Zaharia Stancu, 7 oct. 1902 – 5 dec. 1974, scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder. A trăit 72 de ani.
Zaharia Stancu și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior, a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții.
S-a născut în localitatea Salcia, județul Teleorman, în Câmpia Dunării. După ce a abandonat școala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până în 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București.
În 1932 a scos revista Azi şi, în 1937, ziarul democratic Lumea românească. Amândouă au fost interzise de regimul fascist.
După ce a primit diploma de licență (1933), a lucrat ca editor, a condus sau a colaborat la reviste precum Azi, Lumea Românească, Revista română, Gândirea.
A fost închis înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
În 1946 a devenit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1946-1952, 1958-1968), post pe care l-a ocupat timp de mai bine de 20 de ani.
A fost membru al Comitetului de direcție al Editurii pentru Literatură și Artă (din 1948), președinte al Uniunii Scriitorilor (din 1947) și al Societății Scriitorilor Democrați din România (din 1948), membru titular al Academiei Republicii Populare Române (1955).
A publicat romanul Desculț în anul 1948, opera sa angajată fiind inclusă în toate programele școlare din perioada comunistă.
A fost exclus din Partidul Muncitoresc Român, apoi reprimit.
A câştigat Premiul de Stat pentru literatură, iar în 1971 a primit Premiul Gottfried von Herder al Universităţii din Viena.
A fost recunoscut atât ca poet cât și ca prozator de valoare încă din perioada interbelică, în cercurile literare și de către publicul larg.
Gloria și recunoașterea majoră le-a cunoscut însă după război, fiind promovat de puterea comunistă din rațiuni ideologice.
A fost descris ca „intelectual de servici” al regimului din cauza faptului că s-a manifestat oportun la adresa unor scriitori ca Howard Fast sau Boris Pasternak.
A fost sărbătorit cu fast la cea de-a 70-a aniversare a sa.
Romanul Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română din toate timpurile și parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988, existând, printre altele, o traducere și în limba japoneză.
Cu toate acestea, în opinia mai multor critici, cele mai importante cărți ale lui sunt romanele Șatra, Jocul cu moartea și Pădurea nebună (Dilîi-orman; două cuvinte provenite din două limbi, care definesc aria sa natală, Diliorman sau Teleorman).
Opere principale:
Poeme simple, 1927; Albe, 1937; Anii de fum, 1944;
Memorialistică: Zile de lagăr, 1945;
Romane: Taifunul, 1937; Desculţ, Premiul de Stat, 1952; Jocul cu moartea, 1962; Ce mult te-am iubit, 1968, Șatra, Pădurea nebună.