Mi-ar fi plăcut să fiu o doamnă, care trăiește la țară, cu mulți cai și câini.
Într-o zi, pe când Elisabeta era o fată de 12 ani, în timp ce lua lecții de la tutorele său, acesta a întrebat-o ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi fost prințesă. Răspunsul său îi dezvăluie personalitatea.
© CCC
Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului.
(Maxime și cugetări)
Îmi doresc să merg pe bicicletă, să dansez, să fluier, să privesc lumea, să mă simt tânără și să știu că sunt liberă.
(24 decembrie 1943)
© CCC
Toate cunostintele ne vin de la inima.
Detaliile formeaza perfectiunea, insa perfectiunea nu este un detaliu.
Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă.
(Pasiune simplă)
Cine nu pretuieste viata n-o merita.
Sa iubesti poti numai ceea ce cunosti.
Cine are multe, e lipsit de multe, si nevoile mari nu se nasc din saracie mare, ci dimpotriva, din bogatie mare, caci cu cat ai mai mult, cu atat doresti mai mult.
Un spirit slab crede usor ceea ce doreste.
Valoram ceva prin aspiratia noastra…Un suflet se masoara prin dorinta sa, dupa cum judecam catedralele, de la departare, dupa inaltimea clopotnitelor lor.
Cine gândeşte puţin greşeşte mult.
© CCC
In viata exista doua tragedii. Una e sa nu obtii ceea ce doresti. Cealalta e sa obtii.
Ceea ce doresc este să fug de mine însumi.
© CCC
Dorinta se exprima prin mangaiere, asa cum gandirea se exprima prin limbaj.
(Fiinta si neantul)
© CCC
Mi-am dorit ca avionul cu care mă întorceam de la Copenhaga să se prăbușească dacă nu mai aveam să-l revăd niciodată.
(Pasiune simplă)
Dorinţa este jumătatea vieții, indiferenţa este jumătatea morții.
© CCC
Atâta timp cât obiectul pe care ni-l dorim ne lipsește, ni se pare superior tuturor; de îndată ce este al nostru, vrem un altul și setea noastră rămâne aceeași.
© CCC
Omul are multe trebuinte. El nu iubeste decat pe cei ce pot sa i le satisfaca pe toate.