Paul Morand
Paul Morand, 13 mar. 1888 – 24 iul. 1976, născut în Paris, Franța, scriitor, diplomat și academician francez a cărui ficțiune timpurie a surprins atmosfera febrilă a anilor 1920. A trăit 88 de ani.
Nuvelele și romanele sale au fost elogiate pentru stilul, inteligența și puterea lor descriptivă. A luat parte la efervescența culturală a perioadei interbelice. Perioada sa literară cea mai productivă a fost perioada interbelică dintre anii 1920 și 1930. A fost foarte admirat de eșaloanele superioare ale societății și de avangarda artistică devenind favoritul acestora. A fost catalogat drept un modernist și un imagist timpuriu. Este autorul a aproximativ 80 de lucrări care acoperă toate genurile literare.
Antisemit declarat și colaboraționist, a fost ambasador al statului francez în timpul regimului de la Vichy, în cel de-al Doilea Război Mondial, în România și Elveția. În 1943 a devenit ambasador la București.
Morand s-a născut în Rusia din părinți francezi care s-au mutat ulterior la Paris. Tatăl său, Eugène Morand (1853-1930), era dramaturg și pictor. A deținut la Paris, grație cumnatului său Abel Combarieu, directorul cabinetului Președintelui Republicii, mai multe funcții legate de artă: curator la Luvru al Depozitului de marmură în 1902, director al Școlii Naționale de Arte Decorative în 1908. A frecventat poeți, printre care cei din cercul literar Prietenii lui Mallarmé, artiști și sculptori, printre care Auguste Rodin, pe vremea tinereții lui Paul. Casa Morand era un loc de întrunire pentru elita socială și cei notabili în arte și literatură. Oaspeți erau Jules Massenet, compozitorul de opere populare ale epocii, sculptorul Auguste Rodin și scriitorul Oscar Wilde. I se atribuie acest răspuns simplu la eterna întrebare: „Ce vrei să faci cu fiul tău?” – Un om fericit”.
În tinerețe, Morand a fost prezentat actriței Sarah Bernhardt și poetului Stéphane Mallarmé. Scriitorul și diplomatul cu mai multe fațete Jean Giraudoux i-a fost tutore și i-a devenit un prieten de-o viață. Tatăl său s-a aliat celor care credeau în nevinovăția lui Alfred Dreyfus, dar a menținut o politică de interzicere a evreilor în casa Morand. A murit în 1930.
Mama lui Paul, născută Marie-Louise Charrier, pe 13 mai 1867, va menține cu fiul ei o relație bazată pe afecțiune și admirație care va avea un rol major în viața diplomatului scriitor. Rămasă văduvă în 1930, a făcut dese sejururi de vară cu prietena ei Suzanne Lalique, la Prieuré de la Mothe. Paul i s-a alăturat adesea acolo, intrând în contact cu oaspeții obișnuiți, scriitori, precum Jean Giraudoux, sau cu tineri pictori, printre care fidelul Raymond Legueult, care a fost un elev popular al lui Eugène Morand la Arts-Déco. Ea a murit în 1947.
Tânărul Paul a învățat engleza foarte devreme și a mers de mai multe ori la Londra în timpul adolescenței (1902, 1903, 1904, 1908, 1909, 1913). De asemenea, a vizitat Veneția și nordul Italiei, iar în fiecare vară stătea o lună lângă Lacul Como.
A intrat la colegiul Jules Ferry din Paris, apoi la liceul Chaptal. A eșuat la examenul oral de filozofie pentru bacalaureat în 1905. Jean Giraudoux i-a devenit tutore, iar tânărul Paul a devenit brusc un student asiduu. S-a înscris la Școala Liberă de Științe Politice, pe care a absolvit-o în 1905 (secția diplomatică). A terminat primul la concursul pentru Ministerul Afacerilor Externe francez, Quai d’Orsay. Morand a devenit absolvent al Institutului de Studii Politice din Paris, care l-a pregătint pentru o carieră diplomatică, și a urmat și Universitatea Oxford.
Unchiul lui Paul Morand era Abel Combarieu, secretar general și director al cabinetului civil al președinției Republicii din 1899 până în 1906 și fratele muzicologului Jules Combarieu. Abel Combarieu a fost cel care l-a prezentat pe Morand la Afacerile Externe (Serviciul Protocol) în 1912. Morand s-a alăturat serviciului diplomatic în 1912, servind ca atașat la Londra, Roma, Madrid și Siam (Thailanda).
În timp ce își începea cariera administrativă, unde a primit sprijinul lui Philippe Berthelot, a frecventat cercurile literare, i-a întâlnit pe Jean Cocteau și pe Marcel Proust – care, de altfel au venit la el acasă să îl cunoască – și și-a încercat talentul în poezie compunând o Odă lui Marcel Proust.
În 1913, a fost numit atașat cultural la Ambasada Franței la Londra. Şederea sa în Anglia l-a adus în contact cu membri proeminenţi ai societăţii şi aristocraţiei britanice.
Membru al clasei superioare și căsătorit cu o femeie bogată, a deținut diverse posturi diplomatice și a călătorit mult. Era un bărbat tipic pentru cei din grupul său social care se bucurau de vieți de privilegii și drepturi, aderând la inevitabilitatea și dezirabilitatea distincției de clasă.
Morand lua cina adesea la Hôtel Ritz în compania lui Marcel Proust și a confidentei sale, prințesa Elena Șuțu (Hélène Soutzo). Prințesa, născută Elena Hrissoveloni, era fiica unui negustor-bancher grec proeminent. Pe vremea când a făcut cunoștință cu Morand, aceasta era căsătorită cu un aristocrat de origine greco-română, prințul Dimitrie Șuțu (Dimitri Soutzo). Morand și Prințesa Soutzo au avut o legătură romantică îndelungată; aceasta a divorțat de soțul ei în 1924 și s-a căsătorit cu Morand în 1927.
În 1917, la 29 de ani, a publicat prima sa nuvelă în gazeta Mercure de France. Treptat, a devenit un autor la modă, iar criticii considerau nuvela sa „Milady” o mică capodoperă.
Morand, un om cu sensibilități de sfârșit de secol, avea drept credo deviza “artă de dragul artei”. Era dominat de un profund pesimism, influențat de sfatul precaut al tatălui său de a „fi mereu neîncrezător”.
Morand a avut din reflex o aderență la ideologiile rasiale, etnice și antisemite. Influențele sale intelectuale includeau scrierile lui Friedrich Nietzsche, Oswald Spengler și autorul unui tratat despre superioritatea rasei albe, Joseph Arthur de Gobineau.
A fost un susținător intelectual al lui Friedrich Nietzsche și Oswald Spengler, susținând credința filozofilor în decadența și declinul civilizației. Pentru Morand, distincțiile de clasă vorbeau despre ordinea naturală a unei societăți civilizate și a subscris la teorii bazate pe superioritatea / inferioritatea rasei. A fost influențat de lucrarea lui Joseph Arthur de Gobineau, un aristocrat care și-a prezentat susținerea pentru superioritatea rasei albe într-un eseu scris în 1853, „Eseu despre inegalitatea raselor umane”.
Dar Morand va face alegerea politică greșită și se va atașa de guvernul de la Vichy. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a jurat credință regimului francez de la Vichy și a devenit funcționar guvernamental și colaborator nazist. A fost ambasador al regimului de la Vichy în România și Elveția în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
A fost sponsor și o figură inspiratoare pentru mișcarea literară a Husarilor, care se opunea existențialismului.
Morand a făcut patru solicitări pentru admiterea la prestigioasa Academie Franceză. Odată cu trecerea timpului, rolul său de colaborator în timpul războiului a fost uitat și a fost în cele din urmă acceptat în 1968, fiind ales membru în Academia Franceză, în ciuda opoziției lui Charles de Gaulle.
În ficțiunea sa timpurie – Deschis noaptea (Ouvert la nuit), 1922 și Lewis și Irene (Lewis et Irène), 1924 – a împrumutat tehnicile cinematografice ale schimbării rapide a scenei și a purtat cititorul înainte și înapoi de la o capitală la alta.
Mai târziu, a scris mai multe colecții de povestiri și romane precum Omul grăbit (L’Homme pressé), 1941, Flagelantul din Sevilla (Le Flagellant de Seville), 1951, Hecate și câinii ei (Hécate et ses chiens), 1955 și Taci (Tais-toi), 1965.
De asemenea, a scris biografii, în special Ci-gît Sophie Dorothée de Celle (Aici se află Sophia Dorothea de Celle), 1968,
Călător prin lume, a scris relatări impresioniste despre orașe din Asia, Africa și America de Nord și de Sud.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Morand a continuat să servească ca diplomat, dar când războiul s-a terminat, din cauza colaborării sale cu guvernul de la Vichy, a trebuit să demisioneze în 1945 și să se retragă la Montreux, apoi la Vevey. Odată cu trecerea timpului, rolul său de colaborator în timpul războiului a fost uitat și a fost ales membru în Academia Franceză în 1968.
Marele Premiu pentru Literatură Paul Morand a fost creat în 1977.
Opere principale:
Romane: Deschis noaptea (Ouvert la nuit), 1922; Lewis și Irène (Lewis et Irène), 1924; Buda în viață (Bouddha vivant), 1927; Magie neagră (Magie noire), 1928;
Reportaje de călătorie: Numai pământul (Rien que la terre), 1926; Paris – Timbuktu (Paris – Tombouctou), 1928; Londra (Londres), 1933; București (Bucarest) 1935;
Eseuri: Viața lui Guy de Maupassant (La vie de Guy de Maupassant), 1942; Rămas bun lui Girardoux (Adieu à Girardoux), 1944;
Memorialistică: Oaspete de seară. Marcel Proust. Amintiri despre un prieten intim (Le visiteur du soir. Marcel Proust. Souvenirs d’un ami intime), 1946;
Lirică: Lămpi cu arc (Lampes à arc), 1919; Foi de temperatură (Feuilles de température), 1920.