42 de lucruri mai puțin cunoscute despre Coco Chanel (2)

21. Cea mai mare dorință a lui Coco Chanel

La 12 ani, după ce a fost trimisă la orfelinat, Chanel a ajuns să înțeleagă cât de important este să aibă bani, iar acești bani erau cheia libertății și a independenței. Se spune că ar fi rostit aceste cuvinte devenite celebre: „Fără bani, nu ești nimic, pe când cu bani poți face orice… Mi-aș spune iar și iar: Banii sunt cheia libertății.” sau “Cine a spus că banii nu pot cumpăra fericirea nu știa unde să meargă la cumpărături.”

20. Taiorul, costumul femeilor

O temă cheie în designul lui Chanel este libertatea. Libertatea față de corsetele epocii victoriene, de rochiile care restricționează mișcarea și de constrângerile generale ale îmbrăcămintei femeii de la acea vreme. Într-o mișcare revoluționară – pentru acel timp, nu pentru ea – a inventat costumul femeii, taiorul, compus din jachetă și fustă.

A fost unul dintre primii designeri care au adaptat pentru femei articole din garderoba bărbaților și această îmbrăcăminte era perfectă pentru acelea care abia începeau să lucreze după război. Jacheta costumului era inspirată din hainele militare și conținea buzunare cu garnituri și nasturi asemănători bijuteriilor.

Taiorul era favoritul vedetelor precum Audrey Hepburn și Grace Kelly și a devenit o parte integrantă a istoriei modei când a fost ținuta pe care Jackie Kennedy a purtat-o în ziua asasinării soțului ei.

19. Un parfum de femeie

Când Chanel i-a cerut chimistului parfumier Ernest Beaux să creeze un parfum pentru ea, i-a spus să-i creeze “un parfum de femeie cu miros de femeie.”  Ea i-a indicat, în mod special, ca parfumul să nu miroasă a trandafir sau a crin sau a orice alt tip de floare, ci să fie o compoziție, un parfum sintetic, creat și nu natural. Se pare că Beaux s-a inspirat din fascinația lui pentru mirosul de proaspăt al lacurilor și râurilor înghețate, pe care l-ar fi experimentat în vizitele sale în zona arctică. În 1921, Chanel a lansat celebrul său parfum creat din esențe sintetice, pe bază de aldehide.

Gabrielle Chanel îl întâlnește, pentru prima dată, pe Ernest Beaux, creatorul celebrului parfum, prin intermediul iubitului său, Marele Duce Dimitri Pavlovici.

Gabrielle Chanel și Dimitri Pavlovici

18. Ornamente autentice și false

Inițial, ideea de a folosi gablonzuri (obiecte de podoabă din metale ieftine, fără valoare) pentru costume, nu a fost a lui Chanel, dar ea a fost cea responsabilă de stabilirea trendului atunci când a introdus perle mari false și pietre prețioase sclipitoare ca ornamente pentru costumele sale. Chanel credea că cel mai bun lucru era să ai una sau două piese veritabile și o mulțime din cele false. Folosea de la gablonzuri, dintr-un înlocuitor ieftin, și până la bijuterii autentice.

17. Eliberarea mâinilor de poșete

Până în 1955, femeile își purtau poșetele în mâini – de unde și numele de „geantă de mână”. Problema cu gențile de mână era că a purta o geantă plină cu obiecte personale în mână putea fi destul de greu și penibil, iar Chanel tocmai se săturase să fie nevoită să care astfel “afurisitele mărunțișuri”, așa că a inventat o modalitate mai bună. În februarie 1955, ea a lansat modelul 2.55 – numit după data lansării – “geanta de umăr” și a făcut din nou istorie. Acum, în loc să fie nevoite să țină geanta în mâini, femeile o puteau purta pe umeri, ceea ce era mult mai confortabil.

16. Flirtul cu Hollywood-ul din Epoca de Aur

În 1931, mogulul studiourilor de film MGM, Sam Goldwyn, litera G din MGM, credea că faimosul designer parizian ar putea face filmele și vedetele sale mai pline de farmec și a invitat-o pe Chanel să vină la Hollywood. Ceea ce a rezultat a fost o lecție, la obiect, în ceea ce privește diferența dintre lumea costumelor de teatru/film și lumea modei.

Samuel Goldwyn și Chanel în L.A., în 1931.

La acea vreme, Chanel nu avea nevoie de Hollywood. Hollywoodul avea însă nevoie de Chanel. Sau așa gândea mogulul filmului Samuel Goldwyn care conducea United Artists. El credea că „femeile se duceau la filme pentru a vedea cum se îmbracă alte femei”, potrivit lui A. Scott Berg, în biografia sa din 1989, Goldwyn.

Designerii de film, spre deosebire de cei de modă, erau într-adevăr costumieri de teatru, ale căror design-uri, se simțea din plin, „nu aveau eleganță și imitau moda pe cont propriu”, după spusele lui Kristen Welch.

Pe măsură ce audiența la filme s-a diminuat, după prăbușirea de pe Wall Street, din 1929, Goldwyn căuta noi modalități de a-i aduce pe cinefili – în special femei.  Astfel, și-a văzut șansa în colaborarea cu Chanel. Odată cu creațiile sale, Goldwyn simțea că Chanel va oferi  „clasă” Hollywood-ului.

Doar marilor vedete li se creau efectiv costumele de scenă și asta nu mergea întotdeauna bine. Lillian Gish a respins hainele concepute pentru ea de Erté (Romain de Tirtoff), designerul de origine rusă pe care Louis B. Mayer îl adusese la Hollywood. Greta Garbo avea dificultăți cu designerul MGM, Gilbert Clark. Dar Goldwyn considera că Chanel va fi irezistibilă, așa că i-a oferit, garantat, un milion de dolari pentru a veni la Hollywood, de două ori pe an, pentru a „îmbrăca vedetele sale, atât pe ecran cât și în afara lui… Singura condiție era aceea că trebuia să le îmbrace cu 6 luni înaintea lansării trendurilor pentru ca hainele să nu se demodeze până la momentul lansării filmului.

Inițial, Chanel a refuzat, în mod repetat, oferta generoasă a lui Goldwyn. Avea o serie de rețineri. În primul rând, nu voia să fie văzută ca angajată a lui Goldwyn sau sub contract cu United Artists.  Când, după un an, a acceptat în cele din urmă, a precizat presei că este un agent autonom, declarând pentru The New York Times că nu va deveni „designer de costume” și că la Hollywood, ea nu va face o rochie: „Nu mi-am adus foarfecele cu mine. Mai târziu, poate, când mă voi întoarce la Paris, voi crea rochii cu șase luni înainte pentru actrițele din filmele domnului Goldwyn.”

A sosit la New York la începutul lunii martie 1931, fiind întâmpinată de reporteri și cu multe flori, îmbrăcată într-o jachetă roz, o bluză albă, tricotată, și un șirag lung de perle în jurul gâtului, spunând presei că se îndreaptă spre Hollywood pentru a lucra la o idee, nu la o rochie.

Când Chanel a ajuns la Union Station din Los Angeles, Greta Garbo era acolo pentru a o saluta, cu un sărut european pe ambii obraji. Însă, în cele din urmă, Chanel s-a arătat mai impresionată de o frumusețe mândră, cu trăsături ascuțite, cu părul castaniu pe care o chema Katharine Hepburn.

La o recepție în onoarea lui Chanel, care a avut loc la luxoasa casă în stil italian a lui Goldwyn, în Hollywood, erau acolo, pentru a o saluta, Marlene Dietrich, Claudette Colbert, Garbo, din nou, Fredric March și regizorii George Cukor și Erich von Stroheim.

15. Din apartamentul din rue Cambon lipsea ceva

Apartamentul lui Chanel din rue Cambon era, într-adevăr, imaginea luxului. Deși nu avea dimensiuni grandioase, totul în el era scump și elegant și era locul în care depozita și expunea cadourile de la diverșii săi admiratori și prieteni. Cu toate acestea, exista o cameră esențială care lipsea din apartament – nu conținea un dormitor. Astfel, Chanel și-a folosit apartamentul pentru distracție și pentru lucru, în timp ce apartamentul din hotelul Ritz era folosit pentru dormit.

14. Cea mai înaltă formă a flatării

Cei mai mulți designeri ar fi furioși să descopere că munca lor a fost copiată și produsă ieftin, dar Chanel era exact opusul când descoperea copii ieftine ale creațiilor sale la magazinele universale S. Klein. Chanel a înțeles că imitația era un semn al succesului, așa că a luat copiile ca un compliment al importanței sale.

13. Eterna celibatară

De-a lungul vieții, Chanel a avut mai mulți iubiți, inclusiv pe ducele de Westminster, cel mai bogat bărbat din Anglia, alături de care a trăit un deceniu. Ea a refuzat să se căsătorească, afirmând „Nu am vrut niciodată să cântăresc pe un bărbat mai mult decât o pasăre.”  Întrucât libertatea și independența erau atât de importante pentru ea, este ușor de înțeles de ce nu s-a căsătorit niciodată.

12. Lupta pentru control

În 1924, omul de afaceri francez, de origine evreiască, Pierre Wertheimer și fratele său Paul au devenit parteneri ai lui Coco Chanel în crearea companiei Les Parfums Chanel. Doi ani mai devreme, în 1922, parfumul nr. 5 a fost perfecționat și Chanel a avut nevoie pentru a-l lansa și dezvolta de vasta experiență a fraților Wertheimer în domeniul comercial, relațiile lor de afaceri americane și de capital. În această asociație, Pierre Wertheimer deținea 70% din compania Les Parfums Chanel, Coco Chanel deținea 10%, iar prietenul său Théophile Bader, deținea restul de 20%.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regulile naziste, care interziceau evreilor să dețină afaceri sau proprietăți, i-au oferit lui Chanel oportunitatea perfectă de a încerca să preia controlul asupra Parfumurilor Chanel de la evreii Wertheimer. În mai 1941, Chanel s-a folosit de poziția sa ca „ariană” pentru a solicita oficialilor germani să legalizeze dreptul ei de proprietate exclusivă, susținând că această companie era încă proprietatea evreilor și, prin urmare, era abandonată din punct de vedere legal.

Ceea ce Chanel nu știa, era că Wertheimer, anticipând viitoarele mandate naziste împotriva evreilor, luase măsuri pentru a-și proteja interesele. În mai 1940, au preluat legal controlul companiei prin intermediul unui prieten creștin care le-a returnat controlul după război. Din teama de un coșmar mediatic care s-ar fi declanșat dacă ar fi trebuit să ducă o luptă legală și să facă publice activitățile de război ale lui Chanel – până la urmă, era încă numele ei pe marcă – au negociat contractul inițial din 1924 cu Chanel. Wertheimer nu numai că i-a oferit o parte din profiturile de război, dar și un procent din viitoarele vânzări la nivel mondial ale parfumului Chanel no. 5, făcând-o o femeie foarte bogată.

© CCC

42 de lucruri mai puțin cunoscute despre Coco Chanel (3)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.