Nicolas de Malebranche, 5 aug. 1638 – 13 oct. 1715, filosof raționalist, teolog și preot oratorian francez, format în spiritul neoplatonismului augustinian, considerat un adept critic al cartezianismului. Cunoscut ca fiind “Filozoful ocazional,” un termen inventat de David Hume. A trait 77 de ani.
În lucrările sale, a încercat să sintetizeze gândirea Sf. Augustin și a lui Descartes. Malebranche este cunoscut mai ales pentru doctrinele sale “Viziunea ideilor in Dumnezeu” (toate ideile noastre se află în substanța lui Dumnezeu, “vedem toate lucrurile în Dumnezeu”) și ocazionalism (ceea ce numim, de obicei, cauze sunt, de fapt, ocazii create de Dumnezeu pentru a acționa și a produce urmări) care i-au permis să demonstreze rolul activ al lui Dumnezeu în fiecare aspect al lumii, precum și dependența totală a sufletului vis-à-vis de Dumnezeu.
Fiul unui secretar al regelui, Nicolas de Malebranche s-a alăturat Colegiului de la Marche, apoi la Sorbona, unde a primit o educație religioasă și scolastică. Căutând seninătatea unei vieți dedicate studiului, s-a întors la Oratoriu și a fost hirotonit preot în 1664.
Într-o zi în care se plimba, a descoperit într-o librărie „Tratatul despre om” al lui Descartes, eveniment care i-a bulversat viața intelectuală și religioasă. A devenit interesat de filozofie și cel mai credincios discipol al cartezianismului. Putea acum să armonizeze mesajul creștin cu rațiunea naturală și știința modernă.
A publicat prima sa lucrare „Despre căutarea adevărului” și mai târziu „Tratatul despre natură și har”, cu probleme mai științifice și controversate, în care va reveni asupra problemei miracolelor.
Scriitor recunoscut, în 1699, a fost ales la Academia de Științe. Gândirea sa se constituie din acest postulat: „religia este adevărata filozofie”. Spre deosebire de Descartes, oratorianul consideră că Dumnezeu poartă ideile în el și că transmite cunoștințele sensibile și raționale sufletelor omenești pornind de la legile unirii trupului și sufletului. Astfel, originea ideilor nu se găsește nici în afara subiectului, nici în el, ci sunt de ordinul transmiterii divine.
În ciuda aparentei religiozități a teoriilor sale, Nicolas Malebranche a mers împotriva curentului gândirii creștine dogmatice, anunțând prematur dinamica critică a „Iluminismului”.
Opere principale:
Despre căutarea adevărului, 1674-1675; Conversații creștine, 1676; Tratat despre natură și har, 1680; Meditatii crestine si metafizice, 1682; Tratat de morala, 1684; Dialoguri despre metafizica, religie și moarte, 1688; Tratat despre iubirea de Dumnezeu, 1698; Dialogul dintre un filozof creștin și un filozof chinez despre existența și natura lui Dumnezeu, 1708; Scrisori către Dortous de Mairan; Reflecții asupra premonitiei fizice, 1715.