Arthur Schopenhauer, 22 febr. 1788 – 21 sept. 1860, filosof german, supranumit “filosoful pesimismului” deoarece era un om nefericit si solitar. A fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai gandirii romantice, dezvoltata de el in cheie antiidealista. A trait 72 de ani.
Considera Upanișadele, lucrările lui Platon și pe cele ale lui Immanuel Kant drept fundamente ale sistemului său filozfic, o doctrină metafizică a voinței, concepută ca o reacție împotriva idealismului lui Hegel.
Lucrarea sa majora, Lumea ca voință și reprezentare, 1819, constă în două șiruri ample de reflecții, dedicate, pe de o parte, teoriei cunoasterii si, pe de alta, filosofiei, naturii, esteticii si eticii. Aceasta va influenta semnificativ gandirea lui Nietzsche si Freud.
Ignorand spiritul si ratiunea, a privilegiat intuitia, creativitatea si irationalul, a influențat, parțial prin intermediul lui Friedrich Nietzsche, ideile și metodele vitalismului, ale filozofiei vieții, ale existențialismului, precum și pe cele ale antropologiei.
[Vitalism: doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial.]
Opere principale:
Radacina cvadrupla a principiului ratiunii suficiente, 1813 si 1847; Lumea ca vointa si reprezentare, 1819 si 1844; Despre vointa in natura, 1836; Doua mari probleme de etica, 1841; Pererga si Paralipomena, 1851.