clădiri poate fi apreciată nu numai după înălțimea sau lățimea sa, dar și după stilul acoperișului și după numărul de figurine fixate pe crestele acoperișului.

Orașul interzis, complex palațial imperial, construit de Yonglo, al 3-lea împărat al dinastiei Ming

Palatul Purității Cerești din Orașul interzis

Sala Armoniei Supreme, în care se află tronul împăratului

Este cel mai mare și cel mai frumos pavilion din Orașul Interzis, situat pe axa centrală a orașului, în spatele Porții Armoniei Supreme. Construit pe o bază formată din trei niveluri de marmură și înconjurat de arzătoare de esențe parfumate, din bronz, Pavilionul Armoniei Supreme este una dintre cele mai mari structuri de lemn din China.

Aici aveau loc încoronările, nunţile imperiale, conferirea de titluri nobiliare, banchetele de ziua împăratului, de Anul Nou şi de Solstiţiul de Iarnă.

În timpul dinastiei Ming, împărații discutau aici problemele de stat. În schimb, în timpul dinastiei Qing, ședințele Curții aveau loc mai des în curtea interioară, iar Sala Armoniei Supreme era folosită doar în scopuri ceremoniale, cum ar fi întronările, învestirile în funcții și nunțile imperiale.

La intrare şi în incinta somptuoasă, se află o serie de simboluri chinezeşti din bronz sau piatră: cocorul, simbolizând  longevitatea, dragonul – împăratul, elefantul – pacea şi stabilitatea, broasca ţestoasă – norocul etc.

Sala palatului îşi sprijină plafonul, decorat, pe 24 de coloane din lemn de camfor, unele având încrustaţi dragoni din aur. În mijloc se află tronul aurit, de pe care împăratul veghea, atotcunoscător, asupra ţării.

Tronul din Sala Armoniei Supreme

Templul Cerului, numit inițial “Templul cerului și al pământului”, complex de clădiri taoiste din sudul Beijingului, în districtul istoric Xuanwu, construit între 1406 și 1420, pe vremea împăratului Yongle, responsabil și de construcția Orașului interzis. Este considerat a fi desăvârșirea arhitecturii tradiționale chineze. Dispunerea sa simbolizează credința chineză că Pământul este pătrat și Cerul, rotund.

Templul Cerului sau Altarul Cerului

Templul Cerului era vizitat de către împărații dinastiilor Ming și Qing pentru ceremonii anuale de rugăciune către Cer pentru o recoltă bună. Este privit ca un templu taoist, deși venerarea Cerului, în special de către împărat, datează dinaintea taoismului.

Originea acestui templu datează din China antică. La vremea respectivă, împăratul era considerat „fiul Cerului”, responsabil pentru realizarea legăturii cu autoritatea cerească în scopul păstrării bunei ordini pe pământ. Pentru a arăta respect pentru Cer, ceremoniile de sacrificiu erau, prin urmare, foarte importante.

Palatul de Vară este o grădină situată la 12 km de Beijing, iar palatul este situat în mijlocul unui parc extins de aproape 300 hectare, pe malul lacului Kunming.

Palatul de Vară de pe Muntele Longevității

Barcă-dragon la Palatul de Vară

Barca din Marmură

Una dintre atracţiile Palatului de Vară este Barca din Marmură sau Barca Purității și Relaxării, un pavilion de pe malul lacului, o sculptură albă, ancorată permanent lângă Muntele Longevităţii. Construit pentru prima dată în 1755, în timpul domniei împăratului Qianlong, pavilionul original a fost realizat dintr-o bază de blocuri mari de piatră care susținea o suprastructură de lemn realizată după un design tradițional chinezesc. În 1860, în timpul celui de-al Doilea Război al Opiului, pavilionul a fost distrus de forțele anglo-franceze.

A fost restaurat în 1893, la ordinul împărătesei Dowager Cixi, așa cum și-a dorit. În această restaurare, a fost proiectată o nouă structură de două etaje care a încorporat elemente ale arhitecturii europene. Ca și la predecesorul său, noua suprastructură este făcută din lemn, dar a fost pictat pentru a imita marmura. Pe fiecare „punte”, există o oglindă mare care să reflecte apele lacului și să dea o impresie de imersiune totală în mediul acvatic.

Împărătesei Cixi îi făcea plăcere să-şi ia ceaiul pe puntea înaltă şi să admire priveliştea de pe această barcă decorativă, de o extravaganță poetică – de fapt, un pavilion de luat ceaiul – ce dădea un plus de frumuseţe întegului ansamblu.

Banii folosiți pentru restaurarea Palatului de Vară proveneau în mare parte din fonduri destinate inițial pentru constituirea unei noi marine imperiale, împărăteasa Cixi deturnându-i pentru propriile plăceri artistice.

Mormintele Ming, o colecție de mausolee construite de împărații dinastiei Ming din China, constau dintr-un câmp vast, organizat în conformitate cu geomanția chineză a fengshui-ului. În această serie de dealuri, dispuse în potcoavă, odihnesc 13 din cei 16 împărați ai dinastiei Ming (1368-1644). Întregul sit acoperă peste 40 de kmp, fiind înconjurat de râul Chaozong.

Calea Spiritelor care duce la mormintele dinastiei Ming

Zhoukoudian, sit preistoric compus din mai multe grote, situat la 42 km sud-vest de Beijing, în districtul Fangshan, renumit pentru că a furnizat, începând din 1921, multe fosile de Homo erectus, printre care unul dintre primele exemplare de Homo erectus (Homo erectus pekinensis), reunite sub numele de Omul Pekin. Pe lângă rămășițele lui Homo erectus, care trăia în Pleistocenul Mijlociu, paleoantropologii au descoperit și fosile de Homo sapiens care datează de acum 30.000 de ani.

Intrarea în Zhoukoudian

# 7 – Mumbai (Maharashtra, India)  – 20 de milioane de locuitori

Mumbai

Mumbai (fostul Bombay până în 1995), capitala statului indian Maharashtra, cel mai populat oraș indian, se află pe coasta de vest a subcontinentului indian, pe o insulă în apropierea coastei vestice a Indiei.

Numele Mumbai este un eponim, derivat etimologic din Mumba – numele zeiței locale hinduse Mumbadevi și Aai – însemnând “mamă” în limba marathi.

În secolul al XVI-lea, portughezii au numit regiunea Bom Bahia, care înseamnă Golf bun. Acesta s-a transformat ulterior în Bomaím sau Bombaim, nume sub care este cunoscut și astăzi în portugheză; și după ce britanicii l-au cucerit, numele i-a fost anglicizat în Bombay. Numele a fost schimbat oficial din Bombay în Mumbai în 1995, dar vechiul nume este încă mult folosit în Occident, de mulți dintre locuitorii orașului și de instituțiile renumite.

Acest megalopolis s-a dezvoltat în jurul unui fort fondat de britanici în secolul al XVII-lea. Portul său natural i-a facilitat dezvoltarea, iar în secolul XVIII, Mumbai găzduia un pol manufacturier înfloritor.

Cea mai mare populație de miliardari și milionari din India se află în Mumbai. Capitala comercială a Indiei, orașul găzduiește instituții financiare importante, precum Bursa de valori Bombay și Banca centrală a Indiei, numită Banca Rezervelor Indiei (Reserve Bank of India, RBI) și sediile grupate ale multor companii indiene. Cu mari oportunități de afaceri și un nivel de trai relativ ridicat, Mumbai a atras oameni din întreaga Indie și din Asia de sud, transformându-se într-un oraș cosmopolit cu numeroase comunități și culturi.

Hotelul Palatul Taj Mahal este un hotel de lux, de cinci stele, construit în stilul anglo-indian, ce combină elemente ale arhitecturii indo-islamice cu arhitectura neogotică din epoca victoriană.

Hotelul Palatul Taj Mahal

Bandra-Worli este un pod maritim cu cablu care face legătura între centrul orașului Mumbai și suburbiile sale vestice.

Bandra-Worli (sau Rajiv Gandhi)

Gara Chhatrapati Shivaji Terminus este o clădire istorică din Mumbai, clasată drept patrimoniu mondial de către UNESCO din 2004. Este una dintre cele mai aglomerate gări din India. Este stația terminală a rețelei feroviare centrale,  care găzduiește și sediul central, și a trenurilor din suburbiile orașului Mumbai. A fost numită Victoria Terminus până în 1996. Gara a fost proiectată, în anii 1870, de arhitectul britanic Frederick William Stevens care a câștigat pentru această lucrare suma considerabilă de 16.140.000 de rupii. A fost construită din 1878 până în 1888.

Construcția are o arhitectură în stil victorian, având o lungime de 400 m și o înălțime de cca. 100 m. Musonul și smogul orașului periclitează aspectul clădirii. Prin această gară circulă zilnic aproape 1000 de trenuri ce transportă un număr de 3 milioane de persoane.

Gara Chhatrapati Shivaji Terminus

Serviciul Arheologic al Indiei este o agenție a guvernului indian atașată Ministerului Culturii. Este responsabilă de cercetarea arheologică și de conservarea patrimoniului arheologic al țării, în conformitate cu legile adoptate de Parlamentul Indiei.

ASI a fost fondat în 1861 de Sir Alexander Cunningham, cu ajutorul vicerelui Charles John Canning. În 2017, serviciul  administra 3.650 de monumente, situri arheologice și ruine.

Serviciul Arheologic al Indiei (ASI)

Ca centru de artă, în Mumbai este situat Bollywood-ul, epicentrul hindi (în limba hindi) al industriei de film și televiziune, care produce anual cel mai mare număr de filme din lume, precum și industria cinematografică în limba marathi.

Mumbai este unul dintre puținele metropole care găzduiesc pe teritoriul lor un parc național, Parcul Național Sanjay Gandhi fiind unul dintre cele mai vizitate parcuri din lume. Este singura pădure protejată care se află în limitele unui oraș. Bogata sa floră și faună atrage peste 2 milioane de vizitatori în fiecare an. De asemenea, turiștii se bucură de vizitarea grotelor Kanheri, vechi de 2400 de ani, sculptate în stâncile golașe care se află în parc.

Parcul Național Sanjay Gandhi

# 6 – Cairo (Egipt) – 20,1 milioane de locuitori

Cairo

Cairo, însemnând „cea triumfătoare”, „cea învingătoare”, probabil datorită faptului că planeta Marte, an-Najm al-Qāhir („Steaua cuceritoare”), se ridica în momentul în care a fost fondat orașul.

Cairo este capitala și cel mai mare oraș al Egiptului, precum și cea mai populată zonă urbană din Africa și din lumea arabă. Orașul este situat pe legendarul râu Nil, în amonte de Delta Nilului, pe malurile râului, precum și pe unele insule adiacente. Este situat în nordul țării, la 178 km sud-est de Alexandria și la 127 km vest de Canalul Suez și oferă un climat deșertic foarte cald.

Deși tradițiile orașului nu datează din antichitate, perioadă ale cărei vestigii sunt omniprezente în Egipt, cea mai mare metropolă a Africii și a Orientului Apropiat rămâne, de secole, centrul cultural, și nu numai, al lumii arabe.

Marea Piramidă din Giza, una dintre cele mai vechi și mai prețioase minuni ale lumii și piramidele învecinate, împreună cu orașul Cairo, formează un uriaș organism urban, exponatele din Muzeul Cairo și statuia lui Ramses din fața gării Centrale sunt puncte de atracție istorice importante pentru turiști. În schimb, moscheile, bazarele și zgârie-norii moderni de pe malul Nilului alcătuiesc lumea arabă contemporană.

Începând din secolul al XIV-lea, Cairo reprezintă un centru important al comerțului cu mirodenii.

Există un potențial turistic puternic în Cairo, care nu a fost încă exploatat pe deplin din cauza supraaglomerării și a altor probleme urbane.

Hoteluri-turn de-a lungul Nilului

Strada Egipt din vechiul Cairo

Cairo este un oraș dinamic, în continuă evoluție, dar un lucru care nu s-a schimbat este motivul pentru care majoritatea turiștilor vizitează orașul: piramidele iconice din Giza. Deoarece este cunoscută apropierea capitalei de aceste morminte antice, puțini turiști profită de structurile islamice care au ajuns să definească peisajul urban al modernului Cairo – așa-numitul “Oraș al celor o mie de minarete”.

Cea mai bună modalitate de a explora moștenirea musulmană a orașului Cairo este un tur al celor mai impresionante moschei, multe dintre ele fiind situate în centrul Orașului Vechi.

Parcul Al Azhar

Parcul Al-Azhar, situat chiar la nord de citadelă, este cel mai nou parc din Cairo. Această grădină a fost cândva un teren viran în care erau depozitate deșeurile menajere din capitala egipteană. Finanțat de prințul Aga Khan, s-a deschis în martie 2005. Parcul oferă din abundență palmieri regali, arbori de mango, salcâmi, bougainvillea, partere de flori și peluze.

Moscheea Qala’a din Parcul Al Azhar

Muzeul Egiptean din Cairo este unul dintre cele mai mari muzee dedicate în întregime Antichității egiptene și găzduiește o vastă colecție de antichități din Egiptul Antic.

Muzeul Egiptean din Cairo

Muzeul are peste 120.000 de exponate, iar majoritatea obiectelor de artă sunt expuse în vitrinele muzeului, restul fiind păstrate în depozite.

Interiorul Muzeului Egiptean

Construit în 1901, de compania de construcții italiană Garozzo-Zaffarani, după un proiect al arhitectului francez Marcel Dourgnon, edificiul este unul dintre cele mai mari muzee din regiune. Începând cu martie 2019, muzeul este deschis publicului. În 2020, muzeul urmează să fie înlocuit de noul Mare muzeu egiptean de la Giza.

# 5 – Mexico City (Mexic) – 21,6 milioane de locuitori

Mexico City (în spaniolă, Ciudad de Mexico sau Mexico) este o entitate federativă, care nu este nici oraș, nici stat, conform articolelor din Constituția mexicană. O parte a sa de astăzi, a fost cândva ocupată de orașul precolumbian cunoscut sub numele de Tenochtitlan, capitala Imperiului aztec.

Fondat la începutul secolului al XIV-lea de către populația mexicas (azteci) pe o insulă din Lacul Texcoco, orașul precolumbian Tenochtitlan (vechea capitală) a fost înlocuit de cuceritorii spanioli în timpul căderii Imperiului Aztec, în 1521, de primul mare oraș din circuitul european al continentului.

În 1522, Hernán Cortés a decis să construiască capitala Noii Spanii în același loc. Din ordinul lui a fost distrusă o mare parte a orașului și, în special, tot ceea ce putea aminti de cultele religioase aztece, apoi a întemeiat acolo orașul Mexico, care a devenit capitala vice-regalității Noii Spanii.

Mexico City este cel mai mare oraș din America de Nord și al cincilea oraș ca mărime din lume. Zona metropolitană, Distrito Federal, este una dintre cele mai extinse zone urbane ale lumii formând o elipsă cu axele având lungimea de circa 40 kilometri de la est la vest și lățimea de circa 60 de kilometri de la nord la sud. Este centrul financiar al Americii Latine și un important centru cultural, care celebrează modernul și vechiul, cu o economie agrară foarte prezentă la periferie.

El Ángel de la Independencia („Îngerul Independenței”) este o coloană situată în mijlocul unui sens giratoriu din centrul orașului Mexico, la capătul Promenadei Reformei (Paseo de la Reforma). Coloana măsoară 36 de metri, iar statuia din vârf, care cântărește 7 tone și are 6,7 metri înălțime, este realizată din bronz acoperit cu foițe de aur. Ansamblul măsoară 45 de metri, inclusiv baza. El Ángel a fost construit în 1910 pentru a sărbători centenarul independenței Mexicului. În 1925, la bază se va face un mausoleu ce conține rămășițele eroilor independenței mexicane.

Îngerul Independenței

Catedrala metropolitană a Adormirii Maicii Domnului din Ceruri, din Mexic, este situată în Piața Constituției (Plaza de la Constitución), deasupra fostei incinte sacre aztece, lângă Templo Mayor. A fost construită în stilul arhitecturii baroce spaniole și include o pereche de turnuri neoclasice de 64 m care poartă optsprezece clopote. Este sediul Arhiepiscopiei Catolice din Mexic.

La trei ani de la cucerirea spaniolă a orașului aztec Tenochtitlán, Hernán Cortés a întreprins, pe aceste locuri, construcția unei biserici. A fost transformată într-o catedrală de către Carol al V-lea și Papa Clement VII în urma Bulei din 9 septembrie 1530 și a obținut titlul de „metropolitană” în 1547, prin decizia Papei Paul al III-lea.

Catedrala a fost construită, pe secțiuni, din 1573 până în 1813, în jurul bisericii originale. Datorită timpului îndelungat necesar pentru construirea ei, cel puțin 250 de ani, aproape toți arhitecții principali, pictorii, sculptorii, maeștrii de aur și alți artiști plastici ai viceregalității au lucrat la un moment dat, ceea ce a permis integrarea diferitelor stiluri arhitecturale care erau în vigoare și în vogă în acele secole: gotic, baroc, ultra baroc (churrigueresque), neoclasic, printre altele. Aceeași situație se regăsește și în interior, cu diferite ornamente, picturi, sculpturi și mobilier.

Catedrala din Mexico City

Promenada Reformei este un bulevard din Mexico City, cu o lungime de 14,7 km. Numele său comemorează o serie de reforme liberale efectuate în timpul președinției și guvernul lui Benito Juárez în secolul al XIX-lea. Acest larg bulevard trasează o linie dreaptă, tăind orașul Mexico City în diagonală.

Promenada Reformei (Paseo de la Reforma)

Turnul latino-american este un zgârie-nori din centrul istoric al orașului Mexico. Poziția sa centrală, înălțimea sa (183 m; 44 etaje) și istoria sa îl fac unul dintre cele mai importante monumente din Mexico City. A fost, de asemenea, cea mai înaltă clădire din Mexic în 1956, când a fost finalizată, până în 1984, când a fost finalizat World Trade Center Mexico City, mai înalt cu 24 de metri.

Turnul latino-american

Palatul Național este sediul puterii executive federale din Mexic și reședința oficială a președintelui Statelor Unite ale Mexicului din 2018. Este situat în piața principală a orașului Mexico, în Piața Constituției.

Acest sit a fost un palat pentru clasa conducătoare a Mexicului încă din timpul Imperiului Aztec, iar o mare parte din materialul de construcție provine din palatul original care a aparținut lui Montezuma II. Are o lungime de peste 200 de metri și găzduiește birourile președintelui Mexicului, Trezoreria Federală și biroul Arhivelor Naționale.

Palatul Național

Parcul mexican Santa Fe

Monumentul Revoluției este situat în Piața Republicii. Clădirea a fost inițial planificată să fie Palatul Legislativ Federal al Mexicului în timpul regimului președintelui Porfirio Díaz. Considerat cel mai înalt arc de triumf din lume, are 67 de metri înălțime.

Monumentul Revoluției ce comemorează revoluția mexicană

Castelul Chapultepec (însemnând “la dealul lăcustei”) este un palat construit în secolul al XVIII-lea, la ordinul viceregelui din Noua Spanie, Bernardo de Gálvez. Folosit ani de zile ca reședință de vară de către vicerege, înainte de a fi transformat într-un colegiu militar după independență și până în 1862, a fost obiectivul bătăliei de la Chapultepec în timpul războiului americano-mexican din 1846-1847.

Castelul Chapultepec

Palatul Artelor Plastice este un centru cultural proeminent din Mexico City. A găzduit unele dintre cele mai notabile evenimente de muzică, dans, teatru, operă și literatură și a susținut expoziții importante de pictură, sculptură și fotografie. În consecință, Palacio de Bellas Artes a fost numit „Catedrala artei Mexicului”.

A fost proiectat de arhitectul italian Adamo Boari, în 1901, pentru a înlocui vechea clădire Gran Teatro Nacional, distrusă la această dată, dar construcția sa nu a fost finalizată până în 1934. Acesta include un interior spectaculos în stilul Art Deco și un exterior maiestuos în stilul Art Nouveau. Greutatea clădirii este atât de mare încât se scufundă treptat pe fundațiile sale.

Palatul Artelor Plastice

Un oraș al extremelor, Mexico City este cunoscut pentru arhitectura colorată și unică, bisericile și piețele frumoase, viața culturală dinamică și, din păcate, nivelurile ridicate de poluare. Acest lucru se explică în principal prin faptul că orașul este înconjurat de munți care țin captiv aerul în interior.

# 4 – Sao Paulo (Brazilia)- 21,7 milioane de locuitori

Sao Paulo

Sao Paulo este cel mai mare oraș din Brazilia. Este un oraș masiv, plin de zgârie-nori, cu peste 21 de milioane de oameni care trăiesc în zona sa urbană. Locuitorii săi, cunoscuți sub numele de “paulistanos”, beneficiază de mii de restaurante în oraș, precum și de o viață artistică înfloritoare.

Al 19-lea oraș al lumii, din punct de vedere al bunăstării, are ca deviză dictonul latin, „Non ducor, duco” însemnând „Nu sunt condus, conduc”. Orașului Sao Paulo i s-a dat, de asemenea, numele alternativ și afectuos de “Sampa”, într-un limbaj argotic al locuitorilor săi. Cu aproape 22 de milioane de locuitori, este cel mai mare oraș din emisfera sudică și unul dintre cele mai populate din lume. Marele megalopolis brazilian găzduiește o gamă incredibilă de instituții legate de finanțe și cultură.

Catedrala metropolitană din São Paulo este situată în Piața Sé, punctul central al orașului. Distrusă și apoi reconstruită de mai multe ori, este astăzi una dintre cele mai mari cinci clădiri religioase, în stil neogotic, din lume și principalul lăcaș de cult al parohiei Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Paul, fondată în 1591.

Catedrala metropolitană din São Paulo

Clădirea Copan este un zgârie-nori rezidențial de 140 de metri înălțime, din centrul orașului São Paulo, proiectată de arhitectul brazilian Oscar Niemeyer, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii moderniste. A fost dat în folosință în anul 1966. Are 38 de etaje, cu 1.160 de apartamente, și este una dintre cele mai mari clădiri din Brazilia.

Clădirea Copan

Monumentul drapelelor este o lucrare în granit a sculptorului italo-brazilian Victor Brecheret (născut Vittorio Breheret), situată la intrarea în parcul Ibirapuera din São Paulo. A fost comandat de guvernul de la São Paulo în 1921 și finalizat în 1954.

Acest monument, care nu conține nici un drapel, aduce un omagiu cercetașilor (bandeirantes), pionieri ai secolului al XVII-lea care plecau să exploreze teritoriile interioare ale Braziliei. Expedițiile cercetașilor erau numite “entradas” (incursiuni) când erau oficiale sau “bandeiras” (expediții, campanii) când erau private.

“Bandeirante“, din punct de vedere semantic, ar însemna “omul care a urmat un drapel”. Bandeirantes erau aventurieri care, începând din secolul al XVII-lea, au intrat în interiorul Braziliei în căutarea de bogății minerale sau a nativilor care erau transformați în sclavi. Cea mai bună traducere a numelui monumentului ar fi, prin urmare, „Monumentul expedițiilor”.

Monumentul drapelelor

Muzeul de Artă din São Paulo, situat pe Bulevardul Paulista, vizavi de Parcul Trianon, începând din anul 1968, este unul dintre cele mai importante centre culturale din America Latină și din țară.

Este o structură din beton și sticlă din 1968, proiectată de arhitecta italo-braziliană Lina Bo Bardi (născută Achillina Bo), al cărei corp principal este susținut de câte două grinzi laterale peste un spațiu liber de 74 de metri lungime.fiind cunoscut pentru arhitectura sa îndrăzneață în stilul arhitectural brutalist, derivând din modernism, ceea ce îl face unul dintre clădirile emblematice ale orașului, reper al orașului și un simbol principal a arhitecturii moderne braziliene.

Este primul muzeu brazilian interesat de arta postbelică, recunoscut la nivel internațional pentru colecția sa de artă europeană. Găzduiește, de asemenea, o colecție semnificativă de artă braziliană, imprimeuri și desene, precum și colecții mai mici de artă africană și asiatică, antichități, arte decorative și altele, numărul exponatelor fiind de peste 8.000.

Muzeul de Artă din São Paulo

Muzeul Paulista de la Universitatea din São Paulo, sau Muzeul Ipiranga, este un muzeu brazilian situat pe malurile râului Ipiranga (unde a fost proclamată independența Braziliei), care a dat numele cartierului Ipiranga.

Muzeul Paulista a fost fondat în 1895 de zoologul german Hermann von Ihering, care a fost directorul său până în august 1916. O dispută cu guvernatorul din São Paulo l-a obligat să renunțe la postul său, plecând pentru a întemeia un nou muzeu în Florianópolis, capitala statului Santa Catarina. Muzeul Paulista a fost în primul rând un muzeu de istorie naturală apoi, din 1922 și centenarul independenței, a devenit treptat un mare muzeu național al Istoriei Braziliei.

Conține o colecție uriașă de mobilier, documente și lucrări de artă relevante din punct de vedere istoric, în special legate de epoca Imperiului brazilian. Cea mai cunoscută operă de artă din colecție este tabloul din 1888 intitulat “Independență sau moarte” de Pedro Américo.

La câteva luni de la Declarația de Independență a Braziliei, oamenii au început să sugereze construirea unui monument pe locul unde a avut loc declarația, deși nu erau siguri ce fel de construcție memorială doreau. În 1884, arhitectul italian Tommaso Gaudenzio Bezzi a fost ales să proiecteze o clădire monumentală care va fi construită pe locul unde ar fi fost proclamată Independența braziliană.

Acesta a decis să realizeze o construcție în stil eclectic, similară cu Palatul Versailles, cu grădini și fântâni impresionante și perfect îngrijite. Palatul, de 123 m lungime, a fost inspirat de un palat renascentist și este considerat un exemplu de arhitectură eclectică.

Muzeul a fost deschis publicului la 7 septembrie 1895, la șase ani de la Proclamarea Republicii. În 1909, designerul belgian Arsenio Puttermans a proiectat grădinile din jurul clădirii principale, care au fost ulterior reproiectate de designerul peisagist Reinaldo Dierberger în anii ’20.

Muzeul a fost închis în august 2013 pentru restaurare și modernizare extinsă; acesta urmează să se redeschidă în 2022.

Muzeul Paulista sau Muzeul Ipiranga

Podul Octávio Frias de Oliveira este un pod cu cablu care traversează râul Pinheiros în São Paulo. Măsoară 1600 de metri lungime și 138 de metri înălțime. Acesta își datorează numele lui Octávio Frias de Oliveira, un om de afaceri brazilian. A fost deschis în mai 2008.

Puntea podului este neobișnuită datorită formei sale, similară cu un „X”, care traversează turnul. Este singurul pod din lume care are două piste curbate susținute de un singur catarg de beton. Cele două trasee curbate au o lungime de aproximativ 900 de metri fiecare.

La sfârșitul lunii decembrie, luminile sunt puse pe cabluri pentru a ilumina și pentru a crea efecte de culoare precum cele de pe un brad de Crăciun. Podul este, de asemenea, iluminat în ocazii speciale în timpul anului și este adesea folosit pentru reclame de televiziune.

Podul Octávio Frias de Oliveira

# 3 – Shanghai (China)- 25,6 milioane de locuitori

Shanghai are o populație de 25,6 milioane de locuitori, ceea ce îl face cel mai populat oraș din China și al treilea ca mărime din Asia și din lume. Shanghai este situat strategic în delta fluviului Yangtze, iar portul orașului este clasat drept cel mai aglomerat din lume.

Orașul Qinglong, fondat în 746, a precedat Shanghaiul și s-a dezvoltat ca port comercial în China imperială. Potențialul economic al Shanghaiului a făcut din el un centru de conflict în secolul al XIX-lea, britanicii și francezii luptând pentru controlul orașului.

De asemenea, japonezii au invadat orașul Shanghai în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Megalopolisul este o placă turnantă din punct de vedere economic și comercial în China modernă și a înregistrat o creștere cu două cifre începând din 1992, cu excepția recesiunii globale din 2008 și 2009.

Shanghai este cel mai mare oraș din China și un centru important comercial în Asia. Marea metropolă face parte din primele zece cele mai moderne orașe din lume.

Alături de Shenzhen și Guangzhou, este motorul economic al Chinei. Shanghai a început să se dezvolte de la începutul aniilor ’90, iar astăzi este drept cunoscut ca “Perla Orientului” și este orașul cel mai bine dezvoltat la capitolul viață, educație, entertainment, sănătate și educație.

Cele trei sectoare principale de servicii din Shanghai sunt domeniul imobiliar, serviciile financiare și vânzările en detail (comerțul cu amănuntul). Manufactura reprezintă aproximativ 40% din producția totală a orașului. Shanghai găzduiește multe zone industriale, cum ar fi zona de dezvoltare economică și tehnologică „Shanghai Hongqiao”.

Astăzi este unul dintre cele mai puternice orașe din lume, la fel ca Singapore sau Sydney. Marele oraș chinez atrage și populații de imigranți locali, precum și coloniști străini din Japonia, Statele Unite și Coreea.

Lujiazui, cartier financiar și comercial, populat de zgârie-nori, din districtul Pudong, aflat în fața bulevardului Bund, este cristalizarea puterii redescoperite a Shanghaiului.

Puțin dezvoltat în anii 1980, zona a primit un statut special în 1990 de la Consiliul de Stat pentru Afaceri, care a dorit ca acesta să devină un important centru financiar. Este astăzi unul dintre principalele cartiere de afaceri din Shanghai. Din punct de vedere arhitectural, se remarcă prin numeroșii zgârie-nori, precum Centrul financiar mondial Shanghai (Shanghai World Financial Center) și Turnul Shanghai.

Zgârie-nori în cartierul Lujiazui

Shanghai World Financial Center

Turnul Shanghai este un zgârie-nori aflat în districtul financiar Pudong din Shanghai. Clădirea, care se ridică la o înălțime de 632 de metri, are 128 de etaje și o suprafață de 420.000 de metri pătrați. În 2016, a fost a treia cea mai înaltă structură creată de om, după Burj Khalifa din Dubai (828 metri) și Tokyo Sky Tree din Tokyo (634 metri).

Turnul Shanghai

Grădina Yu sau Grădina Yuyuan este o grădină de două hectare datând din secolul al XVI-lea, situată în centrul orașului vechi, în apropiere de Chenghuangmiao, în Shanghai. Este considerată una dintre cele mai somptuoase și de primă calitate grădini chineze din regiune.

Grădina a fost construită în 1559, ca grădină particulară, de Pan Yunduan, care a petrecut aproape 20 de ani să o amenajeze pentru a-i face pe plac tatălui său Pan En, un oficial de rang înalt din timpul dinastiei Ming, în momentul pensionării acestuia.

De-a lungul anilor, starea grădinii a început să se deterioreze până în 1760, când a fost cumpărată de comercianți, apoi a suferit pagube majore de-a lungul secolului XIX, în timpul ocupației britanice și japoneze, structurile originale fiind aproape toate distruse. Grădinile au fost reabilitate de guvernul de la Shanghai între 1956-1961, redeschise publicului în 1961 și au fost declarate monument național în 1982.

Grădina Yu sau Grădina Yuyuan, Grădina Fericirii

Templul zeului orașului sau Chenghuang Miao din Shanghai formează inima orașului vechi Shanghai. Astăzi, termenul „templul zeului orașului” nu se mai referă doar la complexul templului, ci și la districtul tradițional și comercial care îl înconjoară. În această zonă există peste o sută de buticuri și magazine, majoritatea clădirilor fiind centenare. Templul este conectat la Grădina Yu, un alt punct de interes al orașului.

Templul zeului orașului din Shanghai

Bulevardul Bund (bund înseamnă „țărm noroios”, sau waitan, în chineză înseamnă „ țărmul străinilor”) din Shanghai este punctat de clădiri și bănci somptuoase în stil european sau companii coloniale din anii 1930.

Zona de-a lungul râului este presărată cu zgârie-norii moderni din Lujiazui din districtul Pudong. Bund se referă de obicei la clădirile și cheiurile de pe acest tronson al drumului, precum și la unele zone adiacente. Din anii 1860 și până în 1930, a fost centrul bogat și puternic al instituțiilor străine din Shanghai, funcționând în regim de port legal protejat prin tratate internaționale.

Bulevardul Bund și promenada de-a lungul râului Huangpu

Clădirea Hong Kong și Shanghai Banking Corporation (HSBC) (stânga),

Clădirea vamală (centru), Old Communications Bank (dreapta), aflate pe Bulevardul Bund

Grand Hyatt Shanghai este un hotel situat în Shanghai, în districtul Pudong. Acest hotel care ocupă o parte a turnului Jin Mao este cunoscut în special pentru atriumul (spațiu semideschis care precede intrarea într-o clădire somptuoasă) său impresionant.

Grand Hyatt Shanghai

Strada Nanjing este una dintre principalele străzi comerciale din centrul istoric al Shanghaiului. Strada are reputația de a fi cea mai comercială stradă din toată China. Jumătate din stradă este pietonală. Partea vestică găzduiește mulți zgârie-nori.

Strada Nanjing, una dintre cele mai aglomerate străzi comerciale din lume

Orașul Qibao este un oraș din districtul Minhang, situat în suburbiile vestice ale Shanghaiului. Originea sa poate fi urmărită în timpul celor Cinci Dinastii și a celor Zece Regate, până la dinastia Song. Numele provine de la templul local, “Templul Qibao”. Astăzi, Qibao este o atracție turistică cu o zonă cunoscută drept vechiul oraș Qibao, la nivelul râului Puhui. Orașul conține arhitectură tradițională chineză și o serie de atracții, inclusiv muzee și gustări stradale.

Pod peste râul Puhuitang, Strada Nanxi, Qibao

# 2 – Delhi (India) – 28,5 milioane de locuitori

Old Delhi, Shahjahanabad, orașul vechi

New Delhi, capitala, orașul nou

Delhi este cel mai mare oraș din India după populație, cu 28,5 milioane de locuitori. Este un oraș animat și dinamic, care este mereu în mișcare. Oarecum confuz, orașul Delhi cuprinde și New Delhi, capitala Indiei. Conform Națiunilor Unite, Delhi este a doua cea mai mare zonă urbană din lume.

Delhi este un oraș în nordul Indiei, în teritoriul cu același nume, format din orașul vechi Shahjahanabad (Old Delhi), și orașul nou, New Delhi (construit în 1911), care îndeplinește funcția de capitală.

Este, de asemenea, un oraș al extremelor: Delhi este unul dintre cele mai bogate și mai poluate orașe din India. Dezvoltarea acestui megalopolis nu prezintă semne de regres și se estimează că populația va depăși limita de 36 de milioane de locuitori până în 2030.

Templul Lotusului, situat în Bahapur, o suburbie din sudul orașului Delhi, este una dintre principalele 8 case de cult din religia bahaistă. Este considerat „Templul-mamă” al Asiei de Sud. Este un monument deschis tuturor credințelor. Fără să se țină seama de caracterul său religios, această remarcabilă lucrare arhitecturală a primit numeroase premii.

Pe terenul achiziționat în 1953, arhitectul iranian Fariborz Sahba, a construit pentru Asociația Bahaistă Indiană un templu în formă de floare de lotus, simbol al purității, legat în mod indisolubil de spiritul religios din India. Șantierul a fost deschis în 1980 și, pe 24 decembrie 1986, clădirea a fost dedicată oficial Unicului Dumnezeu, Unității Religiei și Umanității.

Concepută ca o floare de lotus abia întredeschisă, lucrarea include 27 de petale pe 9 laturi (cifră simbolică importantă în credința Bahá’í), acoperite cu marmură.

Templul Lotusului

Templul Lotusului în interior

Interiorul este în principal un vast auditoriu ce permite întruniri de peste 1.300 de persoane. Numai sfintele scripturi ale Credinței Bahá’í și alte revelații divine anterioare pot fi citite sau recitate public în această mare sală de rugăciune. Nici un ritual religios nu poate fi efectuat acolo. Totul aici conduce spre meditație personală în tăcere. Templul se dorește a fi deschis tuturor religiilor.

Sub petalele exterioare se află camerele alăturate: recepție, bibliotecă, expoziții sau săli de conferințe. În jurul clădirii, nouă iazuri recreează cadrul obișnuit lotusului, o floare de iaz. Grădinile, în stilul arhitectului peisagist André Le Nôtre, conduc la Templul ușor înălțat, oferind clădirii o perspectivă foarte clară.

Poarta Indiei, India Gate, este o poartă monumentală, un monument comemorativ, situat în New Delhi, pe bulevardul ceremonial Rajpath (construit sub numele de King’s Way în perioada Indiei Britanice).

A fost proiectată de arhitectul britanic Edwin Lutyens pentru a comemora soldații indieni, inclusiv pe cei ai armatei Indiei Britanice, care au murit în timpul Primului Război Mondial și al celui de-al treilea Război Anglo-Afgan, în 1919. Numele soldaților care au murit în aceste războaie sunt gravate pe zidurile porții.

Poarta Indiei

Mausoleul lui Humayun este un complex funerar în stilul arhitecturii mogule (din perioada dinastiei mongole de origine timuridă – descendenți ai lui Tamerlan / Timur Lenk, care a domnit în India), situat în apropierea Purana Qila (cea mai veche cetate fortificată) și găzduiește rămășițele pământești ale împăratului Humayun, precum și 150 de membri ai familiei regale, de unde supranumele de necropolă a dinastiei mogule.

Prima necropolă-grădină a subcontinentului indian, este prima clădire de această dimensiune care a fost construită în gresie roșie. Grădina, în stil persan, este fără precedent în India și a marcat progresul artei mogule care va atinge apogeul cu un alt mausoleu: Taj Mahal.

Mausoleul lui Humayun

Piața Connaught este o piață circulară și un cartier din New Delhi. Este unul dintre principalele centre financiare, comerciale și de afaceri din Delhi, găzduind sediul mai multor firme indiene notabile. În iulie 2018, Connaught Place era cea de-a noua cea mai scumpă locație de birouri din lume.

Construită de britanici, între 1929 și 1933, piața are două trasee circulare: cercul interior Connaught Place (numit după Prințul Arthur, primul Duce de Connaught și Strathearn), redenumit oficial Rajiv Chowk, în 1995, după Rajiv Gandhi, și cercul exterior , Connaught Circus, redenumit Indira Chowk, după Indira Gandhi.

Partea centrală a Pieței Connaught este un parc care a fost reconstruit în 2006, când s-a deschis stația de metrou Rajiv Chowk.

Piața Connaught

Templul Akshardham este un complex de temple hinduse din Delhi, construit pentru a aduce un omagiu lui Swaminarayan, fondatorul mișcării moderne hinduse Swaminarayan Sampraday. Numit și Swaminarayan Akshardham, complexul expune milenii de cultură, spiritualitate și arhitectură tradițională indiană și hindusă. Clădirea a fost inspirată de Pramukh Swami Maharaj, liderul spiritual al mișcării Swaminarayan Sampraday și a fost construit pe malurile râului Yamuna, un afluent important al Gangelui, de 7.000 de lucrători și 3.000 de voluntari. A fost deschis pe 6 noiembrie 2005.

Complexul este format dintr-un mare monument central construit în întregime în piatră, expoziții despre viața lui Swaminarayan și despre istoria Indiei, un cinematograf IMAX (Maximum Image, un format de film creat de IMAX Corporation, în Canada, care are capacitatea de a expune imagini de dimensiuni mai mari și cu o rezoluție mai bună decât filmele convenționale), o fântână muzicală și grădini mari amenajate.

Templul Akshardham

# 1 – Tokyo (Japonia) – 37,5 milioane de locuitori

Shinjuku, districtul sediului municipalității din Tokyo

Zgârie-nori în Shinjuku

Shinjuku este unul dintre cele 23 de districte speciale din Tokyo, fondat în 1947 pentru a găzdui municipalitatea din Tokyo. Aici își are sediul guvernul metropolitan din Tokyo.

Sediul guvernului metropolitan din districtul ShinjukuTokyo

Shinjuku este districtul din Tokyo cu cel mai mare număr de străini. Pe 1 octombrie 2005, aici existau 107 naționalități diferite (în principal cetățeni ai Coreei (Nord și Sud), China, Vietnam, Birmania și Filipine).

Având o suprafață totală de doar 18,23 km², este unul dintre cele mai aglomerate districte din Tokyo, dar și un centru de afaceri ce găzduiește sediul multor companii mari. Cele mai multe magazine japoneze (Isetan, Keiō, Odakyu, Marui, Seibu, Takashimaya și Tōkyū) sunt prezente în Shinjuku. Există, de asemenea, cinematografe, restaurante, baruri și hoteluri internaționale.

Tokyo este situat pe coasta de est a Insulei Honshu, cea mai mare dintre cele patru insule care alcătuiesc Japonia. Orașul este capitala japoneză și una dintre cele 47 de prefecturi ale Japoniei. Inițial, orașul Tokyo se numea “Edo”, care înseamnă „estuar”, dar a fost redenumit când a devenit capitala imperială, odată cu sosirea împăratului Meiji în 1868, când familia imperială japoneză s-a mutat acolo din Kyoto.

Capitala găzduiește 51 de companii cuprinse în clasamentul „Fortune Global 500” și se află pe locul 4 la „Indicele orașelor globale”. Locuitorii orașului sunt aproape toți japonezi, cu excepția comunităților chineze și coreene.

Tokyo găzduiește sediul marilor companii și instituții financiare, în timp ce sectorul de fabricație este concentrat în principal în Yokohama, Chiba și Kawasaki.

Tokyo este un important centru cultural și un lansator internațional de trenduri în domeniul artelor, divertismentului, gastronomiei și mass-media. Ghidul Michelin a acordat orașului Tokyo de departe cele mai multe stele Michelin decât oricărui alt oraș din lume.

Tokyo este un centru lider pentru cercetare și dezvoltare, reprezentat de diverse universități, în special Universitatea din Tokyo.

Arborele cerului este un turn de radiodifuziune al Japoniei, situat în districtul Sumida din Tokyo. Are o înălțime de 634 de metri, și devenea, în ziua inaugurării sale din 2012, a doua cea mai înaltă structură autoportantă (stabilitatea este asigurată doar prin rigiditatea formei, fără elemente structurale ajutătoare) din lume.

Sky Tree găzduiește un complex comercial – Sora Machi (“Orașul cerului”) – care include un planetariu, un acvariu, restaurante și buticuri, aproximativ 300 de magazine.

Arborele cerului din Tokyo (Tokyo Skytree)

Turnul Tokyo este un turn roșu cu alb, pentru emisie radio-tv, situat în parcul Shiba, din districtul Minato, Tokyo. Conceptul său se bazează pe cel al Turnului Eiffel din Paris. A fost proiectat de arhitectul japonez Tachū Naitō.

Turnul măsoară 332,6 metri înălțime (cu 7,6 metri mai mult decât Turnul Eiffel, care măsoară 325 de metri, inclusiv antena) făcându-l unul dintre cele mai înalte turnuri metalice din lume. Clădirea cântărește doar 4.000 de tone, ceea ce este mult mai puțin față de cele 10.100 de tone ale Turnului Eiffel. Construcția a început în 1957 și s-a încheiat în 1958. Turnul a fost deschis publicului pe 23 decembrie a aceluiași an. 176 becuri, distribuite în diferite locuri, luminează turnul. Iarna, este iluminat în portocaliu și vara, în alb.

Turnul Tokyo este una dintre cele mai populare atracții din oraș, fiind prevăzut cu o platformă de observație la 150 m și cu alta la 250 m ce oferă panorama orașului Tokyo. La baza turnului se află clădirea Foot Town unde se găsesc buticuri, un muzeu, o galerie, restaurante etc.

Turnul Tokyo

Podul Curcubeului este un pod suspendat peste Golful Tokyo care leagă cheiurile Shibaura și insula artificială Odaiba de Minato. A fost finalizat în 1993.

Podul se întinde pe o lungime de 570 m și poartă trei linii de transport: autostrada Shuto Expressway nr. 11 de la Odaiba, pe platforma superioară, traseul 357, cunoscut și sub numele de Rinkou Douro și linia de metrou automat Yurikamome, pe platforma inferioară.

Podul are două treceri pietonale separate pe laturile de nord și de sud; latura de nord oferă vedere la portul Tokyo și la Turnul Tokyo, în timp ce partea de sud oferă vedere la Golful Tokyo și, ocazional, la Muntele Fuji.

Podul Curcubeului, Rainbow Bridge

Turnurile care susțin podul sunt albe, proiectate astfel încât să fie în armonie cu orizontul din centrul orașului Tokyo văzut de pe marea insulă artificială, Odaiba. Lămpile sunt așezate pe firele care susțin podul și sunt iluminate noaptea în trei culori diferite, roșu, alb și verde, folosind energia solară stocată în timpul zilei.

Clădirea Dietei Naționale este locul unde se întâlnesc cele două camere ale Dietei japoneze, Parlamentul japonez. Aceasta este situat la Nagata, districtul Chiyoda, Tokyo.

Ședințele Camerei Reprezentanților se desfășoară în aripa de sud (sau stângă) în timp ce ședințele Camerei consilierilor se desfășoară în aripa nordică (sau dreaptă).

Finalizată în 1936, clădirea Dietei este construită doar din materiale de proveniență japoneză, cu excepția vitraliilor, a încuietorilor ușilor și a sistemului de tuburi pneumatice.

Clădirea Dietei Naționale

Gara Shibuya este o gară principală din orașul Tokyo, situată în districtul Shibuya de la care a preluat numele. A fost inaugurată pe 1 martie 1885. Este a patra cea mai aglomerată stație feroviară de circulație din Japonia și din lume (după Shinjuku, Ikebukuro și Ōsaka / Umeda), cu 2,4 milioane de pasageri /zi în 2004.

Gara Shibuya

Universitatea din Tokyo este o universitate publică de cercetare, situată în districtul Bunkyo din Tokio.

Universitatea are 10 facultăți și înscrie anual cca. 30.000 de studenți, dintre care 2.100 sunt studenți străini. Cele cinci campusuri ale sale se află în Hongō, Komaba, Kashiwa, Shirokane și Nakano.

Înființată în 1877, drept prima universitate imperială, este considerată cea mai bună universitate din Japonia și este deseori clasificată drept cea mai prestigioasă din Asia.

Universitatea din Tokyo

Dintre foștii studenți, absolvenți, membri ai facultății și cercetători, Universitatea din Tokyo numără șaptesprezece prim-miniștri, șaisprezece laureați ai Premiului Nobel, trei laureați ai Premiului Pritzker, trei astronauți și o Medalie Fields.

***

[Premiul Pritzker este un premiu anual de arhitectură acordat de un juriu independent, începând din 1979. Este acordat, de către Fundația Hyatt, arhitecților în viață pentru contribuția la dezvoltarea artei arhitecturale.

Creat de Jay Pritzker și soția sa Cindy Pritzker, recompensează munca unui arhitect, în viață, care a arătat, prin proiectele și realizările sale, diferitele fațete ale talentului său și care a adus o contribuție semnificativă în arhitectură. Premiul constă în 100.000 de dolari și este considerat „Premiul Nobel pentru Arhitectură”. Astăzi, Thomas J. Pritzker, fiul lui Jay A. Pritzker, este președintele juriului.

Medalia Premiului Pritzker pentru Arhitectură

Medalia Fields este cel mai prestigios premiu internațional pentru excelență în cercetarea matematică, echivalentul Premiului Nobel, care se acordă doar matematicienilor. Poartă numele matematicianului canadian John Charles Fields, care l-a inițiat. Turnată din aur de 14K, medalia este însoțită de un premiu de 15.000 dolari canadieni (C$), adică ceva mai mult de 10.000 de euro.

Medalia Fields (avers și revers) pentru Matematică

John Charles Fields, matematician canadian, a propus crearea acestei medalii în 1923 la o întâlnire internațională la Toronto. Când a murit, în 1932, și-a lăsat moștenire proprietățile științei pentru a ajuta la finanțarea premiului. Primele două medalii au fost acordate în 1936. Al Doilea Război Mondial a întrerupt acordarea premiului până în 1950. Inițial, doar două medalii au fost acordate la fiecare patru ani. În 1966, s-a luat decizia de a premia cel mult patru matematicieni.]

©CCC

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.