Românul eminescian poate fi numit şi „Sitzfleisch”, adică păstrează ceva din temeinicia şederii, e contemplativ, spiritual, mai mult sau mai puţin visător, în timp ce românul caragialian e mai puţin încărcat cu o latură spirituală. Caragialienii sunt situaţi pe o scenă unde, în loc să reţină că trebuie să fii înţelept ca şarpele şi blând ca porumbelul, de cele mai multe ori, se declară „blânzi” ca şerpii şi „înţelepţi” ca porumbeii...
Înțelepciunea nu este potrivită în orice împrejurare. Uneori trebuie să fii puțin nebun cu oamenii nebuni.
(Arbitrajul)
© CCC
Tinerețea e timpul de a învăța înțelepciunea, bătrânețea e timpul de a o aplica.
(Reveriile unui călător singuratic)
Nu exista decat o maniera de a ajunge la intelepciune; o singura credinta, o singura intelegere conduce acolo: certitudinea ca Dumnezeu este in noi. Scolile, bisericile si intreaga cultura, inclusiv stiintele, nu fac decat sa denatureze acest adevar, in mod constant tradat si invatat stramb.
Nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare.
Intre doua cai rele, inteleptul trebuie sa urmeze pe cea mai putin rea.
Pentru înţelepciune nu există nimic mai de dispreţ ca filozofarea goală.
Așa cum florile împodobesc pământul și stelele împodobesc cerul, tot așa și Grecia împodobește lumea.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.