Citate de Baruch Spinoza

Existenta este o datorie, chiar daca n-ar dura decat o clipa.

Când ajungi să-ţi câștigi singur existenţa...  Și s-o mai câștigi şi pe-a altora - e mai greu s-o mai iei metodic, ca la şcoală, sau cum ar trebui să fie la şcoală, şi să-nveţi ce n-ai învăţat când ar fi fost vremea de-nvăţat.

Nu dorim ceva fiindca il socotim bun, ci dimpotriva, numim bun ceea ce dorim.

Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.

Virtutea unui om liber se vadeste deopotriva de mare cand ocoleste primejdiile ca si atunci cand le invinge.

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

Tristetea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mica desavarsire.

Desconsiderarea de sine are o falsa aparenta de moralitate si religie. Si, desi desconsiderarea de sine se opune vanitatii, acela care se va desconsidera pe sine este foarte aproape de vanitate.

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.

Traiesc, iar acest lucru imi este cat se poate de clar.

Ca orice om, fara indoiala inca de pe vremea pictorilor din pestera Lascaux - poate chiar inainte de ei – si eu ma intreb despre sensul vietii noastre si despre existenta unei vieti de apoi, a unei transcendente, oricare ar fi forma ei. Hazardul, din nou, este un element fundamental al cresterii complexitatii. Dar este el autoritatea suprema? Tot ce exista este rezultatul purei intamplari? Nu cred. Dar atunci? Ce sau cine? As vrea atat de mult sa stiu... Adesea, sunt intrebat: "Sunteti credincios?" Iar eu raspund: "Cred ca da, dar nu stiu in ce cred!" © CCC

Daca ajungem sa uram fiinta iubita, astfel incat iubirea sa fie complet distrusa, vom simti pentru ea, din motive egale, o ura mai mare decat daca nu am fi iubit-o vreodata, si cu atat mai mare cu cat iubirea noastra a fost mai mare. (Etica) © CCC

Exist, gandesc, simt durerea.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Binele suprem este stiinta sau cunoasterea adevarata a naturii.

Existenta, iar nu fericirea noastra, intereseaza natura. (Viata, amorul si moartea)

Fiecare noțiune, fiecare familie, fiecare individ are o mitologie care dă culoare existenței sale. (Din voia Domnului)

Cu cat sufletul intelege mai bine ca toate lucrurile sunt necesare, cu atat are o putere mai mare asupra afectelor, adica sufera mai putin din cauza lor.