A-i cunoaște pe ceilalți înseamnă înțelepciune. A se cunoaște pe sine însuși înseamnă înțelepciune superioară.
(Cugetări)
Cunoaște-te și lasă în seama lui Dumnezeu tainele pe care vrea să le facă; omul este singurul studiu necesar omului.
(Eseu despre om)
© CCC
Cum putem învăța să ne cunoaștem pe noi înșine? Prin meditație, niciodată, dar prin acțiune, cu siguranță.
(Sentințe în proză)
© CCC
Vocea care șoptește în singurătate: ridică-te, pornește la drum, mergi în întâmpinarea ființei tale pe care nu o cunoști, pe care preferi să o ignori pentru că această stare este mai liniștită.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Ce e mai mare decât toate? Spaţiul care îi cuprinde pe toţi.
Ce e mai rapid decât toate? Mai rapid decât toate este gândul, el pe toate le întrece.
Ce e mai înţelept decât toate? Timpul, fiindcă el singur îi învață pe toţi.
Ce e mai uşor decât toate? Să dai sfaturi altora.
Ce e mai minunat decât toate? Lumea (cosmosul), fiindcă ea e creaţia Zeului.
Ce e mai puternic decât toate? Nevoia, fiindcă ea domneşte asupra tuturor.
Ce e comun pentru toţi? Speranţa. Ea există şi la cei care nu mai au nimic.
Ce e mai greu decât toate? Să te cunoşti pe tine însuţi.
Cand vocea linistii imi atinge cuvintele,
O cunosc si astfel ma cunosc pe mine.
Fiti voi insiva, nu imitati pe nimeni. Aveti sub picioarele voastre izvoare de apa vie. Nu invidiati popoarele batrane, ci priviti-l pe al vostru. Cu cat mai adanc veti sapa, cu atat veti vedea tasnind mai mult viata.
Lumea este dispunerea naturala si spatiul tuturor gandurilor si perceptiilor mele explicite. Adevarul nu locuieste doar inlauntrul omului, sau, mai exact, nu este launtrul omului, pentru ca fiinta umana traieste in lume si doar in lume se poate cunoaste pe sine.
Fericirea a ajuns la mine pe căi ocolite. Reţeta nu o pot da, pentru că sunt mulţi oameni care nu ar digera procesul de fabricaţie. Fericirea este probabil momentul acela scurt de extaz când întâlneşti un bărbat care îţi place sau îţi cumperi o geantă sau dai cu un parfum extraordinar. Genul ăla de fericire ţine puţin şi nu e durabil. Aş miza mai mult pe o pace interioară, care este rezultatul unei împăcări cu sine, cu destinul, aşa cum spuneau anticii este important să ne cunoaştem pe noi înşine, este excursia cea mai grea, pentru că o dată ce avem curajul să ne privim cu luciditate, urmează faza a doua, care este cea mai importantă, să schimbăm ce nu e bine pentru noi, în relaţiile cu ceilalţi sau cu destinul. Sunt lucruri care nu ne ies fiindcă nu ne sunt scrise şi nu le putem obţine cu forţa. Nicio viaţă nu este perfectă.