Dorința este însăși esența omului.
Baruch Spinoza (1632-1677), Etica
Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre?
Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume.
Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor.
În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți...
Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența.
Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista.
Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria.
Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral.
Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în obținerea ei:
„Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.”
© CCC
Oare nu toti am luat, mai mult sau mai putin, dorintele noastre drept realitati?
Iubirea este ca soarele dupa ploaie, iar dorinta este ca furtuna dupa soare.
(Venus si Adonis)
© CCC
Nici linia dreapta nu are nevoie de indreptare, nici justitia de justificare.
Unde e o necesitate, trebuie sa fie o posibilitate.
Cand dorim cu multa ardoare un lucru, nu mai gandim temeinic asupra a ceea ce credem si a ceea ce nu credem.
Inclinam intotdeauna catre cele oprite si dorim cele refuzate.
Mi-ar fi plăcut să fiu o doamnă, care trăiește la țară, cu mulți cai și câini.
Într-o zi, pe când Elisabeta era o fată de 12 ani, în timp ce lua lecții de la tutorele său, acesta a întrebat-o ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi fost prințesă. Răspunsul său îi dezvăluie personalitatea.
© CCC
Nu trebuie sa doresti imposibilul.
A fi liber inseamna a dori ca lucrurile să se intample, nu asa cum iti place tie, ci asa cum se intampla.
sau
Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi vei prospera întotdeauna.
Epictet
Acest citat ar trebui legat de cel in care Epictet afirma faptul ca unele lucruri depind de noi, altele nu. A dori ca lucrurile să se intample așa cum iti place este ca si cum ai dori sa fii Dumnezeu pentru ca atunci poti sa doresti să schimbi legile naturii. Ințeleptul nu numai că acceptă ordinea lumii, dar o doreste. Astfel, el se integreaza in ordinea universală.
Am avut odată o mie de dorințe. Dar în singura mea dorință de a te cunoaște – toate celelalte s-au topit.
Sentimentele si dorintele carora nu le dai atentie mor curand de inanitie: pentru ca atentia constienta este hrana si substanta lor.
Moartea nu e de temut, numai ideea ingrozitoare despre ea o face de temut.
Natura ti-a dat doua urechi si o singura limba, ca sa asculti de doua ori si sa vorbesti numai o data.
Nu vorbi mult de filosofie si teorii filosofice, ci tradu principiile tale in fapte.
Nu ravni ce n-o sa ai nicicand.
Si in inimile cele mai curate dorinta bate uneori ca vantul care ia cu sine vointa.
In conversatie, nu aduce vorba la tot pasul, cu rost sau fara rost, de ispravile si intamplarile tale; caci placerea ce o ai tu de a povesti nu o au si cei dimprejur de a te asculta.
Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta care pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.