Citate de Baruch Spinoza

Oamenii dobandesc cunostinte proportional cu curiozitatea lor.

Am sentimentul că undeva, în interiorul tău, există cineva pe care nimeni nu îl cunoaşte. © CCC

Daca am cunoaste toate tainele universului, am cadea indata intr-un plictis enorm.

Experienta invata popoarele ca geniul, lumina si cunostintele sunt adevaratele puteri ale prosperitatii, ale virtutilor lor.

Dorința de a cunoaște este însăși forma vieții și a inteligenței. © CCC

Nu e cu putinta ca cineva sa se priceapa la toate.

Acel ce stie mai mult va fi cel mai deprimat de timpul ce se pierde.

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.

Cunoști un om după cărțile pe care le citește.

Nu trebuie sa judeci oamenii asa cum ai judeca un tablou sau o situatie, dupa o singura si prima vedere.

Cunoaste felul de a fi al oamenilor cu care ai de-a face, pentru a patrunde intentiile lor. Daca o cauza e bine cunoscuta, vor fi aflate si efectele.

Nimic nu-i este mai firesc omului decat dorinta innascuta de a sti.

Investitia in cunoastere are cea mai mare dobanda.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Urmați flacăra strălucitoare a adevărului, Căutați să descoperiți căi de nimeni știute. Cu fiecare secret dezvăluit vouă, acum, Spiritul omului crește în cunoaștere Și Dumnezeu crește și mai mare!   Deși florile miturilor le puteți îndepărta, Deși fabulosul întuneric îl puteți risipi Și ceața închipuirii universului o puteți destrăma; Nu vor lipsi noi lucruri de iubit Mai departe, în univers.   Fiecare epocă are propriile țeluri Și uită repede visele zilelor trecute. Așadar, purtați torța învățăturii înainte Și alăturați-vă făuririi cunoștințelor noilor ere. Casa Viitorului să crească!   Dar nu disprețuiți altarele trecutului! Chiar de veți ridica mult mai frumoase catedrale. Pe pietrele lor, flăcările sfinte dăinuie încă, Iar iubirea omului e acolo și le veghează Și lor le datorați respect!   Acum, cu lumea ce se risipește din priviri, Coborâți curcubeul desăvârșit al desfătării, Fiți împăcați cu adevărata înțelepciune. Stelele voastre, o, tineri cuceritori, și ele, Se vor estompa în noapte! (Către tineri) Poezia îi încurajează pe tineri să urmărească cunoașterea și să îmbrățișeze viitorul respectând în același timp trecutul. Îndeamnă la eliminarea iluziilor, dar subliniază valoarea durabilă a iubirii și a tradiției. În comparație cu celelalte lucrări ale autorului, menține o temă consecventă a explorării intelectuale și a progresului generațional. În contextul timpului său, ea reflectă accentul de la sfârșitul secolului al XIX-lea pus pe descoperirea științifică și căutarea progresului, echilibrând în același timp această perspectivă cu o recunoaștere a importanței conservării umanității și a lecțiilor trecutului. Copyright © CCC All rights reserved

Cu cat sufletul intelege mai bine ca toate lucrurile sunt necesare, cu atat are o putere mai mare asupra afectelor, adica sufera mai putin din cauza lor.

De ce exista ceva si nu nimic?

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

Spune-mi cine te admira si iti voi spune cine esti. (Cozerii de luni) © CCC