Citate de Alexandru Piru

Vedeți, eu nu m-am considerat niciodată „scriitor” în accepția generală a cuvântului, adică aceea de creator de ficțiune. Doar pregătirea mea de specialitate, de istoric al literaturii universale şi comparatiste, a stat la temelia „operei" pe care am ilustrat-o în cea mai mare măsură. Sigur că se întâinesc şi alte preocupări în cele peste 20 de cărţi publicate de mine în decursul anilor (memorialistică, critică muzicală şi de arte plastice), mărturisesc chiar şi păcatul poeziei săvârşit în prima tinereţe, sub înrâurirea poeziei germane, de la Hölderlin şi Novalis până la Rilke şi Trakl. Însă frecventarea unei arii atât de întinse de literatură, ca aceea pe care am predat-o la cursuri şi cu care mă familiarizasem încă din vremea adolescenţei şi a studenţiei, mi-a permis formarea unor opinii poate prea personale despre literatură şi făuritorii ei. Aş începe cu prima condiţie a unei conştiinţe scriitoriceşti: autoexigenţa unei formaţiuni culturale solide, din care nu poate lipsi cunoaşterea limbilor şi a literaturilor străine. Nici unul dintre scriitorii noştri de seamă n-a pornit de la punctu I zero al informaţiei culturale. Nu te poţi aşeza la masa de scris şi să începi a umple pagini cu ce-ţi trece prin minte, deşi post-modemiştii noştri am impresia că aşa procedează. A doua condiție, a exigenţei conştiinţei scriitoriceşti în evaluarea relaţiei cu publicul. Ce dă artistul cititorului său? Îi lărgeşte orizontul cunoaşterii, îl poartă mai adânc înspre drama condiţiei umane, îl înalță pe verticala divină a transcendenţei, îmbogăţeşte limba? Căci fiecare lectură trebuie să aducă cititorului un plus de cunoaştere sau de frumuseţe. Altfel nu-şi poate obţine scriitorul credibilitatea de care are nevoie pentru a fi considerat ca atare. Cât despre limbă, instrument al comunicării, ce putem spune decât că ea constituie ritmul și tonalitatea particulară a operei de artă care este cartea. Dar ştiu că din nefericire vorbesc degeaba. Frumoasa noastră limbă, atât de bogată, atât de nobil mlădiată de marile talente, de la Eminescu, la Arghezi, Blaga, lon Barbu şi până la Nichita Stănescu, loan Alexandru (ca să nu-i numesc decât pe cei mari), trece printr-un grav proces de degradare care pare şi ireversibil. După câte noutăţl citesc şi aud cu tristeţe, îmi dau seama tot mai clar de generalitatea fenomenului, încurajat de „prestaţiile lingvistice" ale presei şi televiziunii, care sărăcesc, slăbesc şi vulgarizează limba. Și fenomenul cel mai periculos este că nimeni nu mai citeşte. În schimb, se scrie!! Dar cu ce conştiinţă scriitoricească? Nu se mai ştie...

Nu a existat niciodata o biografie buna a unui romancier bun. Nici nu s-ar putea. Daca e bun de ceva, atunci el este mai multe persoane intr-una singura.

Vezi tu, eu sunt scriitor, Un om care numeşte totul cu numele lui, Și fură aroma unei flori vii. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC

Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimaţia? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui şi te vei convinge, fără nici o legitimaţie, că ai de-a face cu un scriitor! Şi-apoi, cred că nici nu avea legitimaţie! (Maestrul și Margareta)

Jean d'Ormesson reușește ceea ce este cel mai dificil și mai solicitant în literatură: să fie și simplu și profund. © CCC

Fericirea scriitorului constă în voluptatea actului creator, dar şi în suma acelor drame care îl ocolesc datorită stilului de viaţă contemplativ. A privi şi a scrie în loc de a mânui spada. (Voluptatea de a scrie)

Voioșia lui Coșbuc are însă și un revers trist, în viață fericirea alternând cu suferința. Pe nesimțite, idila se preface în trenos sau chiar bocet, într-o jelanie sfâșietoare, intonată ca o melodie litanică de înțeles misterior, obscur ca în Cântectul fusului, conținând o simbolistică stranie a crizei erotice juvenile. (Despre Coșbuc)

Pentru a da frâu liber fanteziei, imaginației sale, scriitorul trebuie să deschidă ușile la tot ceea ce se ascunde în el, inclusiv demoni. (Interviu cu Catherine Argand – febr. 1995) © CCC

Bernard Shaw este o persoană minunată. El nu are duşmani şi nu e iubit de niciunul dintre prietenii săi.

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Există trei modalităţi infailibile de a face plăcere unui scriitor. Iată-le aranjate în ordine crescătoare: - să-i spui că ai citit una dintre cărţile sale; - să-i spui că i-ai citit toate cărţile; - să-l rogi să-ţi dea să citeşti manuscrisul viitoarei sale cărţi.

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Nu există scriitor calificat după locul în care trăieşte. Scriitorul este unul care dă posibilitatea cititorului să intre într-o lume aparte, pe care n-o trăieşte în cotidian.

La 30 de ani, se spune că eşti "strălucitor". La 40 de ani, se spune că ai "talent". La 50 de ani, se spune că ai "geniu". La 60 de ani, se spune că eşti "răsuflat". La 70 de ani, se spune "încă n-a murit"? (Egoistul romantic)

Nu e de-ajuns să scrii un cap de operă, sau să fii om de geniu, ci mai e ceva. Acest ceva se numeşte norocul... Pentru mai toţi oamenii cari au lăsat urme prin faptele lor, numai norocul singur şi-a spus cuvântul hotărâtor.

Nu exista scriitor atat de ridicol incat sa nu-l fi socotit cineva excelent.

Nimeni nu va condamna un poet care transformă sublimul într-un impresionant foc de artificii. Un prozator însă pierde acest drept din momentul în care preferă credibilitatea în locul abundenţei de metafore. Nicolae Dabija a intuit acest lucru şi a păstrat echilibrul dintre „zburdălnicia” primăvăratică a poetului şi calmul aşezat al prozatorului.

Prin Shakespeare, toate naţiunile care s-au deschis influenţei operei lui, întreaga omenire a devenit mai lucidă, mai clară şi mai adâncă în înţelegerea omului. Cunoaşterea mecanismului pasiunilor, a tuturor motivelor active în sufletul omenesc şi a diferenţierilor individuale ale acestuia au făcut progrese enorme prin drama shakespeariană.

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.