Citate de Baruch Spinoza

Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.

Natura este bruta si salbatica fara mana omului, si este bine sa fie astfel, pentru ca omul sa fie constrans sa iasa din starea de natura, inactiva, si s-o prelucreze, si o data cu aceasta, sa devina dintr-un simplu produs natu­ral, o fiinta libera si rationala.

Omului nimic nu-i este mai folositor decat omul.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Există două tipuri de oameni: cu unii, îți pierzi timpul, cu ceilalți, pierzi noțiunea timpului.

Omul superior este sensibilizat de dreptate, omul inferior, de avantaj.

Omul sa traiasca facandu-si prezentul cat mai placut, caci ziua de maine se apropie necunoscuta.

Omul, între două neanturi, este doar o zi de nefericire. (Poezii postume) © CCC

Cu cat sufletul intelege mai bine ca toate lucrurile sunt necesare, cu atat are o putere mai mare asupra afectelor, adica sufera mai putin din cauza lor.

În fiecare epocă oamenii sunt altfel.

Omul! Ce mandru suna acest cuvant!

Multe minuni sunt pe lume, dar nu este niciuna mai mare decât omul. (Antigona)

Omul este un dialog interior.

Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute. (Caiete)

Nimic pe lumea asta nu merita sa fie cumparat cu pretul sangelui omenesc.

Cat de ciudata este indeobste aceasta faptura cu doua picioare, omul: implantat in tina, si lovindu-se cu crestetul de cer, capabil, atata vreme cat este flamand si framantat de pofte nesatioase, sa nascoceasca cele mai josnice ganduri, pentru a-si indestula trebuintele firesti, dar avantandu-si numaidecat gingas si gratios simtamintele si mintea spre nori, de indata ce are o farama de paine in pantec si si-a potolit poftele.

Nu suntem oameni pana cand nu am gasit ceva pentru care am fi dispusi sa murim. (Varsta ratiunii) © CCC

Natura e inferioara omului, prapastia de viata zoologica si vegetala n-atinge niciodata tensiunea vietii umane. Este un om numai cine traieste ca om, numai printre oameni.

Daca ratiunea il formeaza pe om, sentimentul e insa acela care il conduce.