Theodor W. Adorno

Theodor W. Adorno, Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno, 11 sept. 1903 – 6 aug. 1969, filozof, sociolog, muzicolog și compozitor german. A trait 63 de ani.

A emigrat in Anglia, in 1934, pentru a scapa de nazism. A trait 10 ani in SUA, intre 1938 – 1948. A revenit in Frankfurt, unde a a predat si a condus Institutul de Cercetari Sociale (Scoala de la Frankfurt).

A devenit renumit prin cartile si eseurile sale de filozofie, literatura, psihologie, sociologie si muzica. Deși a scris pe o gamă largă de subiecte, preocuparea sa fundamentală a fost suferința umană – în special efectele societății moderne asupra condiției umane. A fost influențat mai ales de Hegel, Marx și Nietzsche.

Ca filozof, Adorno a fost, impreuna cu Herbert Marcuse si Max Horkheimer, unul dintre principalii reprezentanți ai Școlii de la Frankfurt, în care a fost elaborata teoria critică. Theodor W. Adorno a lansat critici asupra idealismului lui Hegel și împotriva existențialismului. Impreună cu Max Horkheimer a introdus noțiunea interdisciplinară de “cultura industrială”, Kulturindustrie, in lucrarea Dialectica rațiunii, criticand-o ca fiind specifică capitalismului contemporan.

Ca muzician și muzicolog, a fost un reprezentant al celei de-a Doua Scoli de la Viena și teoretician al Noii Muzici.

Opere principale:

Filosofia muzicii moderne, 1949; Personalitatea autoritară, 1950; Note de literatura, in 4 volume, 1958 – 1974; Dialectica negativă, 1966; Prisme, 1967; Teoria estetică, 1970; Dialectica iluminismului, 1973 (publicata in 1944 in lb. germana); Minima moralia, 1974; Împotriva epistemologiei: o metacritică; Studii despre Husserl și antinomiile fenomenologice, 1983; Modele critice: intervenții și cuvinte cheie, 1998; Metafizică: Concept și probleme, 2000; “Critica rațiunii pure” a lui Kant, 2001.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.