Dacă ați putea să înviați un om, pe cine ați alege? Într-o seară a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversație linistită, câteva femei și câțiva bărbați se amuză să răspundă la această întrebare. Maria își dorește nespus de mult să învie Mozart. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e razboi și e nevoie de ceva care să fie dincolo de războaie. Poate fiindca Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg bolnav, nu mai așteaptă nimic de la viață, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ține loc de fericire. Sau poate ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cântă la pian. Mozart e o dorință, una frumoasă. Peste câteva zile, un bărbat necunoscut soseșe la conac. Vine de departe și mâinile lui sunt fine.
(Învierea lui Mozart)
Daca as avea tot ce doresc, as avea imediat impresia ca n-am nimic.
Complexitatea va constitui structura lumii de maine si va trebui sa ne adaptam la subtilitate ca la o conditie naturala a existentei.
Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.
Câte minţi pesimiste ajung să-și dorească lucrurile de care se tem, numai pentru a avea dreptate!
© CCC
A intelege inseamna a putea.
Nu pot citi niciodată toate cărțile pe care le doresc. Nu pot fi niciodată toți oamenii care doresc și să trăiesc toate viețile pe care le doresc. Nu mă pot forma niciodată în toate abilitățile pe care le doresc. Și de ce vreau? Vreau să trăiesc și să simt toate nuanțele, tonurile și variațiile experienței mentale și fizice posibile din viața mea.
(Jurnale integrale, 2000)
© CCC
Senzualitatea si sentimentele, dorintele si duiosia se intalnesc de tot atatea ori imbinandu-se intre ele, intocmai cum se gasesc si dusmanindu-se. Sunt oameni care imediat ce dorinta lor devine posesiune, incep sa urasca aceasta dorinta. Sunt insa si altii ale caror dorinte sunt dublate de blandete si afectiune.
Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.
Ideile nu se construiesc in sine, izolate. Ele tind intotdeauna sa rastoarne alte idei.
Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
Tuturor ni se pare ca obiectul pe care-l dorim si ne este refuzat e dorit de toata lumea.
Ceea ce nu se intrebuinteaza este fara de folos, ceea ce este fara de folos nu este decat o povara.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.