Căutat-am noaptea în așternutul meu,
căutat-am pe acela după care inima-mi tânjește,
căutatu-l-am, dar nu l-am aflat.
Și m-am sculat atunci,
și am cutreierat cetatea, ulițele
și răspântiile largi,
și am căutat pe acela
după care inima mea tânjește,
l-am căutat, însă n-am dat de el.
O, fiice ale Ierusalimului,
juru-vă, dacă dați peste iubitul meu,
spuneți-i că sunt bolnavă de iubire…
(Cântarea cântărilor)
O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr,
O, fecioară cu zâmbet dulce!
Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea,
Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc.
(Pentru Sappho)
(traducere CCC - Copyright © 2021)
Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră.
(Litera stacojie)