Citate filosofice explicate

Imi pierd dorinta pentru ceea ce caut, tot cautand ceea ce doresc. © CCC

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Il numesc liber pe acela care este condus numai de ratiune.

Cine are multe, e lipsit de multe, si nevoile mari nu se nasc din saracie mare, ci dimpotriva, din bogatie mare, caci cu cat ai mai mult, cu atat doresti mai mult.

Multumirea nu consta in multe averi, ci in putine nevoi.

Libertatea necesită curaj, inițiativă, nevoia de a decide ce poate însemna viața. (Zile fără sfârșit, 1933) © CCC

Sa nu cer nimic, sa nu accept nimic - mi-am spus intotdeauna -, e singurul mijloc de a-mi pastra libertatea. Caci acceptarea te indatoreaza… uneori o atitudine, un gest… un cuvant iti dezvaluie simtamintele aceluia al carui debitor ai devenit… adeseori o generozitate ascunde un interes.

Cand dorim intens ceva si dorinta se implineste, ni se pare ca deznodamantul a venit prea repede. Ne place mai mult mirajul bucuriei viitoare decat amintirea bucuriei trecute.

Dorinţa de un fruct delicat este mai plăcută decât fructul însuşi.

Doing what you like is freedom. Liking what you do is happiness. Sa faci ceea ce iti place inseamna libertate. Sa-ti placa ceea ce faci inseamna fericire. Frank Tyger

Libertatea este dreptul de a nu minti.

Ispitele si incercarile sunt niste lupte: daca ai fost invins o data, de doua ori sau de mai multe ori, lupta din nou; va veni un timp cand vei castiga victoria.

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

Nu ravni ce n-o sa ai nicicand.

E o constatare, de multe ori verificata de istorie si de viata, aceea ca numai insuficientele devin probleme. Nimeni nu se preocupa decat de ceea ce ii lipseste. Fericirea nu intereseaza decat pe nenorocit, iar bogatia pe sarac.

Omul este inteligent pentru ca are o mana.

Anaxagora

Pentru Anaxagora, intrucat avem mâini, am devenit ființele cele mai inteligente din Univers. Aceasta idee va fi reluata de filosofii moderni, pentru care inteligența este în primul rând practică, înainte de a fi contemplativă (deci inteligența este în primul rând tehnica). Aristotel va inversa aceasta afirmatie: Pentru ca este inteligent, omul are mâini (în caz contrar, omul nu ar sti sa se foloseasca de ele, iar natura nu ofera nimic fara efort).

Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi nu în a fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei. „Libertatea politică nu constă defel în a face ceea ce vrei. Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.” Charles L. de Montesquieu In citatul complet, Montesquieu se referă in mod explicit la libertatea politică, dar aprecierile lui sunt valabile în cazul oricărei forme de libertate. Intotdeauna excesul de libertate distruge libertatea: “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel .” Dacă legea limitează libertatea, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. In fond, libertatea este puterea de a se supune legii. Legea care asigura libertatea individuala este cea care se conformează justiției și nu poate nici sa-i impiedice pe cetateni de la îndeplinirea indatoririlor lor, nici sa-i constranga să acționeze împotriva lor. Montesquieu dă o altă formulare acestui principiu: “Un lucru nu este drept pentru că este legiferat. Dar trebuie să fie legiferat pentru ca este drept.” (Cugetarile mele) Romanii obișnuiau să spună: "Dura lex sed lex" (Legea e dura, dar e lege). Legea trebuie să se aplice, iar dacă pare prea dura (sau, mai general spus, inadecvata) trebuie să fie mai degrabă schimbata, decât eludată: "Uneori este necesar să se schimbe anumite legi, dar acest lucru se intampla rareori, iar atunci când se întâmplă, trebuie să fie modificate cu o mână tremurânda." (Montesquieu) © CCC

Cel ce caută în libertate altceva decât este aceasta e făcut pentru a fi servitor. (Vechiul Regim și Revoluția) © CCC