Civilizatie

Ziua Indragostitilor

---

Ziua de Sf. Valentin, Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie, este considerată în multe țări, o sarbatoare a iubirii si a prieteniei. In aceasta zi, cuplurile au posibilitatea de a face schimb de cuvinte dulci și cadouri ca dovezi de dragoste, precum și de trandafiri rosii ca simbol al pasiunii.

La origine o traditie pagana, această sărbătoare a fost, în cele din urmă, asimilata de către Biserica Romano-Catolică sub numele de Sf. Valentin ca sfant protector al cuplurilor.

Ziua de Sf. Valentin nu a fost asociată cu dragostea romantică înainte de Evul Mediu, ci cu dragostea fizică. Sarbatoarea este acum strâns asociata cu schimbul reciproc de scrisori sau biletele de dragoste sau felicitari ilustrate cu simboluri reprezentand inima sau un Cupidon inaripat.

Sarbatoarea fertilitatii din luna februarie

Asocierea mijlocului lunii februarie cu dragostea și fertilitatea datează din antichitate. În calendarul Atenei antice, perioada cuprinsă între mijlocul lunii ianuarie si mijlocul lunii februarie era luna lui Gamelion (luna din vechiul calendar grec), dedicată căsătoriei sacre a lui Zeus cu Hera.

În Roma antică, ziua de 14/15 februarie era numita Lupercalia, Lupercaliile sau sarbatoarea lui Lupercus, zeul fertilității, care este reprezentat îmbrăcat în piei de capră. Originile sunt neclare, insa probabila derivare a numelui din termenul “lupus” (in latina, lup) poate indica o legatura cu zeitatea primitiva care proteja turmele impotriva lupilor sau cu lupoaica legendara care i-a alaptat pe Romulus si Remus.

Fiecare Lupercalia incepea cu sacrificarea mai multor capre si a unui caine, de catre preotii lui Lupercus, in cinstea acestui zeu; doi dintre preotii oficianti (luperci) erau apoi condusi la altar si insemnati cu sange pe tample. Dupa ce toti se ospatau, si beau vin, lupercii taiau bucati din pieile animalelor sacrificate si alergau pe străzile Romei, in jurul colinei Palatin, pe jumatate dezbracati, atingand trecatorii cu bucăți de piele de capra. Femeile tinere, care le ieseau in cale, se lasau “lovite” de bunavoie, pentru că aceasta atingere le garanta fertilitatea și o naștere usoara.

Această sărbătoare păgână era organizata in cinstea Junonei, zeița romană a femeilor și a căsătoriei, și a lui Pan, zeul naturii, al pastorilor si al tarinilor.

Cel puțin trei sfinți diferiti aveau numele Valentin, toti trei martiri. Celebrarea lor a fost stabilita pentru 14 februarie printr-un decret al Papei Ghelasie I, în jurul anului 498. La aceasta data, ei sunt menționati în primele martirologii (istorii ale martirilor):

–  Valentin din Roma, un preot care a fost martirizat la Roma, în a doua jumătate a secolului al III-lea.

–  Valentin din Terni, un episcop din Interamma (Terni modern), care a suferit, de asemenea, martiriul, în a doua jumătate a secolului al III-lea.

– Valentin din Rhetia sau Reția, numit Valentinus în latină (secolul al V-lea), călugăr și predicator girovag, stareț legendar care predica în Alpii Centrali și Alpii Austrieci, pe versanții elvețieni, austrieci sau italieni de azi. Și-ar fi încheiat viața ca episcop itinerant al fostei provincii Rhetia.

[Rhetia sau Reția, provincie a Imperiului Roman, care cuprindea landurile Vorarlberg și Tirol din Austria, cantoanele estice ale Elveției și părți din landurile Bavaria și Baden-Württemberg din Germania de azi; locuitorii nativi erau probabil ilirii sau celții.]

[Girovag: călugăr creștin itinerant și solitar care rătăcește și trece de la o mănăstire la alta fără a fi membru al vreuneia; vagabond; călugăr cerșetor. Mai multe consilii au condamnat acest mod de monahism.]

Conform martirologiei romane din 1705, primii doi Valentini ar fi de fapt aceeași persoană, prezentată sub cele două funcții succesive ale sale. Cultul său s-a răspândit de-a lungul Via Flaminia, de la Terni la Roma și până în Rhetia (Bavaria), care a primit moaștele sale, ceea ce explică de ce se venerează sub numele Sfântului Valentin trei personaje diferite care erau de fapt doar unul singur.

Asocierea Sf. Valentin cu iubirea curteneasca nu este menționata în nici o istorie din vechime și este considerata de istorici drept o legendă. Exista o legenda conform careia sărbătoarea Sfântului Valentin a fost creata pentru a contracara practica Lupercaliei de catre tinerii îndrăgostiți, care isi desenau numele pe o urna, dar acest lucru nu este menționat în nicio sursa scrisa din acea perioada.

Nu trebuie uitat faptul că majoritatea sărbătorilor creștine au înlocuit sarbatorile păgâne, asa cum Lupercaliile (o sarbatoare pagana) au fost inlocuite cu Sf. Valentin. Ziua de Sf. Valentin a fost mult timp celebrata ca sărbătoare a celibatarilor si nu a cuplurilor.  In ziua sarbatorii, fetele nemăritate se împrăștiau prin imprejurimile satului lor și se ascundeau asteptand ca tinerii neinsurati sa le gaseasca. La sfârșitul acestui joc de-a v-ati ascunselea, cuplurile formate erau invitate să se căsătorească în acel an. Acest lucru permitea cresterea demografica și stimula extinderea satelor.

Epoca medievala

Prima mentiune a zilei de Sf. Valentin, cu o conotație romantică, dateaza din secolul al XIV-lea, în Anglia, unde se credea că 14 februarie era ziua imperecherii păsărilor. Această credință este menționată în scrierile lui Geoffrey Chaucer, în secolul al XIV-lea. In această perioadă, se obisnuia ca indragostitii sa-si trimita scrisorele de dragoste, fiecare  numindu-l pe celalalt Valentin-ul sau. Una dintre aceste scrisorele din secolul al XIV-lea se afla la British Library. Probabil ca multe legende despre Sfantul Valentin au fost inventate în această perioadă.

Despre Sfântul Valentin circula mai multe legende, iar în calendarul ortodox sunt însemnaţi mai mulţi sfinti cu acest nume, celebrati pe tot parcursul anului.

Una dintre cele mai cunoscute legende este aceea că, în Roma, in secolul III, trăia un preot pe nume Valentin. In acea perioada, imparatul roman Claudius al II-lea a observat că soldaţii romani neînsuraţi erau mai eficienti decât cei care aveau familie. De aceea, a scos în afara legii căsătoria tinerilor care erau luaţi în armată.

Preotul Valentin nu a ţinut seamă de această lege şi a continuat să oficieze în secret căsătoriile acestora. Când a fost descoperit, împăratul i-a ordonat să renunţe la creştinism. Deoarece l-a refuzat, Valentin a fost închis şi condamnat la moarte pe data de 14 februarie 269. Din închisoare, acesta a trimis prietenilor săi creştini două mesaje: „Amintiţi-vă de al vostru Valentin” şi „Vă iubesc!”. În majoritatea versiunilor acestei legende, data de 14 februarie este data asociata cu martiriul său.

In a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Othon III de Grandson, poet și capitan la curtea Angliei, a introdus acest obicei în lumea latină, mai ales la Curtea de Savoia: o treime din poezia lui este dedicată acestei tradiții.