Citate de Baruch Spinoza

In viata, trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinte.

Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.

Nu rade, nu plange, nu uri, intelege.

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.

Dorinta, singurul resort al lumii, dorinta, sigura rigoare pe care omul trebuie sa o cunoasca.

Cine are multe, e lipsit de multe, si nevoile mari nu se nasc din saracie mare, ci dimpotriva, din bogatie mare, caci cu cat ai mai mult, cu atat doresti mai mult.

Nu dorim ceva fiindca il socotim bun, ci dimpotriva, numim bun ceea ce dorim.

Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.

Lucrurile au o valoare ce corespunde perseverentei noastre de a le dori.

Nu cel ce are putin, ci cel ce ravneste la multe e sarac.

Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Sarac e cel ce se simte sarac, caruia ii trebuie neaparat mai mult decat are.

Binele suprem este stiinta sau cunoasterea adevarata a naturii.

Mai pastreaza intotdeauna cate o dorinta, ca sa nu fii niciodata nefericitul unei mari fericiri.

Numai dorinta da nastere suferintei... a dori inseamna a suferi.

Poate că atunci când ne trezim că ne dorim totul, suntem periculos de aproape de a nu dori nimic. © CCC

Mi-ar fi plăcut să fiu o doamnă, care trăiește la țară, cu mulți cai și câini. Într-o zi, pe când Elisabeta era o fată de 12 ani, în timp ce lua lecții de la tutorele său, acesta a întrebat-o ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi fost prințesă. Răspunsul său îi dezvăluie personalitatea. © CCC

Dorintele naturale sunt limitate; cele izvorate din pareri inselatoare n-au unde sfarsi, caci ce e fals nu are limita. Cel care merge pe un drum ajunge la capat, ratacirea insa este fara margini.

Cand ai putine dorinte, ai si putine lipsuri.

Trebuie să te gândești de două ori la ceea ce dorești pentru că, într-o zi sau alta, vei avea. (Carnețelul unui hoinar) © CCC