Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Niccolò Machiavelli


Niccolò Machiavelli, 3 mai 1469 – 21 iun. 1527, gânditor și filozof politic, istoric și scriitor, om de stat italian al Renașterii, fost secretar al Republicii Florentine, cancelar și secretar de stat al Consiliului seniorilor din republica Florența (1492—1512), a cărui lucrare faimoasă, Principele (Il Principe), i-a atras reputația de ateu și de cinic imoral. A trăit 58 de ani.

Politician și filozof florentin, Nicolas Machiavelli a fost un autor influent al Renașterii. Autor politic, lucrarea sa remarcabilă este „ Principele”.

Pe numele complet Niccolò di Bernardo dei Machiavelli, Nicolas Machiavelli a fost un autor și filozof italian de la sfârșitul secolului al XV-lea din Florența. Este cunoscut pentru lucrările sale despre politică.

Machiavelli provenea dintr-o veche familie din Florența, tatăl său fiind trezorier pontifical , iar mama sa  era moștenitoarea unor vechi negustori florentini. În ciuda problemelor financiare ale familiei, Machiavelli a primit o educație umanistă și a citit mult, în special filozofii greci și autorii latini, fiind un cititor avid de cunoaștere.

Nu se cunoaște cum și-a petrecut cu adevărat restul primilor săi ani, dar a ocupat o poziție importantă în societatea florentină începând din 1498, când a servit ca secretar al cancelariei din Florența.

Teoretician major al acțiunii politice, Nicolas Machiavelli a intrat în slujba Republicii Florentine în 1498, pentru care a ocupat funcția de secretar al Cancelariei celor Zece. Această poziție l-a determinat să îndeplinească numeroase misiuni diplomatice delicate din cauza inversărilor constante ale alianțelor. S-a remarcat prin îndeplinirea misiunilor diplomatice în Europa, fiind trimis în Franţa, la Sfântul Scaun, iar în 1502, a fost trimis chiar la Cesare Borgia, căruia i-a măsurat toată înşelăciunea și care l-a inspirat puternic.

Pe 12 martie 1507, fiul Papei Alexandru al VI-lea al Casei Borgia, Cesare Borgia a murit  în timpul asediului Vianei, în Navarra, Spania, la vârsta de 31 de ani. Cesare Borgia a servit drept model Principelui lui Machiavelli. Motto-ul lui Cezar Borgia a rămas celebru: Aut Caesar, aut nihil („Fie Cezar (împărat), fie nimic”).

Machiavelli l-a prezentat drept modelul tiranului: pe lângă crimele sale politice, din care a făcut un joc, era acuzat că l-a asasinat pe Ioan Borgia (Giovanni Borgia, duce de Gandia), fratele său mai mare, Ducele de Gandia fiind gelos, și că a menținut o relație incestuoasă cu Lucrezia Borgia, sora sa. Dacă Cesare a fost un personaj violent, ambițios și fără scrupule, este totuși puțin probabil ca el însuși să fi săvârșit aceste fapte care ar putea fi calomnii răspândite de adversarii tatălui său, în primul rând de cardinalul della Rovere, viitorul papă Iulius al II-lea.

Senior italian al Renașterii, Cesare Borgia a fost la rândul său om de stat, cardinal și arhiepiscop catolic și îi datorează o parte din notorietatea sa lui Machiavelli, care s-a inspirat de el atunci când și-a scris lucrarea „Principele”. Acțiunile lui politice și militare i-au permis să cucerească numeroase orașe din regiunea Romagna în timpul diferitelor sale funcții.

Machiavelli a continuat să urce în ierarhia guvernului, dar a început să fie izolat în cadrul cancelariei florentine.

Dar Republica s-a prăbușit curând, iar revenirea Medicilor la putere a însemnat și încheierea carierei sale de diplomat. În 1512, căderea Republicii Florența și revenirea Medicilor la putere au provocat dizgrația lui Machiavelli. Acuzat că aparține grupului care îi alungase pe Medici cu câțiva ani mai devreme, a fost închis în februarie 1513 și torturat.

Eliberat în luna următoare, a fost forțat să plece în exil și s-a retras pe proprietatea sa pentru a scrie diverse lucrări.  Atunci a scris „Principele”, opera sa majoră, în speranța, confirmată, a unei reveniri la favoruri înalte în orașul său natal.

În 1513, Nicolas Machiavelli a început să lucreze la cartea sa de referință, Principele, pe care a dedicat-o lui Lorenzo al II-lea de Medici, în încercarea de a reintra în grațiile Medicilor. Inspirată de viața și acțiunile lui Cesare Borgia, această lucrare încearcă să stabilească linia conduitei pe care trebuie să o adopte un monarh pentru a guverna și a se menține la putere. Dar această carte nu este doar un ghid pentru viitorii lideri, este și o pledoarie pentru unitatea Italiei într-un moment în care țara era împărțită și fragmentată în mai multe regate mici. A fost publicată doar postum, în 1532.

Scopul său era să dezvăluie puterea în nuditatea sa și să cerceteze nu ce ar trebui să fie un stat, ci nevoia de adaptare pragmatică la evenimente. Pentru el, politica nu era o cunoaștere, ci o artă. Dacă termenul „machiavelic” perpetuează ideea unui om pervers, cinic, în slujba tiranilor, Nicolas Machiavelli a fost totuși un mare filosof republican, apărător al unei abordări moderne a politicii.

Considerat imoral de unii, numele lui Machiavelli a dat naștere cuvântului „machiavelic”, desemnând comportamentul cinic, lipsit de moralitate și care se folosește de manevre și minciuni.

Ulterior, a scris și alte cărți, precum Arta războiului. A scris și o piesă de succes, Mătrăguna.

Văzând noile tulburări care au cuprins Italia în 1525, Machiavelli a fost martor la noi revolte politice în Florența, care au forțat familia Medici să părăsească orașul.

La câteva săptămâni după instaurarea democraţiei florentine, Nicolas Machiavelli a murit de peritonită, la vârsta de 58 de ani, pe 21 iunie 1527. A fost înmormântat în bazilica Santa Croce din Florenţa.

Scriitor, filozof, teoretician politic și istoric, Nicolas Machiavelli rămâne unul dintre cei mai importanți gânditori italieni ai Renașterii. Atașat școlii florentine, Machiavelli a lăsat o urmă a viziunii sale despre politică în termenul contemporan de „machiavelianism”. „Il Principe” (Principele) rămâne cea mai mare operă a filozofului.

Opere principale:

Belfagor, arhidiavolul, 1512/1516; Dialog despre limba noastră (Dialogo intorno alla nostra lingua), 1513; Viața lui Castruccio Castracani da Luca (Vita di Castruccio Castracani da Luca), 1520; Scrisori de familie (Lettere familiari); Istoriile florentine (Le istorie fiorentine), 1520/1525; Șapte cărți despre arta războiului (Sette libri dell’arte della guerra), 1521; Mătrăguna (La mandragola), 1524; Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius (Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio), 1531, postum; Principele (Il principe), 1532, postum.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.