Alphonse Allais

Alphonse Allais, 20 oct. 1854 – 28 oct. 1905, născut în orașul portuar Honfleur, din departamentul Calvados, Normandia, jurnalist, scriitor și umorist francez. A trăit 51 de ani.

Faimos în perioada La Belle Epoque, recunoscut pentru scrisul său acerb și umorul absurd, este renumit în special pentru jocurile de cuvinte (calambururi) și versurile sale holorime (toate versurile sunt omofone, adică versuri întregi se pronunță la fel, de ex. Par les bois du djinn où s’entasse de l’effroi,/ Parle et bois du gin, ou cent tasses de lait froid./. Este uneori considerat unul dintre cei mai mari povestitori de limbă franceză.

Alphonse Allais era cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui Charles Auguste Allais (1825-1895), farmacist, și al Alphonsinei Vivien (1830-1927).

Până la vârsta de trei ani, nu a scos nici un cuvânt, iar familia lui îl credea mut. La școală, părea destinat unei cariere științifice: și-a obținut bacalaureatul în științe la șaisprezece ani. A eșuat din cauza examenelor orale de istorie și geografie, dar a fost în cele din urmă acceptat în anul următor.

A devenit apoi stagiar în farmacia tatălui său, care urmărea o succesiune liniștită pentru el, dar experimentele sale, medicamentele false și sfaturile excentrice nu prea au fost pe gustul tatălui său. Prin urmare, acesta din urmă l-a trimis să studieze la Paris, dar anturajul său extra-studențesc nu susținea proiectele tatălui său.

În ceea ce privește studiile, Alphonse prefera să-și petreacă timpul pe terasele cafenelelor sau în Grădinile Luxemburgului și nu se prezenta niciunul dintre examenele de la școala de farmacie. Tatăl său, realizând că preocupările extra-studențești ale fiului său aveau prioritate față de studiile sale, a decis să-i suspende fondurile.

Pentru a supraviețui, Alphonse Allais a încercat mai întâi fotografia, mergând pe urmele prietenului său Charles Cros, dar nu a avut succes. Apoi a decis să încerce să fie jurnalist, publicând rubrici nebunești în diverse reviste pariziene. Alături de prietenii săi din Cartierul Latin, a luat apoi parte la toate inițiativele amuzante și făcea parte din mai multe grupuri fanteziste precum „les Fumistes” (Ageamii), „les Hydropathes” (Hidropații), 1878-1880, „les Hirsutes” (Hirsuții) sau Pisica neagră, 1881-1897.

În 1881, după ce și-a încheiat fără succes studiile de farmacie, a devenit colaborator la ziarul Pisica neagră (Le Chat noir), în care a semnat pentru prima dată în 1883. Datorită scrierilor sale pline de umor și povestirilor scrise zilnic, a cunoscut succesul. A colaborat cu săptămânalul Le Chat Noir din numărul 4, din 4 februarie 1882, Foc de paie (Feu de paille). În 1885, frecventa cafeneaua-restaurant Au Tambourin la 62, bulevardul de Clichy.

În 1886, a devenit redactor-șef la Pisica neagră (Le Chat noir), nr. 249, 16 octombrie 1886. Ultima sa rubrică din acest periodic datează din 19 august 1893. A continuat să publice zi de zi povestiri și alte scurte lucrări în ziare precum Gil Blas sau, din 1892, Le Journal (prima cronică a lui Alphonse Allais, Le Perroquet (Papagalul), a apărut în numărul 2 din 29 septembrie 1892. Ultima rubrică a lui Alphonse Allais, La Faillite des centenaires (Falimentul Centenarilor) a apărut la 20 octombrie 1905, numărul 4768).

Lucrările sale scurte, scrise în ritm de una pe zi, au fost incluse în colecțiile lansate în această perioadă: Foarte comic (À se tordre), 1891, și Trăiască viața! (Vive la vie!), 1892.

În plină perioadă Belle Epoque, a devenit celebru și popular datorită scrisului său lejer și umorului său neobișnuit, jocurilor de cuvinte și versurilor sale holorime.

La 9 iunie 1894, s-a îmbarcat la Le Havre pe vasul de lux La Touraine, navă amiral al Companiei Generale Transatlantice, cu destinația New York și Canada, în compania prietenului său Paul Fabre, a locotenentului Ernest Debiève și a lui J. Berthier de Casaunau. La acea vreme, traversarea a durat opt ​​zile, pe care le-a petrecut plăcut între cocktailuri, flirturi și invitații la masa personalului. A lăsat o relatare vie despre această călătorie într-una dintre rubricile sale, iar când a ajuns la New York, a notat cu umor: „Cumpărăturile cu mașina în New York sunt prea scumpe. Mergând pe jos timp de o săptămână, puteți economisi suficient pentru a cumpăra Alsacia și Lorena.» Apoi a călătorit în Canada (unde a plasat câteva dintre povestirile sale) și s-a întors în Franța în iulie.

În 1895, s-a căsătorit cu o tânără de douăzeci și șase de ani, Marguerite Marie Gouzée (1869-1914), fiica unui berar din Anvers.

În 1899, a devenit redactor-șef al unui jurnal umoristic, Le Sourire (Zâmbetul), creat în august 1899 de Maurice Méry, pentru a concura cu Le Rire (Râsul).

De asemenea, a continuat să publice colecții: Ne nous frappons pas (Să nu ne batem) a apărut în 1900 și Captain Cap (Căpitanul Cap), cel care va deveni personajul său cel mai faimos, un personaj care întruchipează gustul caracteristic al absurdului lui Alphonse Allais, a apărut în 1902. Dar în spatele scrierilor sale lejere și a stilului său sardonic, se simte un fel de dezamăgire în scrierile lui Allais, criticile sale la adresa militarilor, politicienilor și preoților fiind întotdeauna marcate de un anumit pesimism.

Alphonse Allais este cunoscut și recunoscut astăzi pentru umorul său care se bazează pe logica absurdului. Celebru în perioada La Belle Époque, cunoscut pentru stilul său sarcastic şi umorul absurd, Allais este autorul necunoscut al primelor picturi abstracte: tablourile sale monocrome “Recoltarea tomatei pe țărmul Mării Roșii de catre cardinali apoplectici” etc., prezentate la Salonul Artelor Incoerente, preced cu o generație tabloul lui Kazimir Malevici, “Pătrat alb pe fond alb”, considerat, în general, primul exemplu în materie.

De asemenea, el este, înaintea lui John Cage sau Erwin Schulhoff, autorul primei compoziţii muzicale minimaliste: “Marș funebru compus pentru Funeraliile unui mare om surd”, care este o pagină de compoziție muzicală goală, pentru că “marile dureri sunt mute”.

Alphonse Allais rămâne imaginea unui om cu umor acid și al unui specialist al teoriei absurdului, dar este și autorul mai puțin cunoscut de lucrări științifice: cercetări asupra fotografiei color, lucrări foarte avansate despre sinteza cauciucului, descoperirea, încă din 1881, a cafelei solubile liofilizate pentru care a depus brevetul la 7 martie 1881 sub numărul 14153017, cu mult înainte ca Nestlé, datorită chimistului său alimentar Max Morgenthaler, să o preia în 1935 și să lanseze Nescafé.

Opere principale:

Trăiască viața!, 1892; Doi și cu doi fac cinci, 1895; Nu suntem vite, 1896; Iubiri, delicii și orgi, 1897; Viață amuzantă; Căpitanul Cap, 1902.