Citate de Jean d’Ormesson

Titlul acestui manual de savoir-vivre pentru uzul celor care se întreabă despre misterele lumii, l-am împrumutat de la Maimonide, filosof și doctor evreu născut la Cordoba, apoi musulman, pe vremea lui Philippe Auguste, a Sfântului Francisc de Assisi, a împăratului Frederic al II-lea și a lui Saladin, cu aproape o mie de ani în urmă. Astăzi ca și ieri, suntem cu toții rătăciți. Încă nu știm ce ne-ar plăcea să știm atât de mult: de ce ne-am născut și ce devenim după moarte. Dincolo de accidentele vieții noastre de zi cu zi care sunt suficiente pentru a ne ocupa, motivele și sensul trecerii noastre pe această planetă pe care o numim Pământ ne rămân foarte obscure. Următoarele pagini sunt o încercare de a răspunde la întrebarea: Ce fac aici? (Călăuza rătăciților, Mod de utilizare) © CCC (Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate. Savoir-vivre: cunoașterea și practicarea uzanțelor în societate; abilități de viață, bune maniere, norme de conduită, etichetă.)

Oamenii sunt un pic ca Dumnezeu: tot ce pot face, fac. Sau o vor face. (Aproape nimic despre aproape tot) © CCC

Socoteste fiecare zi o viata.

Ieri este doar o amintire, mâine nu este niciodată ceea ce ar trebui să fie. © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Mai mult decât un secret sau o enigmă, universul este un mister, iar viața noastră este un mister. Și ne este interzis să pătrundem acest mister. Ce să facem? Poate ar fi mai bine să ne luăm partea? Ce folos să dezbatem? Să renunțăm să cunoaștem ceea ce ne este imposibil să cunoaștem. Să închidem ochii. Să ne bucurăm de o existență care este un fel de minune. Să fim fericiți. O voce venită de nu se știe unde și care nu ar obosi niciodată ne șoptește în tăcere că nu este suficient să fim fericiți. Nu suntem aici pentru a ne amuza. Sau nu doar pentru a ne amuza. Dar atunci pentru ce? Doar pentru a ne petrece timpul? Doar pentru a ne repezi, legați de mâini și de picioare, în farmecele puternice și amare ale acestui „divertisment” denunțat de Pascal? Poate doar, în cel mai bun caz, pentru a încerca să strângem firimituri din puținul, în continuă schimbare și deja depășit, care ni se permite să-l cunoaștem? (Călăuza rătăciților, Misterul) © CCC

Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință. Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează. (Călăuza rătăciților, Știința) © CCC

Noi lasam sa treaca zilele noastre frumoase fara a le lua in seama; abia cand vin cele rele, le dorim inapoi pe celelalte.

Te iubesc în timp. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor. Și când timpul va trece, atunci te voi fi iubit. Și nimic din această iubire, ca și nimic din ceea ce a fost, nu va putea fi șters vreodată. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Ce bine că va veni ziua de mâine.

Dumnezeu face zile cu soare si zile cu nouri; intamplarea face zile cu noroc si zile fara noroc, iar omul, zile vrednice si zile nevrednice.

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

Onorurile, le disprețuiesc, dar nu detest neapărat ceea ce disprețuiesc. © CCC

Cele mai obositoare zile sunt cele în care n-ai făcut nimic.

Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Toată literatura occidentală provine din Iliada și Odiseea în care sunt deja prezente temele războiului, călătoriilor, dragostei, prieteniei și pasiunilor. © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)