Truman Capote
Truman Capote, pe numele original Truman Streckfus Persons, 30 sept. 1924 – 25 aug. 1984, născut în New Orleans, Louisiana, S.U.A., romancier american, scriitor de nuvele și dramaturg a cărui scriere timpurie s-a extins în tradiția sudic-gotică, deși mai târziu a dezvoltat o abordare mai jurnalistică în romanul Cu sânge rece (In Cold Blood), 1965 (film în 1967), care, împreună cu Mic dejun la Tiffany (Breakfast at Tiffany’s), 1958 (film în 1961), rămân cele mai cunoscute lucrări ale sale. A trăit 60 de ani.
Părinții săi au divorțat și a fost abandonat la vârsta de cinci ani de mama sa. Și-a petrecut copilăria cu diverse rude în vârstă în orașe mici din Louisiana și Alabama, fiind crescut de mătușile sale în New Orleans. Își datora numele de familie recăsătoririi mamei sale, cu Joseph Garcia Capote.
A urmat școli private și, în cele din urmă, s-a alăturat mamei și tatălui său vitreg la Millbrook, Connecticut, unde și-a terminat studiile secundare la Greenwich High School.
A început să scrie la vârsta de zece ani și a publicat prima sa nuvelă, „Miriam”, la douăzeci de ani. Capote s-a bazat pe experiențele sale din copilărie pentru multe dintre lucrările sale timpurii de ficțiune. După ce a abandonat studiile ulterioare, a obținut recunoașterea literară timpurie în 1945, când nuvela sa obsedantă „Miriam” a fost publicată în revista Mademoiselle.
Cultivat, invertit și adesea provocator, s-a făcut cunoscut odată primul său roman Alte glasuri, alte încăperi (Other Voices, Other Rooms), publicat în 1948, la 24 de ani. I-a frecventat pe Tennessee Williams și Gore Vidal, cu care s-a certat.
În anul următor a câștigat premiul O. Henry Memorial, primul dintre cele patru astfel de premii pe care Capote avea să le primească.
Primul său roman publicat, Alte glasuri, alte încăperi (Other Voices, Other Rooms), 1948, a fost apreciat ca opera unui tânăr scriitor promițător. Cartea este o portretizare sensibilă, parțial autobiografică, a căutării unui băiat a tatălui său și propria sa identitate sexuală într-o lume sudică decadentă de coșmar.
Nuvela Închide o ultimă uşă (Shut a Final Door), Premiul O. Henry Award, 1946, și alte povești despre indivizi lipsiți de iubire și izolați au fost adunate în volumul Un copac al nopții (A Tree of Night and Other Stories), 1949.
Romanul cvasi-autobiografic Harpa de iarbă (The Grass Harp), 1951, este o poveste a unor inocenți nonconformiști care se retrag temporar din viață într-o casă în copac, întorcându-se reînnoiți în lumea reală.
Una dintre cele mai populare lucrări ale lui Capote, Mic dejun la Tiffany (Breakfast at Tiffany’s, este o nuvelă despre Holly Golightly, o tânără din societatea de cafenea. A fost publicată pentru prima dată în revista Esquire în 1958 și apoi ca o carte, împreună cu alte câteva povești.
Succesul cu Mic dejun la Tiffany, un portret dulce-amărui al unei femei marginalizate, a marcat o schimbare radicală de stil. Capote a petrecut șase ani scriind Cu sânge rece (In Cold Blood), o investigație foarte realistă bazată pe un incident sângeros. Acesta este manifestul „romanului de non-ficțiune” al copilului teribil al literaturii americane.
Preocuparea crescândă a lui Capote pentru jurnalism s-a reflectat în romanul său de non-ficțiune Cu sânge rece (In Cold Blood), o relatare înfricoșătoare despre crimele a patru membri ai familiei Clutter, comise în Kansas în 1959. Capote a început să cerceteze crimele la scurt timp după ce acestea au avut loc și a petrecut șase ani cu intervievarea celor doi bărbați care în cele din urmă au fost executați pentru crimă. Acea perioadă a inclus luni petrecute în Kansas cu prietena sa, vecina din copilărie și colega romancieră Harper Lee, care i-a fost „asistent cercetător”). Cu sânge rece a apărut pentru prima dată ca o serie de articole în 1965 în The New Yorker, iar versiunea de carte a fost publicată în același an. Succesul său critic și popular l-a împins pe Capote în fruntea noului jurnalism în plin avânt și s-a dovedit a fi punctul culminant al carierei sale duale de scriitor și de celebritate mondenă. Înzestrat cu o personalitate ciudată, dar atractivă, Capote a distrat publicul de televiziune cu povești revoltătoare, povestite în stilul distinctiv sudic, tărăgănat, cu voce pițigăiată și stridentă.
Scrierile ulterioare ale lui Capote nu s-au apropiat niciodată de succesul celor anterioare. La sfârșitul anilor 1960, a adaptat pentru televiziune două povestiri despre copilăria sa, O amintire de Crăciun (A Christmas Memory) și Vizitatorul de Ziua Recunoștinței (The Thanksgiving Visitor,).
Câinii latră: persoane publice și spații private (The Dogs Bark: Public People and Private Spaces), 1973, constă din eseuri și profile colectate pe o perioadă de 30 de ani, în timp ce volumul Muzică pentru cameleoni (Music for Chameleons: New Writing), 1980, include atât ficțiune, cât și non-ficțiune.
În anii următori, dependența crescândă a lui Capote de droguri și alcool i-a înăbușit productivitatea. Mai mult decât atât, selecții dintr-o lucrare proiectată pe care el o considera capodopera sa, o satiră socială intitulată Răspuns la rugăciuni (Answered Prayers), au apărut în revista Esquire în 1975–1976 și au stârnit o furtună printre prietenii și inamicii care au fost descriși cu asprime în lucrare (sub cea mai subțire deghizare).
Ulterior, a fost ostracizat de foștii săi prieteni celebri. Cartea, care nu fusese finalizată la momentul morții sale, a fost publicată sub numele de Answered Prayers: The Unfinished Novel în 1986.
Traversarea de vară (Summer Crossing), un roman scurt pe care Capote l-a scris în anii 1940 și care se credea pierdut, a fost publicat în 2006.
În culmea gloriei, monden, alcoolic, era celebru și pentru remarcile sale corozive. Romanul său neterminat, „Răspunsuri la rugăciuni”, oferă o imagine fără menajamente a cercurilor de lux pe care le frecventa (de la Marilyn Monroe la Andy Warhol) și a provocat scandal chiar înainte de a fi publicat. A murit la şaizeci de ani, măcinat de o viaţă de excese.
Opere principale:
Închide o ultimă uşă (Shut a Final Door), Premiul O. Henry Award, 1946; Alte glasuri, alte încăperi (Other Voices, Other Rooms), 1948; Mic dejun la Tiffany (Breakfast at Tiffany’s), 1958; Cu sânge rece (In Cold Blood), 1965; Câinii latră: persoane publice și spații private (The Dogs Bark: Public People and Private Spaces), 1973; Muzică pentru cameleoni (Music for Chameleons: New Writing), 1980; Răspuns la rugăciuni (Answered Prayers), 1975–1976.