Atâtea vorbe fără rost
Spun eu mereu, Iisuse,
Tu, oare câte-asculți cu drag
Din toate cele spuse?
Atâtea fapte fără rost
Fac vrute și nevrute,
Dar câte Ție-Ți folosesc
Și câte-Ți sunt plăcute?
Câți pași alerg, cât timp îmi pierd,
Din zilele-mi senine,
Cu ce folos, cu ce folos,
Iisuse pentru Tine?
Iisus iubit, te rog să-mi dai
O inimă-nțeleaptă
Să-Ți folosesc cu orice grai,
Cu orice gând și faptă.
Câți pași alerg, cât timp lucrez,
Din zilele-mi senine,
Să-i fac așa, să poți avea,
Iisus, folos de mine.
Neaducând nici un folos, voi, nicăirea
Nu veți găsi nici stima, nici iubirea.
(Albina și muștele)
…iubirea mea nu prea mai poate fi de folos nimănui, dar atâta cât a mai rămas, îţi aparţine în întregime.
(Agentul secret)
Deseori, cand un adevar este cel mai neplacut de auzit, este cel mai folositor de a-l spune.
Poate ca pasiunilor le datoram cele mai mari foloase ale spiritului omenesc.
Speranta este cel mai folositor sau cel mai primejdios dintre bunurile noastre.
De ce să-l pui pe-un om într-o situaţie neplăcută, de pe urma căreia nu numai că nu tragi nici un folos, dar rişti şi ca omul cu pricina să se simtă stânjenit în prezenţa ta şi să te evite cât poate?
Un om cu judecata trebuie sa-si alunge din suflet tot ce nu poate fi de folos nici altora, nici lui. Nu ne aflam oare pe acest pamant in primul rand pentru a ne face folositori si apoi pentru a fi fericiti?