Citate de Frédéric Beigbeder

Caută o iubire care porneşte nu atât din inimă, cât din raţiune - aceasta e înzestrată cu personalitate.

Dragostea este un sentiment complex, al carui factor esential este duiosia. In dragoste exista un sentiment de slabiciune, o dorinta de a proteja, un imbold de a face bine si de a procura placere - o lipsa de egoism sau, in orice caz, un egoism bine ascuns.

Platon îl întreabă pe Socrate ce e dragostea... Socrate:  - Du-te pe câmp și adu-mi cea mai deosebită frunză... Platon revine fără să aibă nicio frunză în mână și spune: -  Am găsit cea mai frumoasă frunză de pe câmp, dar nu am luat-o gândindu-mă că aș putea găsi una și mai frumoasă. Negăsind alta mai frumoasă, m-am întors în acel loc, dar frunza dispăruse... Socrate: - În viață, întotdeauna căutăm ce este cel mai bun. Când, în sfârșit, îl găsim, considerăm că ni se cuvine și așteptăm ceva și mai bun...  neștiind că era CEL MAI BUN SI ULTIMUL!!! © CCC

Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCC

O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.

Nu numai că vreau să fiu iubit, vreau să se spună că sunt iubit.

Sa te faci iubit din mila, cand dragostea se naste din admiratie, e o idee mult prea demna de mila.

Vei ajunge sa gasesti ceea ce iubesti si acest lucru este valabil nu doar in privinta slujbei, ci si in privinta sufletului pereche. Munca va umple o mare parte din viata ta si singura modalitate de a fi cu adevarat multumit este sa faci ceea ce vrei si ceea ce crezi ca este munca frumoasa. Si singurul mod de a face asta este sa iubesti ceea ce faci. Daca inca nu ai gasit-o, cauta in continuare si nu te resemna. Inima te va atentiona cand o vei gasi.  

Cateodata, numai pierzand pe cei pe care-i iubim, simtim cat ne sunt de dragi.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Cine nu aude tăcerea sfâşietoare a stelelor pe bolta inimii sale nu s-a născut pentru a iubi.

Singurii ochi frumosi sunt aceia care te privesc cu tandrete. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC

O dragoste neîmpărtăşită se deosebeşte de dragostea reciprocă, la fel ca greşeala de adevăr.

Care ţărm nu îşi iubeşte valurile şi care iubire nu-şi are îngerii inimii sale?

Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul, in acest caz, are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.

Dragostea este o bătălie pierdută dinainte. La început, totul este frumos, chiar şi tu. Nu-ţi vine să crezi că eşti aşa de îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă mica încărcătură de miracole. Nimeni de pe faţa Pământului n-a mai cunoscut vreodată atâta plăcere. Fericirea există; şi e simplă: este un chip. Universul zâmbeşte. Timp de un an, viaţa nu este decât o înşiruire de dimineţi însorite, chiar şi în după-amiezile cu ninsoare. Scrii cărţi pe această temă. Te căsătoreşti, cât mai iute posibil - de ce să stai pe gânduri, dacă eşti fericit? Gândurile te întristează, viaţa este cea care trebuie să învingă. (Dragostea durează trei ani)

In dragoste, ceea ce am obtinut nu e decat un nou punct de plecare pentru a dori mai mult.

Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostita de el până peste cap. (La rascruce de vanturi)