Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Vasile Voiculescu


Vasile Voiculescu, nume la naştere Vasile Costache Voicu, 27 nov. 1884 – 26 apr. 1963, scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator. A trăit 79 de ani.

Al șaselea copil al familiei Voicu, Vasile Costache, al cărui nume va fi schimbat ulterior în Vasile Voiculescu, s-a născut în Pârscov, județul Buzău. A început școala în satul Pleșcoi, Buzău în 1890, iar cursul primar l-a absolvit la Buzău.

Anii copilăriei i‐au fost marcați de tradițiile din lumea satului, de contactele cu credințele, eresurile, obiceiurile arhaice, fiind nelipsit din experiența vieții sociale sătești de la Hanul cu urși, locul unde copilul a descoperit mirajul existenței lumii, lume aflată în comuniune cu natura și cu Dumnezeu. În satul din munții Buzăului, a trăit într‐un spațiu rustic, dominat de credințele și datinile străvechi, și a participat la ceremoniile religioase din săptămâna Patimilor, la ritualul punerii în mormânt a Mântuitorului, cântând prohodul. De altfel, după cum însuși mărturisește autorul, niciuna dintre vietățile care‐și pierdeau viața nu scăpau de slujba înmormântării pe care el însuși, copil fiind o săvârșea. Jocul lui preferat era de‐a biserica, slujbele fiind săvârșite pe un altar improvizat sub nucul din curte. Acum s-a format gândirea alegorică a autorului, prin împletirea sentimentului religios cu cel mistic.

Hanul devine simbolic centrul lumii arhaice ,,așezat în inima muncelelor, la îmbucătura a patru văi, […] ce aținea calea a patru drumuri mari”, fiind și un spațiu de transcendere între munte și șes. În întâlnirile de la han descoperă minuni cum ar fi femeia năucă, slabă care poartă urmele fulgerului pe obraz, o crestătură roșie. (Poemul Hanului cu Urși. Hanul)

A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București.

Timp de doi ani a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București, (1902-1903). Între 1903‐1909 este student la Facultatea de Medicină din Bucureşti și pentru că detesta injecțiile s-a orientat spre medicina naturistă.

În anul 1910, va absolvi Facultatea de Medicină din București și a practicat profesia de medic. Va susține doctoratul în medicină,  în 1910, cu titlul Rezecția intestinului cu sutură termino‐terminală în herniile strangulate.

S-a căsătorit cu Marioara Mitescu și vor avea împreună cinci copii.

Cariera sa literară s-a desfășurat concomitent cu cea de medic (1910‐1940) care l-a purtat în diferite localități din țară (Ocolu‐Gorj, Câmpu‐Buzău, Hotarele‐Ilfov) ceea ce i-a oferit prilejul de a aduna un bogat material despre credințele și obiceiurile locurilor prin care trecea.

Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc.

Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.

Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citea pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. A studiat opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.

Ca medic și doctor în medicină la București, a ținut la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifica.

A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.

În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

Arestat în 1958, a făcut cinci ani închisoare pentru un presupus complot politic. A fost prieten cu Urmuz (pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, scriitor român de avangardă).

Membru post-mortem al Academiei Române în 1993. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.

Opere principale:

A  scris poezii care evoluează de la eminescianism la tenta religioasă: Poezii, 1916; Poeme cu îngeri, 1927; Destin, 1933; Întrezăriri, 1939; Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu, 1964.

Proza, publicată postum, are caracter mitic şi fantastic: Povestiri, 1966; Zahei orbul, 1970.

Teatrul său îmbină, de asemenea, realul cu fantasticul: La pragul minunii, 1932.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.