A fi liber inseamna a dori ca lucrurile să se intample, nu asa cum iti place tie, ci asa cum se intampla.
sau
Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi vei prospera întotdeauna.
Epictet
Acest citat ar trebui legat de cel in care Epictet afirma faptul ca unele lucruri depind de noi, altele nu. A dori ca lucrurile să se intample așa cum iti place este ca si cum ai dori sa fii Dumnezeu pentru ca atunci poti sa doresti să schimbi legile naturii. Ințeleptul nu numai că acceptă ordinea lumii, dar o doreste. Astfel, el se integreaza in ordinea universală.
Dorinta vesnic neimpacata scade,
cand a gonit spre o tinta cu prea departe raza.
Nu da prea tare pinteni,
caci fuga inceteaza.
Atunci cand zeii vor sa ne pedepseasca, ne indeplinesc dorintele.
Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.
Nu e sarac cine are putin, ci cine doreste mult.
Omul nu stie ce vrea, dar stie foarte bine ca nu vrea ceea ce are.
© CCC
Cea mai tare e necesitatea care domneste peste toate.
Victoria cere efort.
© CCC
Nu trebuie sa doresti imposibilul.
Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoasterea, ci certitudinea.
E in natura oricarei dorinte sa se stinga daca nu e hranita de speranta.
Intotdeauna savarsim lucruri oprite si ravnim la ceea ce nu e ingaduit.
N-am decat o singura dorinta, si întreaga mea fiinta si toate puterile mele tintesc spre implinirea ei. Am dorit-o atat de multa vreme si atat de neclintit, incat sunt convins ca se va implini.
(La rascruce de vanturi)
Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului.
(Maxime și cugetări)
Nu doresti ce nu cunosti.
Un spirit slab crede usor ceea ce doreste.
Tuturor ni se pare ca obiectul pe care-l dorim si ne este refuzat e dorit de toata lumea.
Dorinta se exprima prin mangaiere, asa cum gandirea se exprima prin limbaj.
(Fiinta si neantul)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.