Exista trei feluri de gandiri: cei care inteleg singuri, cei care apreciaza ceea ce inteleg altii si cei care nu inteleg nici singuri, nici cu ajutorul celorlalti; prima este cea mai folositoare, a doua este buna, a treia, inutila.
Cine se gandeste la prea multe lucruri nu ajunge niciodata la vreo concluzie.
Atasamentul poporului este singura resursa pe care o poate gasi un conducator in imprejurari dificile.
© CCC
Adevarata cale spre paradis presupune sa cunosti mai intai iadul si sa stii cum sa-l eviti.
Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.
Firea oamenilor este astfel incat, daca binele le vine din partea aceluia de la care se asteptau sa primeasca numai rau, devotamentul lor fata de binefacatori este mai mare decat altfel.