Ovidiu (Publius Ovidius Naso), 43 i.e.n.—17 e.n., poet latin, născut în Sulmo, Abruzzo, la est de Roma, și exilat la Tomis, Marea Neagră, la vârsta de cincizeci de ani, până la sfârșitul vieții. A trăit 60 de ani.

Cel mai mare poet elegiac latin al timpului său, exilat de împăratul Augustus în anul 8 e.n. la Tomis (Constanța), unde a rămas până la sfarșitul vieții. Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu.

După ce a primit o educație aleasă și a încheiat o lungă călătorie în Grecia, a abandonat cariera onorurilor și profesia de avocat pentru a se dedica poeziei.

Format ca magistrat la Roma, dar și la Atena, tocmai în calitate de poet a sedus înalta societate romană cu celebrele sale elegii și texte erotice precum „Arta de a iubi” sau „Eroinele”.

Ovidiu a fost poetul la modă al Romei augustane, unul dintre cei mai iubiți scriitori din societatea mondenă a Romei, bucurându-se de succes până în anul 8 e.n. când a căzut în dizgrație sub domnia împăratului Augustus, din motive necunoscute, fiind alungat brusc de Augustus sub pretextul imoralității, de fapt, fără îndoială, pentru o intrigă de palat care o implica pe fiica împăratului. Ovidiu a fost nevoit să-și părăsească orașul fiind exilat la Tomis, exil pe care scriitorul monden l-a suportat cu mare greutate.

Acolo și-a petrecut ultimii ani ai vieții și a scris unele dintre cele mai personale și emoționante texte ale sale: o parte a corespondenței sale cu rudele rămase la Roma a fost reunită în două volume, „Tristele” și „Ponticele”.

În ciuda solicitărilor sale repetate, nu s-a putut întoarce niciodată la Roma și a murit în exil în Tomis, la Pontul-Euxin.

Subiectul esențial al operei sale, pe lângă poemul Ibis și un tratat despre arta pescuitului (Halieutica), este dragostea.

Ibisul, sau Împotriva ibisului, este un pamflet scris în anii săi de exil la Tomis, pe malul Mării Negre. Este „un flux constant de insulte serioase, dar erudite”, în filonul poemului cu același titlu al autorului alexandrin Callimachus.

„Ibisul lui Ovidiu, o piesă artificială și de circumstanță, nu este deloc o lectură plăcută; dar rămâne interesant prin faptul că, printre altele, arată tendința scriitorului de a evolua pe mai multe planuri ale realității în același timp. Poezia exprimă trei moduri diferite de a reacționa la aceeași ofensă; primul este ceea ce s-ar putea numi modul realist, al doilea, modul romantic, iar al treilea, modul grotesc. » — Hermann Fränkel, Ovidiu: Un poet între două lumi.

În ceea ce privește poezia de dragoste, elegiile Iubirile (cca. 15 î.e.n.) sunt dedicate femeilor iubite de poet și reprezentate de figura simbolică a lui Corinne.

În tratatul Arta de a iubi (Ars amatoria), cca. 1 e.n., parodiind poezia didactică, Ovidiu îi învață pe tinerii romani despre galanterie, enumerând locurile de întâlnire, indicând bărbaților tehnicile seducției, iar femeilor, arta podoabelor.

Ca să răspundă criticilor care întâmpinaseră Arta iubirii, oferă în poezia Remediile iubirii (Remedia amoris), cu mult umor, rețetele pentru a scăpa de o amantă inoportună.

Va urma un alt tratat erotic, Cosmeticele sau tratamentele faciale (cca. 2 e.n.).

Iubirea este și subiectul Heroidelor (cca. 20-15 î.e.n.), o culegere poetică sub forma a 21 de scrisori în versuri adresate de eroine mitice și literare iubiților lor (Penelope către Ulise, Dido către Enea, Deianira către Hercule, Elena către Paris, Fedra către Hipolit, Sappho către Phaon etc.). Aceste poezii (dintre care ultimele 6 conțin și răspunsuri), foarte admirate în Antichitate și Evul Mediu, plasează legende mitologice în cercurile elegante ale Romei augustane.

Cu Metamorfozele, Ovidiu s-a impus ca referință în literatura antică. Această lucrare fundamentală povestește fabulele și legendele care alcătuiesc istoria mitologică a Romei.

Marele poem mitologic al Metamorfozelor (2-8 e.n.), în 15 cărți (12.000 de versuri), conține aproape 250 de legende mitologice care amintesc de metamorfozele eroilor în animale, plante sau minerale. Este o epopee a istoriei lumii, evocată de la haosul originar până la apoteoza lui Cezar.

Poemul mitologic Metamorphoseon libri (Metamorfozele), redactat în hexametri dactilici, are la bază o concepţie pitagoreică şi credinţa în metempsihoză (credința în transmigrația sufletelor individuale, care străbat, în vederea purificării, un lung ciclu de reîncarnări succesive în animale, plante și oameni). Forţa descriptivă a lui Ovidiu e de factură plastică, nu narativă, accentuând elementele pitoreşti şi apelând la artificii alexandrine.

Influența poeziei alexandrine se regăsește în prezentarea pitorească a acestor legende: Ovidiu a știut să evite monotonia prezentând fiecare metamorfoză într-o lumină diferită, uneori favorizând studiul psihologic, când fantasticul, când romanticul. Considerate până în Renaștere drept una dintre capodoperele poeziei latine, Metamorfozele au fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru poeți (de la Chaucer la Hugo) și artiști (Tițian; Rubens; arhitecți, peisagiști și sculptori de statui de la Palatul Versailles).

Ovidiu este și autorul unui tratat, sub formă de poem didactic, Sărbătorile sau Fastele (Fasti), între 3 și 8 e.n., calendar al sărbătorilor religioase din Roma, lună de lună, din care a mai rămas doar prima parte (ianuarie până în iunie). Raportând originile legendare ale fiecărei sărbători și evocând mai mult sau mai puțin detaliat ceremoniile care le caracterizează, Ovidiu completează astfel datele mitologice ale Metamorfozelor și ilustrează un tablou pitoresc al religiei romane, de la cele mai arhaice rituri până la noile ceremonii ale cultului imperial.

În sfârșit, suferințele exilului i-au inspirat colecțiile elegiace ale Ponticelor (Epistulae ex Ponto), scrisori versificate adresate familiei și prietenilor săi din Roma, pentru ca aceștia să obțină iertarea lui de la împărat și cea a Tristelor (Tristi), în cinci cărți, ale căror poezii, scrise sub formă de scrisori fără un destinatar anume, sunt destul de înduioșătoare, uneori disperate, implorând pe cei apropiați, dar excesiv de măgulitoare față de Augustus.

Poemele din exil, scrise între anii 8 şi 17 e.n., cuprind: Tristia (Tristele) şi Epistulae ex Ponto (Ponticele), elegii grupate în cinci cărţi adresate soţiei şi prietenilor, redactate în distih elegiac.

În ciuda recurgerii, uneori obositoare, la legendele mitologice și a monotoniei lamentărilor sale, Ovidiu a reușit să-și transpună suferința de exilat și să-și evoce, cu un pitoresc amar, viața de pe țărmurile îndepărtate ale Mării Negre, în mijlocul triburilor barbare. Ovidiu este primul poet cult care descrie tărîmurile dobrogene şi oamenii de aici.

Deși a fost arsă din ordinele lui Augustus, opera lui Ovidiu a supraviețuit totuși secolelor până în punctul în care a inspirat un număr mare de scriitori, în special în perioada romantică.

În poemele sale facile, ca și în operele sale mai ambițioase, Ovidiu joacă jocul lirismului elegiac roman: un joc al minții elegant, distanțat permanent de referiri la mitologie, dar interpretat cu un remarcabil simț al „plasticului” obiectelor și situațiilor. Evocator ironic al Romei mondene și al dorințelor ei artificiale, Ovidiu a apărut în Evul Mediu ca un moralist, ceea ce i-a adus un succes de durată.

Genurile literare practicate:

Poezia didactică: poezie a cărei funcție este de a instrui: Arta de a iubi, Remediile iubirii, Cosmetice sau tratamente faciale, Sărbătorile (Fasti).

Poezia lirică elegiacă: poezie în care se exprimă sentimente de tristețe: Tristele, Ponticele.

Poezia lirică de dragoste: poezia în care exprimă sentimentul de iubire: Iubirile.

Poemul epic: Metamorfozele, ca şi Eneida lui Vergiliu, sunt o epopee, un gen care se caracterizează printr-un conţinut nobil şi, la nivelul formei, prin folosirea hexametrului dactilic, aceste două caracteristici semnalând expresia sublimă.

Dintre toate genurile, Ovidiu se remarcă prin gustul său pentru tema „erotică”. Ovidiu consacră prin aceste creaţii distihul elegiac, iar spontaneitatea şi facilitatea versificaţiei îi aduc recunoaşterea imediată.

Opere principale:

Metamorfozele sunt o repovestire a miturilor și legendelor Greciei și Romei și ale celor răsăritene, aranjate ingenios ca o narațiune continuă în versuri. Ovidiu a fost citit pe scară largă în Evul Mediu, iar Metamorfozele au fost traduse în mai multe limbi. O versiune populară, cunoscută sub numele de „Ovidiu moralistul”, a dat interpretări creștine ale miturilor, transformându-le în prefigurări ale evenimentelor biblice. Metamorfozele, în care încearcă să demonstreze veșnicia vieții; 250 legende (un om sau o zeitate se transformă într-un animal, într-o plantă sau într-o constelație, în urma unor întâmplări deosebite), desfășurate cronologic, de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație.

Tristele și Ponticele, (Tristia – „Tristele”, în 5 cărți si Epistulae ex Ponto sau Pontica – „Ponticele”) scrise in timpul exilului sub forma de scrisori adresate rudelor si prietenilor; ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis și adresate lui Augustus, soției sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat și de a i se permite revenirea la Roma. Ovidiu prezintă situația nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere și de tristețe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie și de prieteni.

Sărbătorile (Fasti) sunt un tratament poetic al calendarului roman și cuprind legende, istorie și descrieri ale riturilor și festivalurilor sezoniere. Există doar șase cărți, din ianuarie până în iunie. Fasti (Fastele sau Festivalurile sau Sarbatorile), Fastorum Libri Sex, “Șase cărți ale calendarului”, Cartea zilelor sau Despre calendarul roman, este un poem in șase cărți, publicat în anul 8 e.n. Se crede că Ovidiu a lăsat neterminata lucrarea Fasti (cuprine doar lunile ianuarie – mai) atunci când a fost exilat la Tomis de către împăratul Augustus în anul 8 e.n. Scrisă sub forma unor cuplete elegiace și inspirându-se din traditiile poeziei didactice grecești și latine, Fasti este structurată ca o serie de declaratii ale unor martori oculari și interviuri ale “poetului-profet” sau “bard” cu zeități romane, explicand originea sărbătorilor religioase romane și a obiceiurilor asociate – adesea cu multiple etiologii (cauzele acestora). La inceputul erei noastre, Fastele erau marele calendar religios comentat zi de zi. Este o lucrare ce combină mitologia, istoria și filosofia. Ovidiu alterneaza genurile literare: episoadele epice, conversația cu zeii, imaginile de gen și așa mai departe.

Arta de a iubi sau Arta iubirii (Ars amandi sau Ars amatoria, 1 î.e.n.), tratat didactic; poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei.

Remediile iubirii (Remedia amoris), replică ironică la Ars amatoria, în care se recomandă indragostitilor nefericiți diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei.

Eroinele, Heroidele (Heroides sau Epistulae Heroidum – „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine”, 10 î.e.n.), culegere versificata de scrisori imaginare; 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personaje feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea, Medeea către Jason etc.

Iubirile (Amores), (23 î.e.n.-16 î.e.n.), în 3 cărți, cuprinzând 49 elegii de dragoste.