Citate de Alphonse Allais

Plecările şi reîntoarcerile tale, Toate plecările, de ani întregi, superbe, triumfale, Aceeaşi frunte rea, mănuşa sfâşiată în prag „Adio, domnul meu!” – un zâmbet vag – Dispreţ, compătimire şi mustrări, Aceleaşi lungi plecări O viaţă nouă, în sfârşit cu marea dezrobire Un albatros, un fulger în nemărginire… Şi-aceleaşi reîntoarceri calme, resemnate: Surâsuri de martiră şi priviri iluminate Şi renunţări (vai, toate-s în zadar!), Priviri furişe de copil ştrengar Şi o mare milă pentru cel pe care l-ai lăsat, Iertare creştinească celui vinovat, Elanuri mistice cum nu se mai găsesc, O pagină sublimă de roman rusesc. Cum le cunosc aceste tragedii banale Plecările şi reîntoarcerile tale! (Plecările şi reîntoarcerile tale)

Nu este niciodată prea târziu să pleci. (Deșertul tătarilor) © CCC

O inima mare nu tremura inaintea mortii, in orice clipa ar sosi ea, numai sa fie glorioasa.

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji, De sfarmi aceasta lume in ruine, cealalta poate sa se nasca dupa mine. Din ast pamant imi izvoraste bucuria si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta. De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta, intample-se atunci orice, urmeze nefiinta, nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire, daca si-n celelalte sfere exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.

Barbatul propune (femeia accepta adesea) si Dumnezeu dispune. © CCC

Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.

Cel mai important e ca omul să aştepte docil moartea ca pe o decădere firească a acelor elemente din care e conceput. Fiindcă această purtare e în acord cu natura, iar ceea ce e în acord cu natura nu poate fi rău.

Moartea poarta in ea samburele vietii.

De-amenintari nu-ti pasa, cand nu te temi de moarte.

Să mori înseamnă să refuzi orice înțelegere, și pentru totdeauna, din partea altora.

Un gentleman este un domn care folosește un clește de zahăr, chiar și atunci când e singur. © CCC

Omul este imperfect, dar aceasta nu este de mirare dacă ne gandim la epoca in care a fost creat. L'homme est imparfait, mais ce n'est pas étonnant si l'on songe à l'époque où il fut créé. © CCC

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

Crisalida se sfarama cand zboara fluturele. De ce te-ai plange, ca de la tine, nimicindu-te, a plecat libera in lume ideea pe care ai hranit-o din insasi fiinta ta.