Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o călătorie frumoasă, sau a obținut Lâna de Aur, și apoi se întoarce, cu experiență și cunoștințe, pentru a-și petrece restul vieții în mijlocul familiei sale.
(vol. Regretele)
Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o frumoasă călătorie.
(vol. Regretele)
© CCC
– La vârsta ta se merge la bal și nu la pol.
– Unul nu îl împiedică pe celălalt; dacă mă întorc, voi avea destul timp să merg la bal.
– Și dacă nu te întorci?
– Veți avea plăcerea de a spune: i-am prezis bine.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 3-4)
© CCC
Domnul Gaimard a călătorit de două ori în jurul lumii și a luat parte la nu știu câte expediții la pol; în acea zi ne-a povestit, cu verva lui meridională și pitorească, despre naufragiul Uraniei în Insulele Falkland; i-a făcut plăcere să ne povestească în narațiunea sa toate dovezile de curaj și sânge rece date în această împrejurare de doamna Freycinet, care îl însoțea pe soțul ei, comandantul Uraniei.
Când a terminat, cineva a spus: „Săraca femeie, trebuie să fi suferit mult!”
— Ţi-e milă de ea? am întrebat; eu o invidiez!
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 1)
© CCC
În opinia mea, a relata o călătorie înseamnă a portretiza țările prin care călătorești, iar naratorul nu are dreptul să le facă de nerecunoscut.
A călători înseamnă a fi infidel. Fii astfel fără remușcări; uită-ți prietenii alături de străini.
(Elogiul odihnei)
© CCC
Ceea ce îmi place în călătorii este uimirea care te cuprinde la întoarcere.
Stendhal, autorul romanelor Roșu și negru și Mănăstirea din Parma avea un asemenea gust pentru călătorii, încât și-a dat numele acestui sindrom: “sindromul Stendhal”. Copleșit de vizita sa la Florența, a fost cuprins de amețeală: „la plecarea din [Bazilica] Santa Croce, îmi simțeam bătăile inimii, eram extenuat și mergeam cu teama de a nu cădea.”
“Eram într-un fel de extaz, la ideea de a fi în Florența, aproape de marii oameni ale căror morminte le-am văzut. Absorbit în contemplarea frumuseții sublime… Ajunsesem în acel punct al emoției în care se întâlnesc senzațiile cerești date de Artele Plastice și sentimentele pasionale. Plecând de la Santa Croce, aveam palpitații, viața se scursese din mine, mergeam cu teama de a nu cădea.” — Roma, Napoli și Florența, 1826, volumul II, p. 102.
***
Sindromul Stendhal, numit și „sindromul Florence”, este un ansamblu de tulburări psihosomatice (bătăi accelerate ale inimii, amețeli, sufocare, chiar halucinații) care apare la unii călători expuși la o operă de artă, care capătă o semnificație anume pentru ei, sau la o abundență de capodopere în același loc și în același timp. Se presupune că apare atunci când indivizii sunt expuși la obiecte sau fenomene de mare frumusețe.
Sindromul Stendhal, care este destul de rar, face parte din ceea ce se numește sindromul călătorilor sau călătoria patogenă: călătoria în sine este cea care provoacă tulburări psihice unui subiect fără antecedente.
© CCC
Lumea e o carte, iar cei care nu călătoresc, citesc doar o pagină.
Sfântul Augustin, teolog din secolul al IV-lea, născut dintr-un tată romano-african și dintr-o mamă berberă creștină, este considerat unul dintre cei patru părinți ai Bisericii Latine. Și-a petrecut copilăria în Numidia (în prezent o regiune a Algeriei) înainte de a pleca să studieze la Cartagina și apoi a rămas un an la Roma.
© CCC
Nimic nu dezvoltă inteligența precum o fac călătoriile.
(Nimic nu dezvoltă inteligența precum călătoriile și intenționez să-ți perfecționez educația în acest fel, oferindu-ți un curs practic pe diferitele subiecte care se vor prezenta pe parcurs.)
(Aventurile marelui Sidoine și ale micului Médéric)
© CCC