Johann Gottfried von Herder, 25 aug. 1744 – 18 dec. 1803, născut în Mohrungen, Prusia de Est (acum Morag, Polonia), poet, teolog, critic literar și filosof german. Teoretician al mișcării “Sturm und Drang” (Furtună și Avânt). A trăit 59 de ani.
Prieten și mentor al tânărului Goethe, acest discipol al lui Kant este considerat cel care a inspirat mișcarea Sturm und Drang (Furtună și Avânt) în literatura germană din secolul al XVIII-lea și cel care i-a influențat pe cei doi mari reprezentanți ai clasicismului german din Weimar, Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich von Schiller, în tinerețea lor.
Prin scrierile și inovațiile sale în filosofia istoriei și culturii, s-a dovedit a fi un precursor al mișcării romantice germane.
Johann Gottfried Herder s-a născut într-o familie modestă și era fiul cantorului și profesorului Gottfried Herder (1706-1763) și al celei de-a doua soții a acestuia Anne-Élisabeth, născută Peltz (1717-1772).
Impregnat de credința pietistă a părinților săi, intenționa să studieze teologia. După moartea prematură a fratelui său mai mic Carl Friedrich, a compus prima sa poezie, Auf meinen ersten Todten! das Liebste, was ich auf dieser Welt verloren („Pentru primul meu dispărut, cel mai drag pe care l-am pierdut pe lumea asta”). S-a trezit afectat de o fistulă lacrimală, care l-a făcut să sufere pentru tot restul vieții
Relațiile cu părinții lui erau tensionate, dar nu până în punctul în care să fie nevoit să renunțe la studii. Herder a urmat școala primară în Mohrungen, un oraș din Prusia de Est care avea atunci abia 2.000 de locuitori. Acolo a fost influențat de învățătura diaconului Sebastian Friedrich Trescho, un preot pietist al cărui factotum a devenit. În schimbul orelor în serviciul său, acesta din urmă l-a lăsat să citească liber din bogata sa bibliotecă. Atunci un chirurg militar rus, J.-C Schwarz-Erla, i-a sugerat ca în vara anului 1762 să părăsească Mohrungen pentru a studia chirurgia la Königsberg. Nu avea să-și mai vadă niciodată familia sau vechii prieteni.
În Königsberg, Herder și-a dat seama curând că nu era făcut pentru profesia de chirurg și s-a înscris la facultatea de teologie de la Universitatea din Königsberg.
Începând cu 1762, a studiat teologia, filosofia și literatura la Königsberg, intrând în contact strâns cu Immanuel Kant, fondatorul filosofiei critice, precum și cu Johann Georg Hamann, unul dintre criticii proeminenți ai Iluminismului.
A găsit un protector în bibliotecarul Johann Jakob Kanter, care fusese cucerit de una dintre poeziile sale anonime, Odă lui Cyrus – pe care Herder o adresase în secret țarului reformist Petru al III-lea.
Kanter i-a găsit o slujbă ca tutore la Colegiul Fridericianum, ceea ce i-a permis lui Herder să se dedice studiilor sale în deplină liniște sufletească. Dintre toți profesorii de la universitate, Immanuel Kant a fost singurul care l-a captivat pe tânărul student.
În afara cercului universitar, a cultivat conversația lui Johann Georg Hamann și l-a citit cu aviditate pe Jean-Jacques Rousseau. S-a alăturat cercului de cărturari care îi reunea pe Th.-G. Hippel, Johann Georg Hamann, Johann George Scheffner și Kant.
Herder, care din 1762 până în 1764 a urmat toate cursurile lui Kant despre astronomie, logică, metafizică, filozofie morală, matematică și fiziografie, a scris mai târziu despre acest subiect:
„Îmi amintesc cu recunoștință de întâlnirea și învățătura unui filozof care, în anii tinereții mele, a fost pentru mine un adevărat model de umanitate (…) Filosofia lui i-a încurajat pe oameni să gândească singuri, și cu greu îmi pot imagina ceva mai erudit sau mai relevant decât conversația lui.” — Johann Gottfried von Herder, Briefe zur Befforderung der Humanität (Scrisori pentru progresul umanității)
În 1764 a mers să predea și să predice la Riga (acum în Letonia). Acolo și-a publicat primele lucrări, care au inclus două colecții de fragmente, intitulate Über die neuere deutsche Literatur: Fragmente (Despre literatura germană recentă: fragmente),1767 și Kritische Wälder, oder Betrachtungen die Wissenschaft und Kunst des Schönen betreffend (Păduri critice sau reflecții asupra științei și artei frumosului), 1769 și 1846.
În timpul unei vizite la Strasbourg în 1770, Herder l-a întâlnit pe tânărul Johann Wolfgang von Goethe, cu care urma să fie asociat mulți ani.
În anul următor, Herder a mers la Bückeburg ca predicator de curte. Lucrările pe care le-a produs acolo au fost fundamentale pentru mișcarea Sturm und Drang, în timpul căreia natura, impulsul și emoția au fost exaltate într-o revoltă împotriva raționalismului predominant în literatura germană.
Printre lucrările sale din această perioadă se numără Plastik (Plastic), 1778, care conturează metafizica sa, Abhandlung über den Ursprung der Sprache (Tratat despre originea limbii), 1772, care găsește originea limbajului în natura umană și „Auszug aus einem Briefwechsel über Ossian und die Lieder alter Völker” (Extras dintr-o corespondență despre Ossian și cântecele popoarelor antice), 1773, publicat într-un manifest la care Goethe și Justus Möser, un precursor al Sturm und Drang, au contribuit, de asemenea.
Într-un important eseu despre Shakespeare și în Auch eine Philosophie der Geschichte zur Bildung der Menschheit (O altă filozofie a istoriei privind dezvoltarea omenirii), 1774, filozofia istoriei lui Herder a început să prindă contur. Herder credea că scopul istoriei este de a reconstrui istoria așa cum a fost, ceea ce însemna că toate țările și perioadele merită la fel de mult să fie studiate.
Herder s-a mutat la Weimar în 1776. Acolo, anticipându-l pe Goethe, a dezvoltat bazele unei morfologii generale (un studiu al structurii limbajului), care i-a permis să înțeleagă cum o piesă shakespeariană, de exemplu, sau Evanghelia după Ioan, în contextul istoric al fiecăreia, era obligată să-și asume forma individuală pe care o avea în loc de alta.
Scrierile lui Herder la Weimar au atins apogeul cu Zerstreute Blätter (Lucrări sporadice), 1785–1797, și cu Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit (Contururile unei filosofii a istoriei omului), 1784–1791. În această din urmă lucrare, rezultat al schimburilor sale cu Goethe, Herder a încercat să demonstreze că natura și istoria se supun unui sistem uniform de legi.
Dificultățile financiare, diferențele de opinie cu privire la Revoluția Franceză și, mai presus de toate, natura lui încrezătoare în sine, care nu putea suporta apropierea unui om mai mare, au dus la înstrăinarea lui Herder de Goethe.
Din partea lui Herder, aceasta a dus la o reacție amară împotriva întregii mișcări clasice din poezia și filosofia germană. Briefe zu Beförderung der Humanität (Scrisori pentru progresul umanității), 1793–1797 și Adrasteia (1801–1803), care conțineau tratate de istorie, filozofie și estetică, au subliniat scopul didactic al oricărei poezii, contrazicând astfel chiar acea teorie a autonomiei operei de artă la care el însuși contribuise.
Herder a fost înnobilat (cu adăugarea particulei von la numele său) în 1802.
Mișcarea Iluminismului francez și german
Pentru a cunoaște concepția lui Herder despre Iluminism (Aufklärung), trebuie cunoscute principalele trăsături ale gândirii sale referitoare la filosofia istoriei și reflecțiile sale estetice asupra poeziei și tragediei. Aici se vor găsi primele lucrări din tinerețe ale lui Herder. În primul rând, trebuie menționată caracteristica esențială a mișcării iluministe din Franța și din țările germane de a pune omul în centrul preocupărilor sale. Rezultatul este, pe de o parte, faptul că omul se emancipează de puterea divină și de reprezentanții săi instituționali, și pe de altă parte, faptul că omul manifestă o nouă încredere în propria sa rațiune, cu ajutorul căreia el însuși poate face posibil progresul. Prin această emancipare omul devine interesat de observarea și cercetarea naturii și a legilor ei.
Caracteristica iluminismului francez este mai degrabă revendicarea toleranței și egalității generale în societate, în timp ce în țările germane se pot remarca primele tendințe de a acorda distincția între viața privată și viața publică a unei persoane, ceea ce ar însemna înțelegerea omului ca individ.
Rolul lui Johann Gottfried Herder în Aufklärung (Iluminism)
Herder era foarte interesat de Aufklärung, deoarece scopul întregii sale vieți era vocația sa de a lumina oamenii. Pentru el, Aufklärung însemna educație. Conceptul de Aufklärung include atât educația fiecărei persoane pentru sine, cât și educația celorlalți; este deci vorba despre acumularea de cunoștințe în vederea răspândirii acesteia. Aspirația sa pentru cunoașterea universală este manifestată mai ales în lucrarea Jurnalul călătoriei mele din anul 1769, în care a realizat mai multe schițe de proiecte de carte pe care voia să le creeze și pe care în majoritatea lor le-a finalizat de-a lungul vieții. Întrucât proiectele sale nu se refereau doar la filozofie, ci și la literatură, teologie, limbi și istorie, Herder dovedește aici o cerință de universalitate care corespunde perfect secolelor Enciclopediei.
Opere principale:
Despre literatura germană mai nouă (Über die neuere deutsche Literatur), 1766; Păduri critice sau Considerații despre știința și arta frumosului (Kritische Wälder, oder Betrachtungen die Wissenschaft und Kunst des Schönen betreffend), 1769; Tratat despre originea limbii (Abhandlung über den Ursprung der Sprache), 1772; Despre stilul și arta germană (Von deutscher Art und Kunst), 1773; Brutus, 1774; Cântece populare sau Glasurile popoarelor în cântece, în doua volume, (Volkslieder), 1778 – 1779; Idei cu privire la filozofia istoriei umanității sau Idei asupra filosofiei istoriei omenirii, în 4 volume (Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit), 1784 -1791; Jurnalul călătoriei mele în anul 1769 (Journal meiner Reise im Jahr 1769), 1846.