Visele lucide si creative

Visul este o manifestare psihica fugitiva ce survine in timpul somnului şi care se păstrează parţial in memorie, la trezire. (Pierre Geneva: Interpretarea viselor, 1972).

Se spune că Jerome Cardan a găsit soluţia ecuaţiei de gradul trei in vis. Giuseppe Tartini ar fi compus “Sonata Diavolului”, în timp ce dormea. Şi tot dintr-un vis, Jean de La Fontaine ar fi creat fabula “Doi porumbei”.

Inventatori şi, nu în ultimul rând, oameni de ştiinţă de prestigiu au mărturisit că isi datoreaza inspiratia unui vis din timpul somnului.

Alte exemple: Paul Ehrlich – structura celulelor; Elias Howe – maşina de cusut, Mendeleev – tabelul clasificarii elementelor chimice; Auguste Kekulé Von Stradonitz – structura benzenului; Otto Loewi, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie, a mărturisit că a descoperit secretul transmiterii chimice a impulsurilor nervoase (existenţa mediatorilor chimici responsabili de transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapsei), în vis; Niels Bohr – structura atomului etc.

“Ce sa se creada din aceste povestiri despre vise creative care au tendinţa sa acrediteze ideea unei inteligenţe – dacă nu a unui geniu – oniric?” se intreaba fizicianul Nicolas Witkowski.

Remedii, invenţii, performante sportive datorită viselor

In timpul studiului asupra operaţiilor cardiace, in vederea publicarea cartii Les Possédés du Coeur, dr. Antoine Beneroso l-a întâlnit pe profesorul Christian Barnard, autorul primului transplant de inima.

In acest interviu, celebrul chirurg i-a marturisit cum, în timpul lunii dinaintea primei sale operaţii, a participat de mai multe ori în vis, de la început si până la sfârşit, la interventia pe care urma sa o realizeze.

Fiecare dificultate, fiecare moment de descurajare, cele mai mici incidente din timpul interventiei, chiar hemoragii neaşteptate i-au apărut în vis, şi doctorul Barnard i-a mărturisit colegului său faptul că, in ziua stabilita, a operat pacientul intr-o adevarata stare de transa, ca şi cum mâna i-ar fi fost condusa de sus …”

Beneroso a adaugat, “Barnard fiind pe atunci un tânăr chirurg necunoscut, în plus, din Africa de Sud, criticat de rautaciosii pontifi din domeniu, stăpâniti de invidie pentru reusita sa, nu a avut curajul sa-si agraveze situatia povestind presei aceasta intamplare.”

(Pierre Genève, discutie cu Dr. Beneroso – 1993).

Puterea creatoare a viselor

Visul lui Descartes

A ramas memorabil acest al treilea vis, de pe 10 noiembrie 1619, pe care l-a povestit Descartes (la persoana a treia): “Singurul lucru care este de remarcat este faptul că, punand la îndoială dacă ceea ce tocmai vedea era vis sau viziune, nu numai ca in timpul somnului a decis că era un vis, dar a făcut si interpretarea lui înainte ca somnul să-l paraseasca”. Din acest vis a carui semnificatie a fost interpretata de Descartes, a aparut celebrul dicton “Je pense donc je suis” (Cuget, deci exist) care ar fi putut fi înlocuit in mod avantajos cu “Je rêve donc je crée” (Visez, deci creez).

Visele lui Carl Friedrich Burdach (1776-1847)

Neuro-fiziologul german, Burdach, lucra la redactarea celebrului sau tratat despre sistemul nervos central, când, în noaptea de 17 mai 1818, a visat un “plex cefalic de la a cincea pereche de nervi cerebrali (cranieni)”, care l-a intrigat foarte mult. Pe 11 octombrie, un nou vis i-a indicat că «forma “boltei cu trei piloni” era determinată de cea a boltei radiante.»

Burdach povestea: “Toata bucuria luminii strălucitoare pe care aceste vise păreau să o răspândească asupra multor fenomene vitale, m-a facut sa ma trezesc, dar în curând totul era umbrit, pentru că aceste vizualizari erau foarte departe de preocupările si cercetarile mele din momentul respectiv. Cu toate acestea, un pic mai târziu, amintirea acestor două vise a rămas destul de exacta în memoria mea, subjugandu-ma literalmente, pentru ca aduceau, brusc, răspunsul unei probleme pe care nu o puteam rezolva.”

(Sursa: Tratatul de Fiziologie, Burdach)

Otto Loewi (1873-1961)

Allan Hobson, psihiatru american, a relatat modul ciudat al descoperirii lui Otto Loewi,  despre transmiterea chimica a impulsurilor nervoase, descoperire pentru care a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fiziologie (in 1936, impreuna cu Henry Hallett Dale): “Chiar in momentul in care Freud formula teoria sa asupra viselor, Otto Loewi se lupta de luni de zile, incercand sa descopere o problemă pe care nu o putea rezolva: de ce stimularea electrică a unui nerv (nervul vag), avea ca efect încetinirea ritmului cardiac [….] După un timp, confruntat cu problema sa experimentala, Loewi s-a trezit într-o zi că a găsit soluţia in vis. Dar era imposibil să-şi amintească visul!”

“Noaptea următoare, s-a dus la culcare cu intenţia ferma de a visa din nou despre această experienţă crucială.  Şi a funcţionat! ”

Cand s-a trezit, Loewi a pregătit două broaşte, a prelevat sângele de la una dintre ele, deci a încetinit ritmul cardiac, şi l-a injectat in inima celeilalte… al carei ritm cardiac a încetint în scurt timp. Loewi tocmai descoperise curiosul efect al acetilcolinei (substanță organică secretată de terminațiile fibrelor nervoase).

Puterea visului

Ann Faraday povesteşte, în lucrarea Dream Power, cazul unui medic ginecolog, care a descoperit in timpul unui vis cum sa faca o ligatura chirurgicală cu mâna stângă in partea de jos a pubisului.

Ingrijorat pentru reusita delicatei operaţii pe care trebuia să o efectueze în dimineaţa următoare, Dr. John Foster Harrimann si-a vazut somnul perturbat de un vis obsedant în care urmarea desfasurarea cu mare precizie a interventiei chirurgicale planificate.

La un moment dat, intrucat “filmul” se derula pentru a treia oară, a remarcat cu neliniste faptul ca nu va reuşi sa realizeze corect ligatura chirurgicala cu mâna stângă din cauza amplasamentului campului operator. Dr. Harrimann era stangaci! Deodată, tot în vis, a descoperit “siretlicul stupid” care ii permitea să efectueze fara probleme ligatura.

Sentimentul de bucurie pe care l-a simtit in acel moment, l-a facut sa se trezeasca. In acea dimineaţa, operaţia s-a derulat fără probleme, la fel ca în visul medicului.

(Puterea Visului, Faraday Ann)

Visul doctorului William Dement

In 1975, dr. William Dement, pionier in domeniul cercetarilor asupra somnului, născut în 1928, a prezis că intr-o zi cunoştinţele noastre in domeniul somnului REM vor fi suficient de avansate incat acesta să poata fi utilizat in mod curent in scopuri terapeutice. Pentru a ne convinge de această oportunitate fantastica, Dement a relatat această povestire:

“Cu ani în urmă, fumam foarte mult – peste două pachete pe zi. Apoi, într-o noapte am avut un vis extrem de realist şi precis, în care eram diagnosticat cu cancer pulmonar inoperabil. Imi amintesc, ca si cum ar fi fost ieri, cum am descoperit pata sumbra de pe radiografia mea pulmonara, intelegand ca tot plamanul drept era afectat. Examenul fizic, in urma caruia unul dintre colegii mei a detectat metastaze, pana în zona axilara si a ganglionilor limfatici inghinali, era, de asemenea, foarte clar.

Am resimţit angoasa teribila de a şti că viaţa mea se indrepta spre sfarsit, ca nu-mi voi vedea niciodata copiii crescand şi că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă aş fi renunţat la fumat de prima dată cand am auzit vorbindu-se despre efectul sau cancerigen.

Nu voi uita niciodată surpriza divina, bucuria uimitoare şi minunata uşurare pe care le-am  simţit când m-am trezit si când am realizat că acest lucru a fost doar un vis urat. M-am simţit reînviat.

Este de la sine inteles, faptul că aceasta experienţa a fost de ajuns pentru a ma determina să renunţ la fumat. Acest vis a anticipat un posibil viitor, daca nu rezolvam problema într-un mod radical. Visul mi-a dezvaluit alternativa unui viitor teribil, ca si cum s-ar fi petrecut aievea, si, în acelaşi timp, m-a convins, prin realismul său, să acţionez imediat pentru a-l evita. Puţini oameni ar fi continuat sa mai fumeze dupa un astfel de vis!”

Dement a adăugat: “Câte victime ale cancerului pulmonar ar fi putut fi salvate de o anticipare in vis a consecinţelor dependentei lor de nicotină? Dar, de asemenea, câti fumători ar dori un astfel de vis, daca ar avea posibilitatea de a alege? Cati dintre noi au curajul să infrunte ce s-ar putea intampla in viitor? ”

(Potrivit lui Stephen LaBerge: Lucid Dreaming – Oniros 1991)

Visul lucid

Sunt numeroase genii şi scriitori celebri din trecut, care relateaza în amintirile sau in memoriile lor, exemple în care visele din timpul somnului le-au oferit o soluţie la o problemă care ii tracasa. Mari artişti, oameni de ştiinţă eminenţi, sportivi de performanta, au relatat povestiri care ilustrează rolul jucat de vise în procesul de invenţie şi creaţie.

Mendeleev: tabelul de clasificare al elementelor chimice

Chimistul rus, Dmitri Mendeleev (1834-1907), a lucrat ani de zile la perfectionarea metodelor de clasificare a elementelor în funcţie de masa lor atomică, care ii poartă numele.

Intr-o noapte, în 1869, s-a asezat pe pat, după ce petrecuse ore in sir gandindu-se la această problemă si, complet epuizat, a adormit.

In somn, Mendeleev a văzut în vis un tabel în care toate elementele erau asezate la locul lor, dupa cum era necesar. Cand s-a trezit, înainte ca viziunea sa se risipeasca, a notat febril tabelul pe care il vazuse  în vis.

Potrivit lui Kedrov, biograful său, Mendeleev a declarat că în acest mod a inventat faimosul său tabel de elemente, descoperire fundamentală a chimiei moderne, şi ca “o singura corecţie i s-a parut necesara înainte de a-l publica”.

Elias Howe: maşina de cusut

Un alt exemplu de vis creativ. Americanul Elias Howe (1819-1867) era un simplu muncitor atunci când a reinventat, după francezul Thimmonnier, o maşină de cusut care a fost brevetata.

Acest om simplu a lucrat ani de zile la această idee, înainte de obţinerea succesului. In timpul numeroaselor încercări eşuate, Howe fabrica, pentru maşina sa, ace cu un orificiu în mijlocul tijei. Obsedat zi şi noapte de această invenţie, creierul său lucra chiar şi în somn.

Intr-o noapte, spunea el, a visat că a fost capturat, în jungla africana, de un trib de indigeni care l-au luat prizonier si l-au dus înaintea regelui lor. Acesta i-a ordonat să termine imediat masina, caci altfel il asteapta pedeapsa cu moartea. Howe, in coşmarul lui, simtea ca fruntea i se acoperă de sudoare rece, mainile ii tremura de frică, dintii ii clantane, genunchii i se inmoaie. Orice încerca, nu putea găsi cheia problemei asupra careia lucra de atât de mult timp.

In vis, totul părea atât de real, incat a izbucnit în strigăte puternice. In viziunea sa, in locul unde se afla, s-au adunat razboinici negriciosi şi cu fete feroce, viu colorate, care l-au escortat pana la locul de executie. Deodata, a observat, in vârful sulitelor pe care le purtau gărzile sale, găuri în formă de ochi. Gasise siretlicul, secretul căutat. De ceea ce avea nevoie pentru funcţionarea maşinii sale, era un ac, cu un “ochi” aproape de vârf!

Când s-a trezit, s-a dat jos din pat si a realizat imediat desenul acului cu “ochi” văzut în vis, gratie caruia putea realiza prototipul maşinii sale de cusut.

(Conform W. Kaempffert: O poveste populară americană).

Procesul creativ cuprinde trei etape de bază, fiecare având subetape proprii:

Pregătirea, care cuprinde:

− sesizarea problemei;

− definirea problemei cu analiza datelor semnificative.

Găsirea ideii (incubaţia + iluminarea), care cuprinde:

− producerea de idei noi, de găsire a unor noi piste;

− sortarea ideilor şi alegerea acelora cu şanse mai mari de realizare.

Găsirea soluţiei, care cuprinde:

− evaluarea (verificarea) soluţiilor aplicabile;

− decizia finală.

Dupa alti autori, exista patru faze ale creaţiei:

Faza de pregătire, ce corespunde căutarii informaţiilor, in vederea dezvoltarea planului de lucru.

Faza tatonarilor preliminare, in cursul careia sunt explorate diverse abordări, cel mai adesea infructuoase.

Faza de “incubatie”  se deschide atunci când cercetătorul sau creatorul obosit, renunţa, din cauza descurajarii, sa încerce sa rezolve problema in mod activ.

Howe şi Mendeleev intrasera în mod clar în această fază, atunci când au adormit, uitand  de obsesia lor.

Faza iluminarii, cand soluţia apare spontan în vis, aducând rezolvarea instantanee a problemei.

Iluminarea este, de asemenea, faza procesului creativ pe care o putem controla cel mai putin.

Exersarea visului lucid

Stephen LaBerge consideră că exersarea visului lucid ar putea oferi acest control, atunci când dispunem în visele noastre de o bază de cunoştinţe mult mai mare decât cea din starea de veghe. Ceea ce Jung a numit inconstientul colectiv. Aceasta ar facilita fiecaruia dintre noi rezolvarea creativa a problemelor, ceea ce permite accesarea stadiului iluminarii.

Pana in prezent, nu exista nici o modalitate de a şti când, sau chiar dacă, va surveni un vis creativ. Datorita visului lucid, afirma LaBerge, extraordinara creativitate onirica, incerta pana acum, va trece in sfarsit sub controlul conştiinţei noastre.

Ea ne oferă câteva exemple ale acestei posibilitati tulburătoare.

Visul jucătorului de golf, Jack Nicklaus

Jucătorul de golf, Jack Nicklaus, povesteste cum a văzut în vis soluţia pentru a-si îmbunătăţi performanţa balansului său ce ii crease probleme până atunci. Intr-adevar, dupa ce a castigat o serie de turnee, a intrat intr-un con de umbra o perioada lunga de timp, înainte de a-si reveni, peste noapte, la forma olimpica.

“Am încercat totul pentru a afla ce era greşit şi am ajuns sa consider un scor de 76 ca fiind destul de bun. Dar într-o noapte, am avut un vis-gratificatie, referitor la balansul meu. Jucam destul de bine, lovind mingea perfect, când, brusc, am realizat ca, de fapt, in vis, nu tineam crosa de golf asa cum o tineam, in realitate, in ultima vreme.

In timp ce ma luptam să cobor braţul drept cu cotul strans lipit de corp, am reuşit o lovitura perfect în vis. Ieri dimineata, venind pe teren, am încercat să-mi ţin crosa de golf la fel ca în visul meu, si a functionat de prima dată. Am realizat de indata un scor de 68, apoi de 65, azi, ceea ce reprezinta o îmbunătăţire semnificativă fata de trecut. Chiar dacă acest lucru ar parea greu de recunoscut, ştiu că datorez acest progres visului meu. Nu am mai avut nimic altceva de facut decât sa modific putin manerul.”

(Dr. William Dement: “Unii trebuie să se uite, in timp ce unii trebuie sa doarma”).

Mărturisirea lui Nicklaus, ce considera ca este o prostie să admită că datorita visului sau a progresat, ar sugera faptul că si alţii au avut experienţe similare, fără a menţiona vreodată sursa lor de inspiraţie.

Patinaj şi hochei pe gheaţă

Într-o scrisoare adresata lui Stephen LaBerge, o patinatoare pretinde că si-a îmbunătăţit, datorită unui vis lucid, modul de patinaj în hocheiul pe gheaţă.

Tanya Visnevskaya povesteste ca a fost intotdeauna o patinatoare onesta, dar ceva în interiorul ei ii spunea ca vegeteaza, ca bate pasul pe loc, ca mai are inca mult de imbunatatit in tehnica sa de patinaj. Şi apoi într-o noapte, intr-un vis lucid, a experimentat “patinajul perfect.”

“In vis, eram cu echipa mea. Concuram intr-o partida de hochei şi eu patinam asa cum am făcut întotdeauna, eficient, dar ezitant. Atunci am realizat că eram pe punctul de a adormi, şi în această stare de semi-constienta, mi-am indemnat vointa sa preia controlul asupra conştiinţei mele şi m-am relaxat brusc, nespus de bucuroasa şi complet sigura de mine, patinand perfect. Nu simţeam nici teamă, nici ezitare, patinam ca un profesionist şi ma simţeam libera ca o pasăre. Când m-am trezit, aveam un moral formidabil şi simteam ca-mi cresc aripi.

Când m-am întors pe patinoar, am decis să încerc tehnica aceasta a abandonarii totale. Am regăsit în starea de veghe calitatea experienţei onirice. Amintindu-mi cum m-am simţit în visul meu, am alunecat ca o actriţă în rolul său, in cel al patinatoarei perfecte. Apoi, am început alunec pe gheaţă… şi picioarele mi-au urmat inima.

Eram libera şi usoara. Fericita. Aceasta intamplare a avut loc acum doi ani şi jumătate. Din acea zi, mereu am patinat cu acelaşi sentiment de uşurinţă, libertate, eleganta, si acelasi fenomen a avut loc în mod spontan cu rolele şi cu schiurile.”

(Stephen LaBerge: Lucid Dreaming – Oniros 1991)

Visul in creatia artistica

Fazanii lui Goethe

Goethe, de cand era copil, era un mare visător. Chiar mai târziu, când ii placea sa dea impresia unei persoane realiste, le povestea prietenilor visul simbolic al fazanilor, pe care l-a avut intr-un moment de cotitură al vieţii lui şi pe care l-a descris în lucrarea Călătorie în Italia.

Pentru a sesiza şi a înţelege simbolistica acestei povestiri, trebuie ştiut că Goethe, în acea perioada, avea treizeci şi şase de ani şi traversa o criză: isi dorea să scape de monotona viaţa burgheza pe care o ducea la Weimar şi sa mearga in Italia pentru a-si revigora inspiraţia poetică.

Dar iata ce spunea el însuşi:

“Ma aflam într-o barca ce se apropia de malul unei insule cu verdeata, renumita pentru admirabilii sai fazani.  Ma intelegeam cu localnicii, care mi-au adus câteva exemplare ale acestor păsări splendide pe care visul meu le idealizase. Aveau cozi lungi si sclipitoare, precum cele ale păunului sau ale păsării paradisului.

Pasarile au fost îngrămădite în barcă, cu capetele în interior. Cozile fazanilor atarnau în apă şi sclipeau in mii de culori în lumina soarelui. Fazanii erau atât de numerosi, încât vaslasii abia mai puteau avea loc. Astfel, am trecut de valuri şi ne-am întors pe continent. Asteptam deja cu nerăbdare sa daruiesc splendidele pasari prietenilor mei. In cele din urmă, m-am trezit într-un port mare, unde m-am pierdut printre numeroasele ambarcatiuni, incercand sa găsesc un loc pentru barca mea.”

Un an mai târziu, în timpul călătoriei sale în Italia, Goethe îşi amintea frumosul său vis din 1785. Frumoasele păsări vazute în vis erau pentru el imaginea inspiraţiei poetice pe care mersese să o caute în Italia.

Goethe a scris în jurnalul său: “Visul fazanilor începe să se realizeze. Inspiratia mea reînnoita este comparabila cu penajul stralucitor al acelor păsări de vis si prevad o minunata fructificare.” Inainte de a ajunge la Roma, nota: ” Nu vreau nimic mai mult decât sa ajung in port, cu barca mea plina de fazani si sa-mi regăsesc prietenii sănătosi şi plini de bunăvoinţă.”

Ifigenia, Tasso şi multe alte lucrari, scrise în Italia, au fost “incarcatura” barcii cu fazani. Goethe, atat de sensibil la toate secretele naturii, a înţeles sensul visului sau simbolic. Acesta i-a prevestit o recoltă bogată de impresii poetice şi o renaştere artistică, care s-a manifestat in perioada 1786 – 1788. Goethe s-a întors intinerit la Weimar.

Samuel Taylor Coleridge (1772-1834)

Poetul englez, Samuel Taylor Coleridge, povestea că intr-o zi, a adormit la biroul său pentru o oră şi mai multe sute de versuri din poemul Kubla Khan i-au apărut foarte clar in vis. Când s-a trezit, a luat o pana, cerneală şi hârtie şi a început să transcrie versurile pe care si le amintea cu exactitate. Dar, după un sfert de oră, a fost întrerupt de un vizitator nedorit, şi când s-a întors la munca sa, nu ii mai ramasesera în memorie decat opt sau zece versuri împrăştiate. “Restul versurilor au dispărut precum imaginile de pe suprafaţa unui râu in care ai aruncat o piatră.”

Un vis al lui Paul Klee, pictor german (1879-1940)

“Ma aflam în grădina unui vrajitor la care eram in vizita. Va rog!, spuse acesta, invitându-mă să iau loc pe o bancă făcuta în întregime din trandafiri Crimson. Mă prefac că ma asez, in timp ce vrajitorul se asaza pe banca. Poziţia mea aparenta devine treptat penibila. Vis-à-vis, la fereastră, se afla fiica vrăjitorului. Mă uitam la ea cu un zambet jenat. Aceasta, indignata, a închis fereastra violent, studiindu-ma cu si mai multa curiozitate din spatele perdelelor.”

In vis, de multe ori, reapar momente ale vieţii, care ne-au luat prin surprindere sau ne-au lăsat pentru o clipă nedumeriti. In cele mai multe dintre cazuri, acestea sunt doar lucruri marunte. Toate impresiile deosebite pe care le-am putea controla, raman insa departe.

Egiptologul german, Heinrich Brugsch Pasha

Scrierile demotice

Egiptenii antici aveau trei tipuri de scriere: hieroglifica, hieratica şi demotica. Prima a fost descifrata de Champollion. A doua, simplificarea celei dintai, a fost elucidata în secolul al XIX-lea, dar a treia scriere, scrierea demotica, modificare a celei de-a doua, mai concisa, a fost cel mai greu de descifrat.

Egiptologul Heinrich Brugsch Pacha şi-a dedicat viata acestui obiectiv. In cartea sa, Viaţa mea şi calatoriile mele, acesta vorbeşte despre munca sa şi îşi aminteste:

“Aceasta munca ma pasiona. Fiecare descoperire pe care o faceam, imi dadea o stare de bucurie profundă. Cercetarea mea a fost facilitată de imensa documentatie pe care am colectat-o în timpul numeroaselor mele călătorii. Trăiam într-o încântare perpetuă care influenta sistemul meu nervos şi imi provoca viziunile cele mai extraordinare.

Una dintre acestea, mai ciudata, s-a repetat de mai multe ori. De aceea vreau să o descriu.

Am petrecut nopţi întregi în faţa unei inscriptii pentru a încerca să stabilesc pronunţia, pentru a găsi sensul gramatical al unui semn sau al unui grup de cuvinte. Intr-o noapte, epuizat, m-am întins pe patul care se afla în biroul meu şi am adormit profund.

Apoi, mi-am continuat cercetarile în vis şi am găsit, brusc, soluţia pe care o căutam. Am sărit din pat şi am scris pe o foaie de hârtie, apoi m-am întors în pat si am dormit pana dimineata. Când m-am trezit, am fost foarte uimit, găsind in fata mea o hârtie pe care era scrisa clar solutia enigmei. Imi aminteam bine visul, dar m-am întrebat, în zadar, cum am putut scrie fraze întregi, perfect lizibile, în întunericul de nepatruns.”

Soluţii ale problemelor practice in timpul somnului

Uneori, problemele cu care ne confruntam în timpul zilei şi pe care nu reuşim să le rezolvam în stare de veghe, isi găsesc soluţia în somn, în stare de vis!

Unii cercetatori au constatat ca întreruperea muncii intelectuale provoaca adesea, în timpul somnului, imagini care ajută la găsirea soluţiei problemei dificile. Din păcate, nu ne amintim cand ne trezim ceea ce am visat în timpul nopţii. Atmosfera de vis afectează mai mult memoria decât faptele visului în sine. Cel ce si-ar putea aminti aceste fapte, în toate detaliile lor, ar avea mult de castigat. Următorul exemplu, relatat de Moufang şi Stevens, dovedeşte acest lucru.

Anecdota, verificata cu atenţie, a fost publicata de poetul si filologul FWH Myers (Frederic William Henry Myers), în cartea sa, Personalitatea umana.

Un contabil, deranjat foarte mult de o greseala de contabilitate, pe care nu reuşea să o găsească, a abandonat în cele din urmă cautarile. Stia însă că eroarea trebuie să se afle în conturile din luna septembrie a anului trecut.

A încetat să se mai gândeasca la ea ceva timp, când, în timpul unei nopti de decembrie, a găsit în mod natural, într-un vis, greseala atat de căutata, aparuta din cauza unei erori de transcriere. In timpul somnului, barbatul a luat mecanic o foaie de hârtie şi un creion şi a notat eroarea pentru a o remedia în linişte mai târziu. Apoi, visul său a dispărut brusc.

Cand s-a trezit, uitase complet de vis şi foarte ocupat cu munca sa, nu se mai gandea deloc la această problemă. După-amiaza, s-a dus acasă, si-a schimbat hainele şi s-a ras. Dorind sa cureţe aparatul de ras, a luat o bucată de hârtie care atarna pe masă. A fost uimit sa citeasca ceea ce notase noaptea precedentă, în somn. In acel moment, visul i-a venit în minte.

“Efectul produs a fost atât de mare, scria el, incat m-am întors imediat în birou şi am  parcurs registrul de casă. Am descoperit că am găsit greseala, pe care o căutasem în zadar pana atunci, în timp ce dormeam.”

Acesta a declarat mai târziu: “Nu-mi amintesc deloc unde am găsit hârtia şi creionul pentru a scrie nota pe care, cu siguranţă, am scris-o în întuneric. De obicei, nu folosesc creionul si nu obisnuiesc sa-l am la indemana.”

Partea extraordinară a poveştii a fost faptul ca acest contabil a trebuit să se ridice în timpul somnului, pentru a găsi hârtie şi creion, prin întuneric, astfel incat sa poata nota unde se afla greseala.

Paul Ehrlich (1834-1915)

Chimistul german, Justus von Liebig, asistentul lui Paul Ehrlich, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1908, care a lucrat mulţi ani cu savantul german, spunea că maestrul său i-a mărturisit într-o zi faptul ca o parte dintre marile sale descoperiri, precum teoria celulelor, se datoreaza unei viziuni avute în somn.

După ce a lucrat mult timp asupra problemei celulei şi a protecţiei sale, Ehrlich a avut intr-o noapte un vis ciudat, în care i-a apărut imaginea care s-a materializat apoi in soluţia cautata.

Studiind problema impreuna cu japonezul Hata, fără prea mult succes până atunci, ideea anticorpilor secretati de organism, capabili sa asigure protectia impotriva bolilor microbiene, i-a  fost, de asemenea, inspirata de un vis in care şi-a imaginat o combinaţie de arsenobenzen, capabila sa învinga luesul.

Niels Bohr (1885-1962)

Niels Bohr, savantul cunoscut pentru teoria atomica, care îi poartă numele (modelul atomic al lui Niels Bohr), a avut, de asemenea, un vis ciudat, în timp ce era încă student.

Bohr căuta de ceva timp, rezolvarea unei probleme de fizica teoretica, atunci când a adormit şi s-a vazut deodata transportat, în vis, pe un Soare format din gaze ce ardeau si de unde putea observa Pamantul.

Unele planete treceau rapid prin fata Soarelui. Legate de acesta prin filamente subţiri, se roteau in mare viteză în jurul lui. Deodata, corpul gazos pe care avea impresia ca se afla, s-a solidificat, în timp ce planetele s-au micsorat foarte mult. Planetele, micsorate, au început să se rotească din ce in ce mai repede în jurul Soarelui, atingand o viteza extraordinara.

Astfel, celebrul savant, si-a imaginat în vis teoria referitoare la structura atomului, care a revoluţionat modelele clasice.

Carl Duisberg (1861-1935)

Un alt om de ştiinţă, chimistul Karl Duisburg, ce lucra in laboratoarele renumitei firme Bayer, a fost inventatorul unui număr mare de coloranţi şi combinaţii chimice.

Si acesta a avut, intr-o noapte, conform relatarilor lui Wilhelm Moufang şi William O. Stevens, un vis cu semnificatie importanta. Duisberg se vedea in vis pe punctul de a realiza, dupa un procedeu nou si dupa o formula foarte precisa, un colorant albastru, foarte original si frumos, atunci când un prieten l-a trezit prin surprindere. Imaginea din visul său s-a estompat lent, dar a avut timp sa-si noteze ingredientele şi sa scrie formula.

A doua zi, fără ezitare, inspirandu-se din procesul imaginat de visul sau, a început o serie de experimente precise, incununate de succes, elaborand soluţiile chimice intrevazute în timpul somnului. Astfel, Carl Duisberg a descoperit un colorant nou, a cărui exploatare a adus milioane de mărci firmei şi l-a facut celebru.

(Misterul viselor – Enciclopedia Planeta)

Auguste Kekulé von Stradonitz (1829-1896)

Contribuţia in domeniul ştiinţei a chimistului Auguste Kekulé von Stradonitz, elevul chimistului german Liebig, a fost imensa.

In timpul unui vis, a facut o descoperire capitala. Kekulé a povestit el însuşi această anecdotă într-un discurs pronuntat cu ocazia jubileului descoperirii teoriei benzenului.

“In timpul unei şederi prelungite în Londra, am petrecut câteva seri în Islington, la un prieten, discutand, în general, chestiuni de chimie. Intr-o seară de vară, pe cand eram pe punctul de a adormi in autobuzul cu etaj care ma ducea înapoi acasă, am văzut defiland prin faţa ochilor mei o combinaţie surprinzătoare de atomi. Mi-am imaginat de multe ori atomi in miscare, dar nu am putut niciodata sa definesc exact acea mişcare.

In seara în cauză, am văzut clar cum, din toate părţile, atomii se uneau în cupluri care se adunau în grupuri mai mari, acestea fiind atrase de grupuri si mai mari, şi toate aceste particule se învârteau într-o hărmălaie frenetica. La intoarcerea acasă, mi-am petrecut o parte din noapte pentru a transcrie exact viziunea din visul meu.” Teoria structurii atomice era descoperita.

Benzenul

“La fel s-a petrecut si in cazul teoriei benzenului. In timpul şederii mele în Gent (Flandra, Belgia), locuiam pe strada principală. Cabinetul meu de lucru, dand intr-o fundatura, era intunecos. Aici, pe cand ma aflam intr-o stare de somnolenţă, am văzut din nou atomii dansand prin faţa ochilor mei. Dar, de data aceasta, grupurile mici stateau la distanta. Obişnuit cu astfel de imagini, creierul meu a distins apoi grupuri mai mari de formaţiuni diferite. Rânduri lungi, strans legate se roteau si avansau, tarandu-se incet ca niste serpi. Am văzut, în scurt timp, unul dintre “şerpi” apucandu-si propria coadă şi aceasta creatura a început să se rotească prin faţa ochilor mei. Am fost trezit ca de un flash. Din nou, mi-am petrecut restul nopţii pentru a studia consecinţele imaginii din vis.”

Campul viselor conţine o mare parte din germenii vieţii noastră spirituale, putand ajuta la dezvoltarea spiritelor talentate şi deschise la idei noi. Acestea folosesc ideea misterioasa şi o transforma în acţiune vie. Lui Kekulé von Stradonitz, visul i-a aparut atunci când se afla in stare de somnolenta, mai intai in autobuzul cu etaj, apoi în penumbra cabinetului său de studiu.

Aceste vise, fac parte, probabil, din categoria “viselor între veghe şi somn.” Acestea sunt vise care apar în stare de somnolenţă.

Experienţele lui Kekulé von Stradonitz sunt asemanatoare starii de transa şi dacă se aseamănă cu somnolenţa prin lejeritatea somnului, se aseamănă, de asemenea, trezirii de dincolo de vis, iluminarii mentale.

Nicolas Witkowski relateaza aceeaşi poveste în maniera proprie:

“Am întors scaunul spre foc şi am căzut într-o stare de somnolenta. Din nou, atomii se agitau prin faţa ochilor mei […] Lanţuri lungi, de multe ori asociate mai strâns, se aflau toate în mişcare, se întreţeseau şi se răsuceau ca nişte şerpi. Dar, atenţie, ce a fost asta? Unul dintre “serpi” si-a apucat propria coadă, şi aceasta forma se răsucea intr-un mod ironic spre mine. M-am trezit într-o clipă […] ”

August Kekulé von Stradonitz, fondatorul chimiei carbonului, sau chimiei organice, nu a fost doar un visător, ci, de asemenea, un recidivist in vise cu semnificatie. Deja, în 1858, structura moleculelor organice i-au aparut in minte, visand cu ochii deschişi. In 1865, înainte de a adormi a “vazut” structura molecuara ciclica a benzenului, ca un lanţ de atomi de carbon, care se închid in sine, ca un şarpe care-si muşcă coada. A dedus structura moleculei de benzen ca un lant de şase atomi de carbon dispusi în cerc.

“Nu este clar, spunea Nicolas Witkowski, de ce in universităţile germane nu s-au instituit imediat cursuri obligatorii de somn creativ – cu activitate practică, deoarece se pare că descoperirea onirica reclama un anumit antrenament.”

Kekulé s-a abtinut insa sa vorbeasca despre visul lui in momentul descoperirii sale. A  făcut acest lucru, treizeci şi cinci de ani mai târziu, la un banchet dat în onoarea sa. Inţeleapta precauţie. Altfel, cariera lui glorioasa ar fi luat aproape sigur o direcţie diferită…

“Să învăţăm să visăm, a concluzionat el, dar să nu ne facem visele publice înainte ca acestea sa fie testate de mintea noastra in stare treaza.”

© CCC

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.