Tradiția promisiunilor de Anul Nou datează de 4.000 de ani
Oamenii și-au luat angajamente și au făcut promisiuni de Anul Nou de mii de ani
De la regii babilonieni și până în secolul XXI, marcarea unui nou început pe 1 ianuarie are rădăcini străvechi și obiective surprinzător de familiare.
În fiecare 1 ianuarie, milioane de oameni își stabilesc obiective de a face mai multă mișcare, de a cheltui mai puțin sau de a fi mai buni – un ritual care pare profund modern, dar care are rădăcini surprinzător de străvechi. Tradiția promisiunilor de Anul Nou datează de aproape 4.000 de ani, de la civilizațiile care au făcut din noul an un moment de reînnoire și reflecție. Dorința pentru un nou început este un impuls profund uman.
De la jurămintele făcute de regii babilonieni până la promisiunile pe care ni le facem nouă înșine astăzi, practica a evoluat, dar esența sa rămâne surprinzător de familiară: întâmpinarea unui nou an cu speranța de a deveni o persoană mai bună.
Majoritatea civilizațiilor antice aveau o sărbătoare religioasă sau o formă de tradiție pentru a marca începutul noului an.
Așa cum civilizațiile antice se rugau pentru recolte bogate, cei care își pun dorințe astăzi tind să proiecteze valori societale (cu privire la societate) asupra acestora
În zorii noului an, aproape în întreaga lume oamenii obișnuiesc să-și pună dorințe și să facă promisiuni. Anul Nou reprezintă o piatră de hotar importantă în calendar, iar mulți oameni își stabilesc noi obiective pentru anul care urmează.
Aceste gânduri de Anul Nou nu sunt de fapt noi: majoritatea culturilor antice aveau o sărbătoare religioasă sau o formă de tradiție pentru a marca începutul noului an.
Cărți poștale cu promisiuni de Anul Nou de la începutul secolului al XX-lea
O promisiune pentru fiecare dimineață a Anului Nou
În această zi voi încerca să trăiesc o viață simplă, sinceră și senină, respingând imediat orice gând de nemulțumire, anxietate, descurajare, imoralitate și egoism, cultivând veselia, mărinimia, caritatea și obiceiul tăcerii sfinte, practicând economie în cheltuieli, atenție în conversație, sârguință în serviciul stabilit, fidelitate față de fiecare încredințare și o încredere copilărească în Dumnezeu.
Promisiunea ta de Anul Nou
Promite să-ți reînnoiești toate vechile promisiuni.
Și adaugă câteva noi.
Promite să le păstrezi cât mai mult timp posibil.
Ce poate face mai mult un om modest?
Babilonienii
Babilonienii au fost printre primele civilizații care au sărbătorit începutul unui nou an, marcând ocazia cu festivaluri și ritualuri. Există numeroase înregistrări scrise ale sărbătorilor de Anul Nou în Babilonul antic, Siria și alte părți ale Mesopotamiei.
Babilonienii din antichitate au instaurat prima practică cunoscută de a face promisiuni de Anul Nou, o tradiție care a dăinuit timp de peste 4.000 de ani
Din punct de vedere istoric, babilonienii, acum aproximativ 4.000 de ani, au fost primii care și-au luat angajamente pentru noul an care mai târziu aveau să devină promisiuni ferme.
De asemenea, babilonienii au fost prima civilizație (conform cunoștințelor noastre actuale) care a organizat sărbători în onoarea Anului Nou. Cu toate acestea, pentru ei, anul nu începea în ianuarie, ci la mijlocul lunii martie, la vremea semănatului. Pentru babilonieni, promisiunile de Anul Nou erau legate de religie, mitologie, putere și valori socio-economice.
Se crede că babilonienii au inițiat tradiția unui festival de Anul Nou de douăsprezece zile numit „Akitu”. Statuile zeităților defilau pe străzile orașului, iar ritualurile erau efectuate pentru a simboliza victoria asupra forțelor haosului.
În timpul acestui festival, oamenii plantau și semănau, jurau credință regelui domnitor sau încoronau unul nou și promiteau să-și ramburseze datoriile în anul următor. Babilonienii credeau că, dacă își îndeplinesc promisiunile de Anul Nou, zeii le vor acorda favoruri în anul următor.
Aceste festivaluri, adesea legate de echinocțiul de primăvară, erau centrate pe exprimarea recunoștinței față de zei pentru o recoltă bogată și nu pe luarea unor angajamente. Respectarea acestor jurăminte nu era lipsită de importanță: îndeplinirea lor asigura favoarea divină pentru anul următor. Încălcarea lor risca mânia zeilor.
Cu toate acestea, la sfârșitul primului mileniu î.e.n., un rege babilonian a jurat public că va deveni un conducător mai bun. Acest act, uneori numit „mărturisire negativă”, nu a fost doar o reflecție personală, ci o declarație publică de responsabilitate. Cercetătorii dezbat dacă acest eveniment a avut loc cu adevărat sau dacă povestea a fost influențată de disensiuni în cadrul clasei preoțești. În orice caz, această tradiție a pus bazele pentru ceea ce numim acum angajamente sau promisiuni de Anul Nou.
În Roma Antică
În timp ce babilonienii au conceput ideea, romanii au stabilit data de 1 ianuarie ca începutul noului an. La fel ca babilonienii, aceștia sărbătoreau evenimentul cu festivaluri și ritualuri, dar romanii au încorporat și elemente practice de reînnoire, în special principiul „curățeniei de primăvară” și promisiunile de reînnoire. Aceste tradiții se refereau la începerea anului cu dreptul: curățenia casei, umplerea cămării, achitarea datoriilor și returnarea obiectelor împrumutate.
Roma Antică a continuat tradiția sărbătoririi Anului Nou și a promisiunilor aferente. Anul Nou Roman era inițial sărbătorit pe 15 martie (Idele lui martie), deoarece aceasta era data la care cei mai importanți oficiali romani (consulii) își preluau funcția.
Festivalul Annei Perenna, zeița noului an și a începutului primăverii, era, de asemenea, sărbătorit pe 15 martie. În mitologia romană, Anna Perenna era o zeitate minoră a cercului, roții sau „inelului” anului, așa cum este indicat de denumirea ei Perenna (per annum / pe an).
Anna Perenna era o veche divinitate romană. Anna, fiica lui Belus și sora lui Dido, s-a refugiat după moartea acesteia din urmă în Italia, unde a fost găzduită de Aeneas. Răscolind amintirile și trecutul eroului, sosirea ei nu e însă privită cu ochi buni de Lavinia, soția lui Aeneas, care hotărăște s-o piardă. Dido i se înfățișează Annei în vis și-i dezvăluie uneltirile Laviniei. Înspăimîntată, Anna părăsește în miez de noapte palatul lui Aeneas și se aruncă în apele rîului Numicius. Transformîndu-se în nimfă, ea devine nemuritoare, luînd numele de Anna Perenna.
Roata anului este un ciclu anual al festivalurilor sezoniere constând din principalele evenimente solare ale anului ( solstiții și echinocții ) Roata Anului este un calendar ritualic păgân care celebrează 8 festivaluri sezoniere (Sabbats) — 4 mari (echinocții, solstiții) și 4 mici (între ele) — marcând succesiunea anotimpurilor.
Odată cu calendarul iulian, introdus de împăratul Iulius Cezar în 46 î.e.n., calendarul a fost schimbat în calendarul iulian. În secolul I e.n., 1 ianuarie a devenit începutul noului an. Această nouă dată a permis onoarea zeului roman Janus.
Simbolic, Janus are două fețe: una care privește înapoi la anul precedent, iar cealaltă care privește cu nerăbdare spre noul an. Janus era protectorul ușilor, porților, arcadelor, pragurilor și al tranzițiilor către noi începuturi.
Statuia lui Janus (Ianus) în Muzeele Vaticanului
Pentru a sărbători Anul Nou, romanii aduceau sacrificii lui Janus și promiteau să reînnoiască legăturile dintre cetățeni, Stat și zei. Se schimbau binecuvântări și daruri (de exemplu, fructe și miere), iar împăratului i se promiteau jurăminte de credință. Sărbătorile și promisiunile de Anul Nou erau profund înrădăcinate în spiritualitatea, structurile de putere și țesătura socială a culturii romane.
Perioada cavalerismului
În Evul Mediu (aproximativ din anul 500 până în 1500), cavalerii depuneau jurăminte de credință și își reînnoiau jurămintele cavalerești în fiecare an.
Conform legendei, cele mai faimoase jurăminte cavalerești erau „jurămintele păunului” sau „jurămintele fazanului”: cavalerii își puneau mâinile pe un păun viu sau fript și își reînnoiau jurămintele de a susține valorile cavalerești. Se spune că culorile splendide și variate ale acestor păsări simbolizau măreția regilor și a nobilimii.
„Cartea cuceririlor și faptelor lui Alexandru”, Paris, Muzeul Petit Palais. Anluminură reprezentând banchetul păunului, mijlocul secolului al XV-lea
În Evul Mediu, ziua de Anul Nou era sărbătorită în diferite perioade ale anului, în funcție de societate. Din cauza unei erori a calendarului, calendarul iulian acordase anului 1000 șapte zile în plus.
Epoca modernă
Pentru a rezolva problemele asociate calendarului iulian, calendarul gregorian a fost instituit de Papa Grigore al XIII-lea în 1582. Anul Nou a fost apoi restabilit oficial pe 1 ianuarie.
Religia a continuat să exercite o influență socială și culturală semnificativă asupra scopului și funcției promisiunilor de Anul Nou. De exemplu, în secolul al XIX-lea, protestantismul punea accentul pe promisiuni strâns legate de religie, spiritualitate și moralitate.
Secole mai târziu, puritanii preferau introspecția în locul petrecerii. Exista dorința de a evita excesele și de a reflecta asupra trecutului și viitorului. Această perioadă a marcat apariția angajamentelor în sensul modern al cuvântului.
Peste Atlantic, la acea vreme, era ceva obișnuit ca bisericile să țină o „predică de Sabat”, care avea loc în prima duminică a anului. Aceste predici (inclusiv una faimoasă a lui Thomas Foxcroft în 1724) subliniau adesea natura trecătoare a timpului și nevoia ca enoriașii să fie slujitori mai buni ai lui Dumnezeu.
Jurnalele intime de la începuturile Statelor Unite, recent descoperite, dezvăluie că oamenii făceau jurăminte de a învinge păcatul sau de a se abține de la alcool, folosind frecvent expresii precum „Sunt hotărât să fac asta” sau „Promit să fac asta”.
Jonathan Edwards, un teolog din New England, a întruchipat acest spirit de introspecție prin formularea a șaptezeci de angajamente de-a lungul mai multor ani, inclusiv una de a „nu vorbi niciodată de rău pe nimeni decât dacă am un motiv foarte personal să fac acest lucru” sau, în esență, „să nu mai bârfesc”.
În secolul al XIX-lea, angajamentele de Anul Nou și-au depășit originile creștine. Astăzi, promisiunile sunt în mare parte laice, reflectând secularizarea generală a societății.
De ce se pierde tradiția
Cu toate acestea, în anii 1800, există indicii că promisiunile au început să fie ridiculizate. De exemplu, o serie de promisiuni satirice a fost raportată în revista Walker’s Hibernian Magazine (1802), conținând, de exemplu, următoare ironie: „Oamenii de stat au hotărât să nu aibă alt obiectiv în vedere decât binele țării lor”.
Pe măsură ce promisiunile au devenit ceva obișnuit, banal, oamenii își luau și își încălcau angajamentele, așa cum fac și astăzi. De exemplu, încă din 1671, autoarea scoțiană Anne Halkett a consemnat următoarea hotărâre în jurnalul său: „Nu voi mai ofensa pe nimeni”.
Articole de ziar din anii 1900 arată cât de puțin s-au schimbat promisiunile de Anul Nou de-a lungul timpului. Un articol din 1912, publicat în Sacramento Star, despre ajunul Anului Nou, sugerează că promisiunile de Anul Nou erau deja o oportunitate de a renunța la obiceiurile proaste.
În 1938, Miami Daily News și-a încurajat cititoarele să își facă promisiuni modeste și realizabile, avertizând împotriva „promisiunilor ambițioase despre care știi în adâncul sufletului că sunt la fel de fragile ca decorațiunile pentru bradul de Crăciun, jurămintele de nuntă sau promisiunile electorale”.
Ideea că luarea unor angajamente de Anul Nou nu funcționează a fost, de asemenea, răspândită pe scară largă în ziare de-a lungul anilor. Un articol publicat în Fort Myers News-Press pe 30 decembrie 1937 prezenta psihologi care susțineau că angajamentele de Anul Nou nu funcționau.
În 1941, African-American Times a publicat un articol pe 4 ianuarie în care afirma că majoritatea oamenilor nu își făceau promisiuni pentru că nu le respectau niciodată.
Ca și în trecut, oamenii din toate culturile continuă să sărbătorească Anul Nou (deși în momente diferite) și să își ia angajamente. Așa cum civilizațiile antice se rugau pentru recolte bogate, cei care fac promisiuni astăzi tind să proiecteze valori societale asupra acestora.
Promisiunile de Anul Nou continuă să ne cristalizeze imaginația, speranțele și dorințele de îmbunătățire. Noul an continuă să simbolizeze un nou prag, o oportunitate pentru un nou început.
© CCC