Citate de Alexandre Dumas-tatal

Dorinta vesnic neimpacata scade, cand a gonit spre o tinta cu prea departe raza. Nu da prea tare pinteni, caci fuga inceteaza.

Ceea ce doresc este să fug de mine însumi. © CCC

Oare nu toti am luat, mai mult sau mai putin, dorintele noastre drept realitati?

Asa-i facuta lumea: doreste lucruri rare! Ce in aceasta lume au mare cautare. Si cele dintai fructe par vara mai gustoase, Si razele de iarna sunt mult mai pretioase. Femeia nazuroasa e mai ispititoare, Iar usile deschise nu sunt atragatoare.

Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.

Mai pastreaza intotdeauna cate o dorinta, ca sa nu fii niciodata nefericitul unei mari fericiri.

Cand te-ai deprins in viata cu un obicei... iti pare cu neputinta sa renunti la el, fara sa sfarami in acelasi timp toate celelalte resorturi ale vietii.

Unde e o necesitate, trebuie sa fie o posibilitate.

Omul are multe trebuinte. El nu iubeste decat pe cei ce pot sa i le satisfaca pe toate.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Inclinam intotdeauna catre cele oprite si dorim cele refuzate.

Exista doua feluri de a-ti dovedi dragostea pentru o femeie; casatorindu-te cu ea daca este libera si respectand-o daca nu este.

Oamenii cu adevarat generosi sunt intotdeauna gata sa devina compatimitori, atunci cand nenorocirea dusmanului depaseste limitele urii lor.

Atunci cand zeii vor sa ne pedepseasca, ne indeplinesc dorintele.

Nu e sarac cine are putin, ci cine doreste mult.

Uneori ai suferit destul de mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata: sunt prea fericit.

Nu trebuie niciodata sa ti se para ceva cu neputinta.

Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.

Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.

Ai grija sa obtii ce iti doresti in viata sau vei fi obligat sa te multumesti cu ce primesti.