Omul devine conștient de existența sa doar în situațiile limită.
(Autobiografie filozofică)
© CCC
Nu sunt aici ca să gândesc, ci să exist, să simt, să trăiesc!… Inimă! Căldură! Sânge! Umanitate! Viaţă!
© CCC
Nu pot să nu găsesc fiecare existență extraordinară. Atâta timp cât suntem dispuși să ne dăm osteneala să o cercetăm, fiecare viață este excepțională și merită să fie povestită, cu partea ei de lumină, cu zonele gri și cu fisurile sale.
(Acrobații)
© CCC
Sunt aici. Exist. Sunteți aici. Existați. Suntem aici. Existăm. Ce mai încoace și-ncolo! E de mirare. E stupefiant. Dar așa stau lucrurile. Participăm cu toții, fără să fi solicitat, la o evidență fragilă, luminoasă și confuză, la care ținem mai mult decât la orice, deși deseori o vorbim de rău: viața.
Din câte știm și cel puțin până astăzi, această viață, care este cel mai de preț bun al nostru, se desfășoară pe o planetă privilegiată și banală, o fracțiune minusculă, și sincer vorbind, rizibilă, din imensul univers.
(Călăuza rătăciților, Uimirea)
© CCC
Fiecare noțiune, fiecare familie, fiecare individ are o mitologie care dă culoare existenței sale.
(Din voia Domnului)
…așa că fiecare zi a adus o nouă coborâre în profunzimile existenței concrete și o nouă înălțare spre culmile abstracțiunii.
(Gloria imperiului)
© CCC
Raţiunea de a fi a optimiştilor este că se simt trăind; aceea a pesimiştilor, că se privesc trăind.
Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (…) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.
Vei vedea ca lucrurile omenesti nu sunt decat fum si neant, mai ales daca-ti vei aminti ca ceea ce s-a schimbat odata nu va mai exista in veci.