Toata existenta parea sa se intemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau barbat, vagabond sau burghez, rational sau simtitor – nicaieri nu puteai trai concomitent inspiratia si expiratia, barbatia si feminitatea, libertatea si ordinea, instinctul si spiritul, intotdeauna unul trebuia platit cu pierderea celuilalt, si intotdeauna si unul, si celalalt erau la fel de importante si demne de a fi dorite!
Ca orice om, fara indoiala inca de pe vremea pictorilor din pestera Lascaux – poate chiar inainte de ei – si eu ma intreb despre sensul vietii noastre si despre existenta unei vieti de apoi, a unei transcendente, oricare ar fi forma ei. Hazardul, din nou, este un element fundamental al cresterii complexitatii. Dar este el autoritatea suprema? Tot ce exista este rezultatul purei intamplari? Nu cred. Dar atunci? Ce sau cine? As vrea atat de mult sa stiu… Adesea, sunt intrebat: “Sunteti credincios?” Iar eu raspund: “Cred ca da, dar nu stiu in ce cred!”
© CCC
Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.
Materia este pretutindeni; unde mai poate fi atunci Dumnezeu? Zadarnic am incerca s-o aflam. Inaccesibil pipaitului, mirosului, vazului, auzului, Dumnezeu se sustrage simturilor noastre si ascunde ce anume este el. Dumnezeu sau nu exista, sau existenta lui este un rod interzis cunoasterii noastre.
Fericirea nu consta in a fi iubit. Fiecare fiinta umana are iubire pentru ea insasi, si totusi, sunt mii care traiesc o existenta damnata. Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!
In randul oamenilor, nu recunoastem pe deplin existenta decat a celor pe care ii iubim.
(Greutatea si harul)
© CCC
Existenta, iar nu fericirea noastra, intereseaza natura.
(Viata, amorul si moartea)