Citate de Baruch Spinoza

Cum putem învăța să ne cunoaștem pe noi înșine? Prin meditație, niciodată, dar prin acțiune, cu siguranță. (Sentințe în proză) © CCC

Putini oameni au o notiune bine fixata despre ceea ce se cheama om.

Desconsiderarea de sine are o falsa aparenta de moralitate si religie. Si, desi desconsiderarea de sine se opune vanitatii, acela care se va desconsidera pe sine este foarte aproape de vanitate.

Cunoasterea de sine: Cufunda-te in tine insuti, fa ceea ce corespunde profundei tale fiinte; cauta-te pe tine insuti, fii propriul tau stapan, mergi pe drumul tau propriu, indiferent incotro duce.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Este ceva caracteristic fiintelor rationale sa-si dea seama de propriile lor imperfectiuni.

Mai inainte de orice, vreau sa fiu adevarat.

Exista oare vreun om fara contradictii si care sa se priceapa perfect pe sine insusi, fiind tot atat de usor de inteles si de ceilalti ?

O dorinta care se naste din ratiune nu poate fi excesiva.

A avea informatii precise asupra posibilitatilor, aptitudinilor, puterilor noastre proprii inseamna intrucatva a realiza anticul ,,cunoaste-te pe tine insuti”.

Faptuieste-ti fapta si cunoaste-te.

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

A fi bun inseamna a te afla in armonie cu tine insuti.

Inainte de toate, din lucrurile lumii acesteia, unele stau in puterile tale, altele nu… Prin urmare, ia aminte. De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul la ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile, si deci la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu. Din contra, daca vei distinge cu precizie sfera ta proprie de cea straina tie, faptele tale nu vor cunoaste nici inceput, nici oprire fortata din afara; nu te vei plange de nimeni, nici nu vei da vina pe nimeni; si contand in toate numai pe vointa ta, nu te poate nici atinge, nici dusmani nimeni; caci n-are nici cum, nici de ce.

Uneori iti trebuie timp ca sa te lamuresti chiar asupra propriilor tale sentimente.

Ne temem sa cercetam propria noastra fiinta launtrica, pentru ca o asemenea cercetare ne-ar putea arata ca suntem altfel decat ne place sa ne credem, sau sa fim crezuti… De cele mai multe ori ne inselam pe noi insine, asa cum ii inselam si pe ceilalti.

Istoria sufletului omenesc e poate mai interesanta si mai folositoare decat toata istoria unui popor intreg, mai ales cand e rezultatul observatiilor facute de inteligenta unui om matur asupra propriei sale persoane. Si cand este scrisa fara dorinta vanitoasa de a trezi compatimire sau mirare.

"Cunoaste-te pe tine insuti"; foarte bine, dar pentru a incepe ceva in viata nu trebuie sa astepti pana te vei cunoaste pe tine insuti. In caz contrar, aceasta lozinca ar deveni pentru oricine un epitaf.

Binele suprem este stiinta sau cunoasterea adevarata a naturii.

Nu izbuteste nimeni lucruri mai mari decat puterea lui: iti spune dreapta judecata, ce-i cu putinta si ce nu-i. Asa-s poruncile naturii, asa e legea omeneasca; sa nu incerce nestiinta ce nu-i e dat sa-ndeplineasca.