Citate de Anne Frank

Omul are multe trebuinte. El nu iubeste decat pe cei ce pot sa i le satisfaca pe toate.

Imi pierd dorinta pentru ceea ce caut, tot cautand ceea ce doresc. © CCC

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

In viata, trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinte.

Dorinta reprimata se stinge treptat pana cand nu mai ramane decat umbra dorintei. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.

Cand dorim cu multa ardoare un lucru, nu mai gandim temeinic asupra a ceea ce credem si a ceea ce nu credem.

Când năzuim către ceva, acest ceva ni se înfăţişează exclusiv într-o lumină favorabilă; dar odată scopul atins, ne sar în ochi doar aspectele negative a celor săvârşite.

Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă. (Pasiune simplă)

Cand ai putine dorinte, ai si putine lipsuri.

Limitarea dorintelor serveste si ca leac impotriva temerilor.

Ceea ce doresc este să fug de mine însumi. © CCC

Dorinta stie sa gaseasca si mijloacele care o duc la indeplinire.

Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.

Bunurile pe care le dorim primeaza asupra celor pe care le avem.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Senzualitatea si sentimentele, dorintele si duiosia se intalnesc de tot atatea ori imbinandu-se intre ele, intocmai cum se gasesc si dusmanindu-se. Sunt oameni care imediat ce dorinta lor devine posesiune, incep sa urasca aceasta dorinta. Sunt insa si altii ale caror dorinte sunt dublate de blandete si afectiune.

Dorinta de bunastare este singurul motor al actiunilor omenesti.

Ceea ce nu se intrebuinteaza este fara de folos, ceea ce este fara de folos nu este decat o povara.

Îmi doresc să merg pe bicicletă, să dansez, să fluier, să privesc lumea, să mă simt tânără și să știu că sunt liberă. (24 decembrie 1943) © CCC