Tucidide

Tucidide, cca. 460-400 î.e.n. sau 470/460 – 395, politician și istoric atenian, partizan al lui Pericle. Precursor al istoriografiei moderne, a fondat critica istorică. A trăit cca. 60 de ani.

Viaţa sa a fost legată intim de Războiul peloponesiac, a cărui istorie a scris-o. Provenind dintr-o familie aristocratică, Tucidide a fost elevul lui Anaxagora şi al oratorului Antifon.

În 424 a fost ales strateg şi trimis de Atena în Tracia, unde nu a putut împiedica cucerirea oraşului Amfipolis de către spartani. A fost acuzat de trădare, judecat şi ostracizat.

În cei douăzeci de ani de exil, Tucidide a scris „Istoria războiului din Peloponez” (431-404 î.e.n.). Datorită minelor de aur pe care familia sa le deţinea, a putut călători şi a putut aduna numeroase informaţii cu privire la cele două forţe care se confruntau. Istorisirea sa se termină la anul 411 î.e.n., dar el a asistat la sfârşitul războiului, în anul 404 î.e.n.

Tucidide a fost supranumit părintele “istoriei științifice”, datorită standardelor sale stricte în colectarea dovezilor și analizei în termeni de cauză și efect, fără referire la intervenția zeilor, așa cum a subliniat el însuși în introducerea lucrării sale.

A fost, de asemenea, numit părintele școlii realismului politic, vazând relațiile dintre națiuni bazate mai degraba pe raporturi de putere decât de drept. Textul său este încă studiat în colegiile militare avansate din întreaga lume, iar dialogul melian rămâne o lucrare de seminar în cadrul teoriei relațiilor internaționale.

“Dialogul melian”, conținut în lucrarea “Istoria războiului peloponesiac”, este relatarea confruntării dintre populația din Melos, o mică insulă din sudul Marii Egee, și atenieni, între 416-415 î.e.n. Melos era o insulă neutră, situată la est de Sparta, iar atenienii doreau să o cucerească pentru a-i intimida pe spartani.

În general, Tucidide a fost interesat de înțelegerea naturii umane, încercând să explice comportamentul în situații de criză: ciumă, masacre (ca cel al melienilor), războiul civil.

Opera sa, Istoria războiului peloponesiac, redactată în exil, pune bazele metodei istorice europene. Confruntat cu războiul peloponesiac căruia îi apreciază importanţa, Tucidide îi scrie istoria, devenind astfel primul istoriograf. Documentaţia sa îşi are sursele în ambele tabere, încercînd să dea dovadă de obiectivitate. Cea mai mare parte a operei sale este redactată în exilul din Tracia. Editată de Xenofon, lucrarea a fost terminată de acesta din urmă. Ca şi Machiavelli mai târziu, Tucidide acceptă ideea că cel mai puternic îl domină pe cel slab.

Opere principale:

Istoria războiului peloponesiac (redactată în 8 volume și ramasă neterminată), povestea conflictului ateno-spartan, care a avut loc între 431 și 404 i.e.n.