Citate despre Iubire

Iertarea este forma suprema a iubirii.

Doar te-am văzut și-ndată m-am și aprins la față Cătând o cunoștință-n privirile-ți străine; Împuprurarea ta s-a și răsfrânt în mine Ca roza care pieptu-și deschide-n dimineață. Doar ai cântat - și plânsul un văl mi-a pus privirii Căci inima-mi fusese de glasul tău mișcată; Mi se părea că îngerii l-au chemat, să bată Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii. Iubito! Ochii tăi, deschis să recunoscă De-am să te mișc vreodată cu vorba sau privirea; Nu-mi pasă: oameni, soartă, de-au să se-mpotrivească, Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis Și dacă mâna-ți altuia au s-o dăruiască, Să recunoști că mie mi-e sufletul tău scris. (Laurei) (Traducere de Miron Radu Paraschivescu)

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atâtea lumi luminători,   pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie   iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.   Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.   Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;   și, fiindcă-o să murim și noi odată gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...   De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.   (Gândeste-te, n-ar fi păcat...)

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.

Iubirea-i mare numai pe langa un mare vis.

O, dacă Soarta ne unea, Cum îmi juraseși, mi se pare, N-aș mai fi fost, în pacea mea, De-atâtea nebunii în stare!   De vină tu ești, deci, deși Certat sunt eu, pentru păcate, De cei ce n-au de unde ști Că tu ai rupt logodna, poate.   Mi-era, ca și al tău, curat Pe-atuncea sufletul, de-aceea Putea curma orice păcat. - Azi, altuia îi ești femeia!   Aș fi în stare să-i zdrobesc Și liniștea și fericirea, Dar pentru că te mai iubesc, regret Nu-l pot urî - așa mi-e firea!   De când plecat-ai, în zadar Îmi caut tihna, chip de înger! Tot ce găseam la tine, doar La multe caut azi, și sânger!   Adio, deci, nu te regret, Nădejdea-n ajutor nu-mi vine; Mândria însă-ncet, încet, M-o face să te-alung din mine! (…)   Azi, caut alte bucurii: În câte o ceată zgomotoasă (Pe gânduri, aș înnebuni!) Încerc sa uit tot ce m-apasă.   Dar chiar așa, câte un gând Se mai strecoară prin beție, - Și diavolii m-ar plânge - aflând Că te-am pierdut pentru vecie! (Unei doamne)

A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.

De judeci dragostea dupa majoritatea simptomelor ei, ea se aseamana mai degraba cu ura decat cu iubirea.

Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi.

Spiritul isi are ordinea lui, care consta in principii si demonstratii. Inima o are pe a ei. Nu cauti a dovedi ca trebuie sa fii iubit, expunand in ordine cauzele iubirii: acest lucru ar fi ridicol.

Mireasă dulce, Te-ador când plângi, Cum roua curge Pe flori adânci!   Cu-o primavară Ce-i bun s-a scurs, Dar roze-apară Pe-al Vremii curs!   Bălaia, bruna De-ales e greu? Plăcerea-ntruna E-al lumii Zeu.

Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani si n-ai mai vazut-o de atunci, o iubesti toata viata.

Fericirea în dragoste este o stare normală. (În căutarea timpului pierdut)

Nu incape amor propriu fata de acei pe care ii iubim si care ne iubesc.

Ah! Oamenii nu stiu sa iubeasca! (Cel mai fericit dintre cei trei) © CCC

Inima fără iubire e ca o grădină fără flori. Proverb francez © CCC

In arta, ca si in dragoste, instinctul este de ajuns.

Nu numai că vreau să fiu iubit, vreau să se spună că sunt iubit.

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti? Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti. Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot - N-am venit la tine, să te văd nu pot. N-am avut ce face, când pe-aici treceam, Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam. (Pentru ce te zbuciumi) (Traducere George Lesnea)

De mă iubeşti, iubirea ta să fie Numai de dragul dragostei. Nu spune: "Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie Şi-mi dărui atâtea clipe bune!" Iubitule, din asta nu rămâne Nimic nevătămat şi se sfâşie Uşor, iubirea astfel însăilată. Nici pentru milă-n stare să-nsenine Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată De tine, uit de plâns, te pierd pe tine. Iubeşte-mă pentru iubirea toată Şi-n veşnicie dragostea-ţi va ţine.   (Sonetul 14, Sonnet XIV)