Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, pseudonimul literar al lui Ion Nae Theodorescu, 21 mai 1880 – 14 iul. 1967, poet, scriitor si ziarist roman. Cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. A trait 87 de ani.

S-a născut la București, în strada Țărani nr. 46, fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu.

Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 a urmat cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” (1891-1896) din București.

De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

O vreme a fost laborant la Fabrica de zahăr din Chitila (1897), apoi novice la mănăstirea Cernica. Cercurile bisericeşti l-au ajutat să plece în străinătate (bibliotecar la Universitatea Catolică din Fribourg, Elveţia, 1905; Paris, 1906; Geneva, 1900–1910, unde a făcut şi o şcoală de ceasornicari).

Întors la Bucureşti, a editat revista Linia dreaptă (1904) şi a condus cotidianul Seara (1913–1914).

Între 1918 şi 1919 a fost închis pentru colaboraţionism.

A debutat ca poet la Liga ortodoxă a lui Al. Macedonski, în 1896, cu versuri simboliste şi instrumentaliste. A desfăşurat o intensă activitate publicistică, remarcându-se prin originalitatea limbajului şi virulenţa pamfletară.

A publicat la Cugetul românesc, Adevărul literar, Lumea, Gândirea, Ţara noastră, Integral, Ramuri ş.a.

A editat revista Bilete de papagal (1929).

Maturizarea poetică a coincis cu exprimarea setei de cunoaştere şi a incertitudinilor existenţiale: Cuvinte potrivite, 1927, volum de debut, Premiul Academiei Române.

A reabilitat estetica urâtului: Flori de mucigai, 1931; a configurat din perspectivă cosmică universul microcosmic, casnic şi familial: Cartea cu jucării, 1931; Cărticică de seară, 1935; Hore, 1939, marcând una din cele mai puternice reacţii moderniste ale poeziei româneşti.

Ca prozator s-a făcut remarcat prin pamflete: Baroane, 1943, prin încetăţenirea tabletei ca gen: Tablete din Ţara de Kuty, 1933, prin schiţele şi portretele consacrate vieţii monahale, lumii politice şi gazetăreşti sau din închisoare: Poarta neagră, 1930, şi prin romanele poetice de critică socială: Cimitirul Buna Vestire, 1936; Lina, 1942.

Spre bătrâneţe a cultivat poezia de ţinută civică şi poemul sociogonic: Cântare omului, 1956, a continuat dialogul cu timpul şi divinitatea, meditând cu tristeţe calmă la condiţia umană: Frunze, 1961; Poeme noi, 1963; Silabe, 1965; Cadenţe, 1965; Litanii, 1967; Crengi, 1970, postum.

Premiul Naţional pentru poezie, 1934; Premiul Naţional pentru literatură, 1946; Premiul de Stat, 1955; Premiul Herder al Universităţii din Viena, 1965.

A  fost tradus în franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă, maghiară, polonă, cehă, bulgară, greacă, suedeză ş.a. Printre traducători au fost: Salvatore Quasimodo, Rafael Alberti, Miguel Angel Asturias, Gaston Bachelard, Maria Teresa León ş.a.

A fost una dintre marile personalităţi literare româneşti ale veacului XX, care a asigurat continuitatea între cultura interbelică şi cea postbelică și a permis păstrarea registrelor valorice în perioada războiului rece, relaţia literaturii române cu literaturile europene.

A  devenit membru al Academiei Române în 1955. Funeralii naţionale.

Opere principale:

Volumele de poezii: Cuvinte potrivite, 1927; Flori de mucigai, 1931; Carticica de seara, 1935; Hore, 1939; “1907”, 1955; Frunze, 1961.

Volumele de proza: Icoane de lemn, 1930; Poarta neagra, 1930; Tablete din tara de Kuty, 1933; Ochii Maicii Domnului, 1934; Cimitirul Buna-Vestire, 1936.

Culegere de articole: Pagini din trecut, 1956 etc.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.