Omul vrea sa se perpetueze, ii vine greu sa-si inchipuie ca odata si odata nu va mai fi. De aceea, cauta sa se regaseasca in copiii lui pe sine insusi, de aceea isi doreste ca acesti copii sa fie ca el insusi.
Cat de ciudata este indeobste aceasta faptura cu doua picioare, omul: implantat in tina, si lovindu-se cu crestetul de cer, capabil, atata vreme cat este flamand si framantat de pofte nesatioase, sa nascoceasca cele mai josnice ganduri, pentru a-si indestula trebuintele firesti, dar avantandu-si numaidecat gingas si gratios simtamintele si mintea spre nori, de indata ce are o farama de paine in pantec si si-a potolit poftele.
O fapta nu e neaparat nejustificata numai fiindca e lipsita de logica. Dar nici nu e intotdeauna justificata, fiindca are o logica a ei.
Singurul temei ce poate justifica o actiune omeneasca este placerea pe care fapta o harazeste faptuitorului. De indata ce un om cu personalitate investeste in ea un gram de placere, orice treaba searbada devine inflacarata.
Arta isi are radacinile in nevoia omului de a se exprima. Aceasta nevoie de exprimare este, pe cat se pare, un instinct al omului, harazit lui pentru ca speciei sa-i ramana conservate experientele si sentimentele individului.