Citate despre Dorinta

Ceea ce nu se intrebuinteaza este fara de folos, ceea ce este fara de folos nu este decat o povara.

Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta ca­re pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

Cu cat un obiect este mai ferit, cu atat devine mai atragator. Paza nu-i decat o invitatie pentru hoti.

Când năzuim către ceva, acest ceva ni se înfăţişează exclusiv într-o lumină favorabilă; dar odată scopul atins, ne sar în ochi doar aspectele negative a celor săvârşite.

Câte minţi pesimiste ajung să-și dorească lucrurile de care se tem, numai pentru a avea dreptate! © CCC

Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoasterea, ci certitudinea.

Inteleptul nu sufera de lipsa nici unui lucru, si totusi are trebuinta de multe; dimpotriva, prostul n-are trebuinta de nimic, caci nu stie sa se foloseasca de nici un lucru, dar sufera de lipsa tuturor.

Dorinta reprimata se stinge treptat pana cand nu mai ramane decat umbra dorintei. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

E o constatare, de multe ori verificata de istorie si de viata, aceea ca numai insuficientele devin probleme. Nimeni nu se preocupa decat de ceea ce ii lipseste. Fericirea nu intereseaza decat pe nenorocit, iar bogatia pe sarac.

Nu dori ceea ce nu-i cu putinta.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Dorinta, singurul resort al lumii, dorinta, sigura rigoare pe care omul trebuie sa o cunoasca.

Durerea de a nu avea ce dorim e mult mai mare decat placerea de a avea.

E in natura oricarei dorinte sa se stinga daca nu e hranita de speranta.

In imprejurari noi, se schimba si dorintele noastre.

Senzualitatea si sentimentele, dorintele si duiosia se intalnesc de tot atatea ori imbinandu-se intre ele, intocmai cum se gasesc si dusmanindu-se. Sunt oameni care imediat ce dorinta lor devine posesiune, incep sa urasca aceasta dorinta. Sunt insa si altii ale caror dorinte sunt dublate de blandete si afectiune.

In viata, trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinte.

Din dorinta se naste ideea mijloacelor.

Nu e vorba de a crede sau a nu crede. E vorba de a şti ce vrei. Dar nu vrem altceva decât Eternitatea. (Zâna carabină) © CCC