Citate de Camil Petrescu

Nu trebuie sa-ti iei dorintele drept realitati.

Trebuie să te gândești de două ori la ceea ce dorești pentru că, într-o zi sau alta, vei avea. (Carnețelul unui hoinar) © CCC

Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă. (Pasiune simplă)

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Inclinam intotdeauna catre cele oprite si dorim cele refuzate.

Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.

Cand dorim cu multa ardoare un lucru, nu mai gandim temeinic asupra a ceea ce credem si a ceea ce nu credem.

E o constatare, de multe ori verificata de istorie si de viata, aceea ca numai insuficientele devin probleme. Nimeni nu se preocupa decat de ceea ce ii lipseste. Fericirea nu intereseaza decat pe nenorocit, iar bogatia pe sarac.

Durerea de a nu avea ce dorim e mult mai mare decat placerea de a avea.

Lucrurile au o valoare ce corespunde perseverentei noastre de a le dori.

Se bucura mai mult de averi cel ce nu le simte lipsa.

E in natura oricarei dorinte sa se stinga daca nu e hranita de speranta.

Din dorinta se naste ideea mijloacelor.

Nu ravni ce n-o sa ai nicicand.

Este uimitor cat de mult seamana, in reactiile simtirilor, doi oameni care iubesc, oricat ar parea ca au caractere diferite.

Oare nu toti am luat, mai mult sau mai putin, dorintele noastre drept realitati?

Dragostea e frumoasa tocmai pentru ca nu poate cunoaste nicio constrangere; e preferinta sincera.

Când năzuim către ceva, acest ceva ni se înfăţişează exclusiv într-o lumină favorabilă; dar odată scopul atins, ne sar în ochi doar aspectele negative a celor săvârşite.

...O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei.

N-am decat o singura dorinta, si întreaga mea fiinta si toate puterile mele tintesc spre implinirea ei. Am dorit-o atat de multa vreme si atat de neclintit, incat sunt convins ca se va implini. (La rascruce de vanturi)