Citate de Edith Piaf

Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimţi frumuseţe... (La Medeleni)

Iubirea este un remarcabil falsificator de bani, care mereu transformă nu doar mărunţişul în aur, ci, de multe ori, şi aurul în aramă.

Cine nu aude tăcerea sfâşietoare a stelelor pe bolta inimii sale nu s-a născut pentru a iubi.

O mare iubire exista doar la umbra unui mare vis. © CCC

Nu începi să iubești o femeie până când nu poți concepe speranța – chiar și una foarte slabă și foarte vagă – de a o poseda. Dar dacă ai speranța de a poseda o femeie, este pentru că o crezi capabilă să cedeze, pentru că presupui că își poate uita îndatoririle. Nu o mai respecți. Deci iubirea se bazează pe dispreț. (Vulturii Capitoliului) © CCC

Una dintre cele mai bune poezii de dragoste

Monograma

Motto:

„Cernit voi fi mereu – M-auzi? – singur, dupa tine, în Paradis!”

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III.

Astfel vorbesc de tine și de mine

Pentru că te iubesc și în iubire știu să intru

Ca o lună plină de oriîncotro

Și pentru micul tău picior în nemăsuratele cearceafuri

Să-mprăștii flori de iasomie –

Și sunt în putere adormită, să suflu și să mi te aduc

Prin sclipitoare treceri și ascunse portice-ale mării

Arbori hipnotizați cu paingi care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruți,

Cum spui în șoaptă „CE” și „HEI”,

În jurul gâtului în radă

Mereu noi doi lumina și cu umbra

Mereu tu steluța și eu mereu întunecata corabie

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Și cheiul ud și sclipătul pe vâsle.

Iar sus, în casa cu cârcei de viță,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se racește,

Mereu tu statuia, mereu eu umbra care crește,

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care-o deschide eu,

Pentru că te iubesc și te iubesc,

MEREU,

Tu ești moneda, eu religia ce-o schimbă.

Atâta noaptea, atâta vuietul din vânt,

Atâta roua din aer, atâta tăcerea,

Marea jur împrejur împărățită

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereți, tavan, dușumea,

Strigăt să-ți fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ți fiu mireasma, iară oamenii să turbe,

Căci nemaiîncercatul și de-aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii, și-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de tine și de mine.

IV.

Devreme e încă în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuțitul, m-auzi, cuțit,

Precum berbecul care-aleargă pe cer sălbăticit

Și frânge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Și te iubesc mereu, m-auzi,

Te țin și te port și te-nveșmânt, m-auzi,

Unde mă lași, unde te duci și cu cine, m-auzi,

Vă țineți în potop de mână, uzi,

Enormele liane și lavele vulcanilor

Va veni ziua, m-auzi,

Să ne îngroape, iară miile de ani ce vor trece pe urmă, m-auzi,

În luminoase roci ne vor preface, mă auzi,

Asupră-le sticlească nemila, mă auzi,

A oamenilor,

Și-n mii de țăndări să ne azvârle, în ape, una dupa alta, mă auzi,

Amarul meu pietriș îl prenumăr, m-auzi,

Iar timpul e-o mare biserică, m-auzi,

Unde uneori, chipurile, m-auzi,

Ale sfinților

Plâng lacrima adevărată, m-auzi,

Clopotele croiesc în înălțimi, m-auzi,

Adânca trecătoare să trec eu

Așteaptă îngerii cu psalmi de moarte și cu lumânări

Nu mă duc nicăieri, mă auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi,

Această floare a furtunii și, m-auzi,

A iubirii,

O dată pentru totdeauna am cules-o, m-auzi,

Nu-i cu putință altfel să-nflorească, mă auzi,

Pe alt pământ, pe altă stea, m-auzi,

Nu mai este țărâna, nu mai este văzduhul

De noi atins același, mă auzi,

Și nici un grădinar n-a norocit într-alte vremi

Dintru atâta crivăț și dintr-atâtea ierni, m-auzi,

Să scuture o floare, ci numai noi, m-auzi,

În mijlocul mării,

Din singură voința iubirii, mă auzi,

Ivit-am o insulă-ntreagă, m-auzi,

Cu peșteri și stânci submarine și râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbește în ape, cine plânge – auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă – auzi?

Eu sunt cel care strig, tot eu cel care plâng, mă auzi,

Te iubesc, te iubesc, mă auzi…

(Traducere de Victor Ivanovici)

Dragostea este un sentiment complex, al carui factor esential este duiosia. In dragoste exista un sentiment de slabiciune, o dorinta de a proteja, un imbold de a face bine si de a procura placere - o lipsa de egoism sau, in orice caz, un egoism bine ascuns.

Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte.

Cei ce pleaca in cautarea iubirii isi arata numai propria lor lipsa de iubire. Iar cei fara de iubire nicicand nu gasesc iubire, numai cei ce iubesc gasesc iubire, iar ei nicicand nu trebuie sa o caute.

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

Dragostea pe care o poți măsura este întotdeauna foarte săracă.

Fie ca sufletul meu să înflorească în iubire pentru toată viața. © CCC

''Pașii în doi'' trebuie să se potrivească! Numai că, spre deosebire de dans, care se poate învăța, ''pașii aceia în doi'', care reprezintă Iubirea și Compatibilitatea, EXISTĂ SAU NU EXISTĂ! Anonim

Există două feluri de statornicie în iubire: unul provine din faptul că găsim necontenit, în persoana pe care o iubim, noi temeiuri de a o iubi, și altul din faptul că ne facem o cinste din a fi statornici.

Dragostea e povestea inimii. Pasiunea e desăvârșirea ei.

Te vad peste tot, in stele, in râu, pentru mine esti tot ceea ce exista; realitatea tuturor lucrurilor. © CCC

Sa darui totul, sa sacrifici totul fara speranta de rasplata, asta inseamna iubire.

Oricat ai fi de pretentios in dragoste, ierti mai multe greseli decat in prietenie. (Caracterele - Despre inima)

Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt - din punct de vedere chimic - dispare după trei ani. Am citit într-o revistă pentru femei că dragostea este o emisie, de scurtă durată, de dopamină, noradrenalină, prolactină, luliberină şi ocitocină. O mică moleculă, feniletilamina (FEA), declanşează senzaţii de veselie, de exaltare, de euforie. Când te îndrăgosteşti la prima vedere înseamnă că neuronii din sistemul limbic îţi sunt saturaţi cu EA. Tandreţea nu înseamnă altceva decât endorfine (opiul cuplului). Societatea te înşală: îţi vinde marea dragoste, când, de fapt, s-a demonstrat ştiinţific că aceşti hormoni încetează să mai acţioneze după trei ani. (Dragostea durează trei ani)

Dragostea fuzională, care este adesea singura pe care o cunosc cuplurile, este mai plină de satisfacții, mai reconfortantă. Ea spune: Tu exişti în relaţie cu mine şi eu exist în relaţie cu tine şi este minunat! Prietenia eliberatoare dă replica din partea ei: Tu exişti independent de mine şi eu exist în afara ta, asta e minunat! Nu mă tem că te pierd, nu te temi că voi evada, pentru că ne vedem, ne iubim în deplină libertate. (A iubi din prietenie) © CCC