Citate despre Calatorie

Ca sa poti dispretui, ar trebui sa fii infailibil. Altfel, trisezi.

E tare folositor să călătoreşti, asta îţi stârneşte imaginaţia. Restul e numai oboseală şi decepţie. (Călătorie la capătul nopții)

Zilele devin mai lungi şi asta ne dă energie şi putere, pentru că îţi spui că, nu peste mult timp, se va sfârşi şi iarna. Curând va fi Pastele, îţi urăm sărbători fericite! Zilele calde se apropie şi vom pleca, pentru o lună de zile, la munte. Cât de minunat va fi să scăpăm de tumultul oraşului, să trăim în mijlocul naturii, să ne regăsim pe noi înşine. Uneori e plăcut să te cufunzi într-o adâncă meditaţie, sunt sigură că şi ţie îţi place asta. (Trestia revoltată)

Mai degraba i se iarta unei femei frumoase prostia decat unei femei urate inteligenta.

Artistii cauta exceptionalul in feminitate sau feminitatea in exceptional?

Plecare: Dintotdeauna, sunt pe punctul de a pleca. Dar nu-mi place sa plec. Acest lucru ma nelinisteste. (Sylvie Vartan de la A la Z: P de la Plecare) © CCC

Ar trebui sa exclam cu uimire, cu incantare, cu sfidare: “Exist! Deci sa ma straduiesc, din toate puterile, sa ma realizez.” Fenomenul acesta unic si irepetabil care e viata trebuie sa imbrace caracterul unui eveniment memorabil nu in istoria Cosmosului, ci, mult mai modest, in istoria pasionata a cautarii de sine a spiritului. E un lucru atat de extraordinar ridicarea materiei din care sunt alcatuit, la rangul de sensibilitate si gandire. De ce nu profit indestul, de ce nu creez acestui superb accident climatul favorabil supremei sale infloriri? De cine depinde daca nu de mine? Cine e chemat sa-mi poarte mai mult interes si, prin mine, spiritului? Prin mine, Spiritul se celebreaza pe sine.

Cand ii ceri iertare unui Dumnezeu, constiinta este aceea care isi cere iertare sie insasi.

Stelele sunt atât de reci, încât îți vine să le așezi pe umeri șaluri venețiene.

Femeia e singuratatea din noi ridicata la rangul de sentiment.

A face escale în arhipelaguri livrești.

Bine, dar nu-l pot lăsa să plece! strigă inima ei, dând la o parte vechiul procedeu şi începând să simtă durerea. "Trebuie să existe o cale! (Pe aripile vântului)

Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

Dacă trebuie să plec, să nu îți amintești de mine după ceea ce am făcut sau am spus. (traducere CCC - Copyright ©2021)

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Călătorim în jurul lumii căutând ceva de care avem nevoie și ne întoarcem acasă pentru a-l găsi. © CCC

Să ne imaginăm un om pe bicicletă: indiferent cine este, putem şti trei lucruri despre el. Ştim că dacă s-a urcat pe bicicletă trebuie să pedaleze. Ştim că la un moment dat se va opri şi va coborî. Şi, cel mai important, ştim că dacă într-un moment al călătoriei sale se va opri şi nu va mai pedala şi nu se va da jos, va cădea. Aceasta este metafora pentru călătoria prin viaţă a oricărui om, în orice societate.

Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o călătorie frumoasă, sau a obținut Lâna de Aur, și apoi se întoarce, cu experiență și cunoștințe, pentru a-și petrece restul vieții în mijlocul familiei sale. (vol. Regretele)

Crin înflorit pe o temă de Mozart.